Victoria caracterului. Și a experienței
CFR Cluj câștigă al șaselea titlu din istorie, egalând cea mai bună performanță a unei echipe din provincie, cea a lui UTA Arad! Craiova își vede prelungită așteptarea de 29 de ani de la ultimul ei titlu.
Șicanată de scandalul testelor fals-pozitive, lipsită de câțiva oameni de bază și, mai ales, de aportul de pe bancă al lui Dan Petrescu, condusă încă din startul meciului și frustrată de neacordarea unui penalti în prima parte, CFR Cluj a dat încă o dată dovada caracterului jucătorilor săi. În frunte de excelentul Ciprian Deac, Vinicius, Boli, Camora, Bodeanu și Omrani s-au întrecut pe ei încă o dată și au întors soarta meciului de la jumătatea primei părți.
Obișnuită a victoriilor decisive chiar pe terenul marilor rivale – a luat două titluri chiar pe Cluj Arena, în fieful Universității -, CFR și-a fructificat și de această dată experiența superioară.
Dincolo, deși a început cum nu se poate mai bine, Craiova a fost apăsată de miza partidei și n-a reușit să genereze masa critică în jurul lui Nistor. Cicâldău a fost de nerecunoscut, Mihăilă la fel, Koljic a apărut abia pe final, prea puțin pentru o finală cu încărcătura celei de pe „Oblemenco”.
Cu trei titluri consecutive (și șase în ultimii 12 ani), CFR Cluj încheie „en fanfare” un deceniu complicat, în care a fost de mai multe ori aproape de desființare.
🏆 CFR 1907 CLUJ RĂMÂNE CAMPIOANA ROMÂNIEI! 🏆🥇➡️ 3 TITLURI CONSECUTIVE, 6 ÎN ISTORIA CLUBULUI ⬅️🥇👏🏼 FELICITĂRI, BĂIEȚI! 🧡 AȚI FOST FANTASTICI! 🧡#CampioanaNoastra #CFRCampioana #PusiPeFapte
Gepostet von Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA am Montag, 3. August 2020
Noi cântăm și ne bucurăm împreună! ❤️Familia CFR, unită până la final❗️
Gepostet von Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA am Montag, 3. August 2020
Ratare mare pentru Koljic, CFR e la un pas de titlu
Min. 84: Koljic ratează o ocazie uriașă, cap peste din 6 metri, poate ultima mare șansă a Craiovei de a reveni în meci.
De aici încolo, CFR Cluj e foarte, foarte aproape de al treilea ei titlu consecutiv în România.
Ciprian Deac face 3-1 din penalti!
Min. 77: După două pase de gol, decarul Deac își completează seara magică și duce CFR la un pas de titlu, după ce transformă fără griji o lovitură de pedeapsă obținută de celălalt erou al serii, Vinicius – fundașul CFR-ului pare să fi fost cu câțiva centimetri în offside în momentul centrării lui Deac.
Clujul se baricadează în apărare, Craiova, în criză de idei
Min. 66: CFR Cluj se pune pe două linii și încearcă să securizeze victoria. Dan Petrescu comandă și două schimbări, aducând experiența lui Hoban la mijloc și energia lui Costache în față, pentru eventuale contraatacuri. Craiova pare, deocamdată, lipsită de idei.
CFR recidivează, 2-1 pentru clujeni
Min. 56: Campioana trece în avantaj tot la capătul unei faze fixe: rămas liber în careu, Kevin Boli e găsit liber de centrarea lui Deac și face 2-1.
A doua pasă decisivă pentru Deac, care continuă să alerge dintr-un careu în celălalt.
Craiova termină în corzi prima parte
Gânduri la pauză: După un început timorat de meci, cu gol primit în primul sfert de oră, CFR Cluj a apăsat serios pe accelerație în ultimele 20 de minute și, chiar dacă a suferit pe contraatac, pare echipa care deține controlul meciului. Fundașii Craiovei arată câteva semne de slăbiciune, mai ales pe flancul drept, de unde au venit cele mai periculoase atacuri ale campioanei.
Final nebun de primă repriză
Min. 45: Un final foarte deschis al primei părți, cu ocazii importante la aproape fiecare atac pozițional. După ce a marcat, Vinicius a salvat un gol de pe linia porții; imediat, dar la cealaltă poartă, Pigliacelli a scos și el miraculos din fața lui Rondon, la cea mai mare ocazie a meciului, după o fază bine desenată pe stânga și finalizată din șase metri!
Șanse mari la ambele porți, lucrurile s-au încins
Min. 38: Imediat după egalare, clujenii scapă cu multă șansă de un nou gol. Nistor a evadat pe o contră și a finalizat cu multă eleganță, milimetric pe lângă bara lui Arlauskis.
La faza următoare, CFR e și ea foarte aproape de gol. Clujenii au cerut și un penalti, după ce șutul lui Deac s-a oprit în mâna unui adversar.
1-1, tipic pentru CFR: clujenii egalează după un corner
Min. 36: Vinicius, cel mai experimentat jucător din lotul campioanei, aduce egalarea pentru CFR Cluj. Fundașul care face în curând 36 de ani marchează cu capul, după o dominare teritorială destul de accentuată în ultimele minute.
Omrani are prima ocazie la poarta gazdelor
Min. 29: „Anesteziați” de golul rapid primate de la Craiova, clujenii ajung destul de greu la poarta lui Pigliacelli, singurul piston funcțional fiind flancul stâng, acolo unde colaborează veteranii Camora și Deac. Prima ocazie serioasă îi aparține lui Omrani, care a șutat pripit, cu dreptul, după ce câștigase prim-planul în careul advers.
2.500 de oameni în jurul Stadionului „Oblemenco”!
Min. 22: În jur de 2.500 de fani craioveni s-au strâns în jurul noii arene din Craiova, în condițiile în care, din cauza pandemiei de COVID-19, accesul suporterilor pe stadion este interzis. După 29 de ani, (orașul) Craiova așteaptă cu sufletul la gură un nou titlu.
Craiova deschide scorul prin Nistor!
Min. 10: Fostul CFR-ist Dan Nistor reușește o super execuție și deschide scorul cu o torpilă din afara careului de 16 metri, după o respingere neinsprirată a apărării campioanei. Un gol demn de un meci cu asemenea miză.
Chipciu intră în locul lui Joca
Minutul 7: Dan Petrescu face prima mutare, cu ajutorul secundului Bordeianu, care îi ține locul pe bancă. Alex Chipciu, care făcuse, de altfel, încălzirea alături de titulari, îi ia locul tânărului Joca. Singurul jucător U21 al Clujului rămâne mijlocașul Itu.
Cu mai puțin de o oră înaintea „finalei” Ligii 1, antrenorii au anunțat echipele cu care vor intra pe teren. Cristiano Bergodi, care nu-l are la dispoziție pe căpitanul Nicușor Bancu, suspendat, l-a preferat pe Cosic în locul lui Bălașa, în centrul apărării, și pe Bărbuț în dreapta liniei de atac, în locul lui Ivan.
Dincolo, Dan Petrescu, care conduce echipa din izolare, de la Cluj, după ce a contactat virusul SARS-CoV-2, nu îi poate alinia pe Manea, pe Djokovic și pe Traore, și ei bolnavi de COVID-19. Față de ultimul meci, cel cu tinerii de la FCSB, Petrescu îl preferă pe Itu ca jucător U21 de bază, în locul lui Costache, și forțează cu două vârfuri de meserie, Omrani și Rondon. Accidentat în ultimul moment, Susic a fost înlocuit cu internaționalul Burcă.
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Văteljelu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Koljic, Mihăilă
Rezerve: Popescu, Mitran, Bălașa, Ivanov, Qaka, Ivan, Vangenin, Baiaram, Nițu
Antrenor: Cristiano Bergodi
✌ Așa arată echipa de start din această seară.#SustineStiinta #AsaELaCraiova #CampioniLaSuporteri pic.twitter.com/EZUn8JtG1Z
— Universitatea Craiova (@OfficialUCV) August 3, 2020
CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vincius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Omrani, Rondon, Joca
Rezerve: Rus, Cestor, Hoban, Luis Aurelio, Chipciu, Pereira, Petrila, Costache
Antrenor: Valeriu Bordeianu
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare) și Vasile Marinescu (București)
A fost nevoie de câteva ședințe lungi în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal – cea mai recentă chiar astăzi – pentru a avea o decizie limpede în privește finalul campionatului de fotbal în România. Măcar pentru partea lui de sus – play-off-ul. Și decizia sună așa: meciul decisiv dintre Craiova și CFR Cluj se va juca ca o finală, cu prelungiri și penaltiuri în caz de egal după 90 de minute. Altfel spus, câștigătoarea ia titlul.
Decizia aceasta a fost luată în unanimitate.
Într-un interviu televizat, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a spus că din cele cinci scenarii posibile acesta este cel care poate fi considerat cel mai just.
„Noi a trebuit să rezolvăm o problemă care nu ar fi trebuit să existe. (…) Într-o situație de criză, trebuie să iei decizii de criză. Toate celelalte scenarii ar fi produs riscuri mai mari. Comitetul Executiv a votat acest scenariu în unanimitate”, a adăugat Burleanu.
Iată și comunicatul de presă al FRF:
„Întrucât 3 august este data-limită impusă de UEFA pentru anunțarea reprezentantelor fiecărei țări în cupele europene, membrii Comitetului Executiv au decis în unanimitate ca reprezentanta României în Liga Campionilor să fie stabilită în urma unui meci decisiv.
Astfel, partida dintre primele două clasate în play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova – CFR Cluj, programată în această seară, începând cu ora 20:30, va avea o câștigătoare. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Învingătoarea va primi 3 puncte în clasament și va reprezenta România în ediția 2020-2021 a Ligii Campionilor.“
Decizia a fost forțată de faptul că meciul dintre Astra și Universitatea Craiova, care nu s-a jucat din cauza cazurilor de coronavirus confirmate de Astra, nu se va mai putea juca la timp. Iar asta ar fi înseamnat că-n cazul unui egal la marele meci dintre Craiova și CFR nu am fi știut cine e campioană. Și asta în contextul în care ierarhia finală trebuie comunicată la UEFA până la finalul zilei de 3 august.
Oltenii au dat o frumoasă lovitură de imagine pe pagina lor de Facebook, unde au scris așa:
„Mâine nu jucăm împotriva cuiva. Mâine jucăm pentru noi. Fără ură, fără dorință de răzbunare, fără cuvinte urâte aruncate printre dinți. Nu jucăm ca să ne distrugem adversarul, ci ca să ne cinstim și continuăm visul început de niște tineri studenți acum peste 70 de ani.
Mâine nu e momentul pentru emoții negative. Mâine jucăm cu bucurie și cu dragoste, iar motivația noastră este pasiunea pe care o purtăm în suflete. Și nu orice pasiune, ci pasiunea pentru Știința, adică cea mai frumoasă dintre toate. Alături de ea îi avem în noi pe Balaci, pe Oblemenco, pe Ștefănescu, pe Tilihoi, pe Zoli. Și, mai mult decât orice, ne avem unii pe ceilalți. Forța noastră nu vine din răutate față de „ceilalți”, ci din iubire pentru cei care au fost înaintea noastră, pentru cei care suntem acum și pentru cei care vor veni peste ani, să preia ștafeta și să ne ducă dragostea mai departe.
Mâine jucăm noi pentru noi și pentru pasiunea aceea mistuitoare care ne face să plângem de tristețe sau de bucurie.
Și, dacă undeva acolo, într-un capăt neumblat de țară sau într-un colț neștiut de lume, există fani izolați ai Universității care se vor uita la meci, avem un mesaj și pentru ei. Oricât de greu v-ar fi, oricât de mare v-ar fi tristețea sau durerea, oricât de multe v-ar fi lipsurile, vrem să știți că nu sunteți singuri! Nimeni nu e singur când iubește Știința. Mâine jucăm în măsură egală pentru fiecare dintre voi, adică pentru fiecare dintre noi. Mâine ne trăim visul așa cum l-am trăit de când ne știm: ÎMPREUNĂ.“
🙋♂️ Mâine nu jucăm împotriva cuiva. Mâine jucăm pentru noi. Fără ură, fără dorință de răzbunare, fără cuvinte urâte…
Gepostet von Universitatea Craiova am Sonntag, 2. August 2020
Nu uita, oltenii n-au mai câștigat titlul de 29 de ani:
🔥 Au trecut 29 de ani de când am fost încoronați ultima oară ca și campioni ai României. „Leii” intră mâine în arenă ca să oprească această numărătoare agonizantă.#SustineStiinta#AsaELaCraiova#CampioniLaSuporteri pic.twitter.com/VisJba4hZU
— Universitatea Craiova (@OfficialUCV) August 2, 2020
Rămâne de văzut cum se va încheia play-out-ul campionatului, acolo unde a devenit destul de clar că Dinamo nu-și va putea juca meciurile restante. LPF urmează să comunice scenariile – cine știe, poate și decizia – pe 4 august.
Fotografii: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni