În drum spre grupele Champions League, CFR Cluj trebuie să bată pe Dinamo Zagreb. La ce să ne așteptăm de la meciul ăsta

Ciprian Rus 25 august 2020

După un sezon european excelent, oprit de o decizie VAR în prelungirile manșei retur în fața Sevillei, care avea să devină zilele trecute campioana Europa League, CFR Cluj a reintrat în circuitul continental cu un meci de „încălzire”, miercurea trecută, în Malta. O „încălzire” serioasă, căci, plină de jucători străini, Floriana nu a cedat decât după pauză, când Cestor și, mai apoi, Golofca, în prelungiri, au asigurat calificarea în turul al doilea preliminar al Champions League.

Treaba serioasă abia acum începe pentru echipa lui Dan Petrescu, căci CFR întâlnește miercuri, la Cluj (ora 21.00), tot în singură manșă, ca în turul precedent, campioana Croației, Dinamo Zagreb.

Vorbim de o echipă cu jucători cotați la milioane bune de euro, care sezonul trecut a arătat bine în grupele Champions League, și asta în fața unor adversare ca Manchester City, Atalanta sau Șahtior: două egaluri cu Șahtior și o victorie cu Atalanta, cinci puncte, doar unul mai puțin decât campioana Ucrainei și două în urma Atalantei.

Așadar, urmează un meci foarte complicat, în care CFR-ul are, ce-i drept, avantajul terenului propriu și al pregătirii meciului în liniște, acasă.

Confruntat pe final de sezon intern cu mai multe cazuri de COVID-19 în lot – jucători precum Păun sau Djokovic, a căror pregătire e în urma celorlalți – Dan Petrescu începe noul sezon european fără câțiva dintre jucătorii de bază de acum un an: portarul Arlauskis s-a transferat în Golf, Culio nu mai e nici el, nici Țucudean, omul cu golul de pe Celtic Park, nu mai joacă la Cluj, Manea are obișnuitele probleme cu echipa de care aparține, Traore a plecat, iar Omrani e accidentat. Deși prin presă sunt vehiculate tot felul de nume noi aflate pe lista lui Dan Petrescu, pe singura listă care contează la meciul cu Dinamo Zagreb, lista UEFA, se găsește un singur fotbalist nou, atacantul Debeljuh, adus de la Hermannstadt.

La rândul lor, croații, rămași fără vedetele Dani Olmo (vândut pe 19 milioane de euro la RB Leipzig, semifinalista Ligii Campionilor) și Nikola Moro (8,5 milioane), au investit două milioane de euro în transferurile de peste vară.

Ambele echipe au început de curând campionatul. CFR a avut un meci destul de complicat la Clinceni, câștigat (2-1) de „juniorii” Costache și Petrila, Dinamo Zagreb e deja pe primul loc în clasament după două meciuri, cu maximum de puncte.

Manșă unică până în „play-off”

Pandemia de COVID-19 a schimbat radical modul de desfășurare al meciurilor din tururile preliminarii ale cupelor europene. Astfel, primele trei tururi se joacă în manșă unică – format care a avut parte de mare succes în recentul „Final 8” din Portugalia. Diferența e că meciul se joacă acasă la echipa care e trasă prima din urnă, cazul CFR-ului la meciul cu Dinamo Zagreb. Abia „play-off”-ul pentru Champions League se va juca în sistem tur-retur, dar, până acolo, câștigătoarea partidei din Gruia va mai avea de jucat încă o manșă.

Oricum, indiferent de rezultatul de la Cluj, învinsa va continua în Europa League, pe ruta campioanelor, urmând să întâlnească alte echipe eliminate din preliminariile UCL. De asemenea, prezența în „play-off”-ul Ligii înseamnă accesul automat în grupele Europa League, ținta minimală a CFR-ului și în acest an.

Dincolo de pasul în plus făcut spre grupele Champions League, meciul de miercuri îi va aduce echipei calificate un bonus de 280.000 de euro din partea UEFA. Aflată încă pe minus, în ciuda câștigării pentru a treia oară consecutiv a Ligii 1, CFR Cluj are nevoie și în acest an de un parcurs cât mai lung în Europa pentru a trece peste problemele financiare.

Meci special pentru românul Camora

În condițiile plecării lui Arlauskis, declarat de UEFA cel mai bun portar din faza grupelor Europa League de anul trecut, Dan Petrescu se va baza pe experiența lui Bălgrădean și pe o linie de apărare foarte omogenă, în care căpitanul Mario Camora, recent naturalizat, va juca miercuri cu miza suplimentară a posibilei convocări la Națională de către selecționerul Mirel Rădoi, unul dintre fanii declarați ai fundașului stânga. Dacă va fi convocat la Națională, titratul căpitan al clujenilor ar fi primul străin care ar îmbrăca tricoul României.

De la mijloc în sus, certitudinile sunt internaționalii Ciprian Deac, Bordeianu și Chipciu, plus Rondon, singurul vârf de nădejde în acest moment.

Dacă Mario are miza sa personală în meciul cu Dinamo Zagreb, jocul de la Cluj are o încărcătură specială și pentru cei trei croați din lotul lui Dan Petrescu, fundașul Susic, mijlocașul Djokovic și atacantul Debeljuh.

Lotul CFR-ului pentru meciul cu Dinamo Zagreb

Portari: Bălgrădean, Sandomierski, Rus, Hindrich

Fundași: Burcă, Ciobotariu, Susic, Boli, Vinicius, Cestor, Camora

Mijlocași: Chipciu, Deac, Djokovic, Hoban, Bordeianu, Itu, Perreira, Petrila, Costache, Păun, Golofca

Atacanți: Rondon, Debeljuh, Joca, Fica.

 

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.