Încep Campionatele Europene de Gimnastică de la Berna. Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor se luptă pentru medalii
Andreea Giuclea 25 mai 2016Până la Jocurile Olimpice de la Rio, unde gimnastica artistică va fi una dintre cele mai populare și așteptate competiții, iubitorii acestui sport mai au un concurs important unde pot urmări evoluția gimnaștilor preferați. Campionatele Europene de la Berna, care încep miercuri, reprezintă pentru sportivi o ultimă verificare înainte de Rio, iar pentru România, care anul viitor va organiza această competiție la Cluj, o șansă de a învăța.
Chiar dacă nu s-au calificat la Rio, echipele României vor încerca să șteargă amintirea concursului preolimpic prin obținerea unor medalii, pe echipe sau individual. Iar marile speranțe stau în „legendele” Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor, observa și Federația Europeană într-un articol recent dedicat istoriei gimnasticii românești.
Băieții sunt primii care testează aparatele din sala PostFinance Arena din Berna, competiția masculină având loc între 25 -29 mai, în timp ce fetele concurează între 1-5 iunie.
Gimnaștii români au ajuns deja în Elveția și vor intra în concurs joi (ora 18.00), luptând pentru un loc în finala pe echipe, dar și pentru finalele individuale. Lotul al României este alcătuit din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Marius Berbecar. Anul trecut, echipa României s-a clasat pe locul 7, dar de atunci au revenit în echipă Marian Drăgulescu și Vlad Cotuna.
Competiția masculină se anunță una puternică, având în vedere că toți campionii europeni en-titre vor fi prezenți la Berna. Printre ei se numără Oleg Verniaiev (aur european la individual compus și paralele), Louis Smith (aur la cal cu mânere) sau Kristian Thomas (aur la sol). Cu nouă medalii europene de aur în palmares (dintr-un total de 14), Marian Drăgulescu (35 de ani) este printre favoriți la sărituri, probă la care în noiembrie a câștigat argintul mondial.
Marian Dragulescu (ROU) on his age 35#UEGymnastics #quote @drmarian777 pic.twitter.com/AVhyUqagTs
— UEG (@UEGymnastics) April 29, 2016
Echipa feminină a României, campioană europeană în 2014, intră în concurs pe 2 iunie, în ultima subdiviziune. Lotul feminin se confruntă din nou cu probleme medicale care slăbesc șansele unei clasări pe podiumul pe echipe.
După ce Cătălina Ponor a ratat Campionatele Mondiale de la Glasgow, iar Larisa Iordache turneul preolimpic, cu câteva săptămâni înainte de competiția continentală, Diana Bulimar s-a accidentat, în timpul unui antrenament. Diagnosticată cu ruptură (parțială) de tendon achilian, Diana s-a operat pe 17 mai și va rata europeanul.
Din echipă vor mai lipsi Larisa Iordache, încă nerefăcută după operația de la mână, și Andreea Iridon, care după turneul preolimpic s-a întors la Deva. Cel mai probabil, lotul va fi alcătuit din Cătălina Ponor, tripla campioană olimpică, Anamaria Ocolișan, Maria Holbură și Dora Vulcan.
Pentru Ponor, care are în palmares patru medalii de aur europene la bârnă (dintr-un total de șapte), Campionatul European reprezintă o bornă importantă în drumul către Jocurile Olimpice, competiție pentru care s-a întors în sportul de performanță, la 28 ani, și la care încă speră să participe, pentru a treia oară. Pentru că nu s-a calificat cu echipa, România poate trimite o gimnastă în competiția individuală, iar Federația Română a anunțat că va alege între Cătălina Ponor și Larisa Iordache, în funcție de forma pe care o vor arăta în concursurile din perioada următoare.
„În vederea desemnării sportivei eligibile, colectivele tehnice și toate gimnastele potențial a se afla la Rio urmează un intens program de pregătire, astfel ca, după un foarte serios proces de antrenament și selecție, să fie nominalizată gimnasta aptă a face față rigorilor unui concurs olimpic, nominalizare care va avea loc înaintea J.O., în conformitate cu regulamentele CIO și FIG”, scrie FRG pe site.
„Este o concurență normală. Eu cu Larisa oricum ne încurajam una pe alta, iar cine o să fie cea mai bună o să plece mai departe. Ne-am fi dorit amândouă să fim acolo și ne-am fi dorit foarte mult să ne putem încuraja și susține personal la Rio, însă dacă așa este legea, nu avem ce să facem”, a spus Cătălina Ponor după concursul preolimpic, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul MTS. Dacă nu va fi ea cea aleasă, Ponor spune „nu va fi o dezamăgire, dar probabil mă va durea, pentru că am luptat și am încercat să trec peste problemele de sănătate, am încercat să ajut echipa. Am luptat pentru echipă și pentru acest loc cu echipa la Olimpiadă. Însă dacă ea va fi mai bună, s-o ajute Dumnezeu să fie sănătoasă, să rămână sănătoasă și să poată aduce o medalie României”.
Echipa feminină va merge la Europene însoțită de antrenorul coordonator Lucian Sandu, alături de Cristi și Lăcrămioara Moldovan și de Adela Popa. Mariana Bitang și Octavian Belu și-au încheiat colaborarea voluntară cu lotul olimpic după turneul preolimpic.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni