La întoarcerea spadasinelor în țară după aurul olimpic, Mihai Covaliu ne îndeamnă să fim mai uniți

Ancuța Iosif 31 august 2016

„Să le lăsăm să mai viseze puțin”, spunea președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, la conferința de presă organizată luni după-amiază în biroul lui simplu în care stăteau înghesuite câteva camere. Până să se întoarcă lucrurile la normal, să aflăm cine se retrage și cum va arăta echipa nouă, continua el, spadasinele au dreptul să se odihnească, să se bucure de victoria lor, „apogeul carierei pentru toate patru”, cum spunea împăciuitoare Loredana Dinu din spatele unor microfoane, machiată și cu bucle mari. Nici ea, nici Simona Gherman (singurele din echipă prezente) n-au înțeles încă mare lucru din întoarcere, n-au apucat să doarmă cum ar fi vrut, încă încearcă să se liniștească și nu vor decât să termine cu întâlnirile oficiale, ca să poată petrece timp cu ai lor. Teodora, fetița de doi ani și jumătate a Simonei i-a spus la întoarcerea de la Rio „că e cea mai bună prietenă a ei” și că nu mai vrea s-o știe așa departe. 

Gândul care-ți rămânea după ce ieșeai din biroul președintelui, decorat cu diplomele lui onorifice, era că „trebuie să fim mai uniți” după tot ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Rio. „S-au scris mai multe rele înainte de medalia fetelor”, spunea Covaliu, „și eu vă spun, direct din apartamentul lor, că le-a afectat mult ce s-a scris – fetele sunt mai simțitoare și pentru că țin la părerile fanilor.” Tot el ne-a amintit că scrima ne-a adus din 2013 până-n prezent 24 medalii la principalele competiții europene și mondiale. FRS se gândește deja la JO de la Tokyo 2020, „suntem plecați, preocupați să calificăm cel puțin două echipe (floretă feminin, sabie masculin, spadă feminin și masculin).” Cel mai important lucru este să încercăm să ne ținem antrenorii valoroși aproape, a spus Covaliu, „e greu, dar încercăm să o facem și lucrăm an de an să creștem următoarele generații pentru continuitatea performanțelor, ca să nu ajungem ca unele sporturi cărora le e greu să revină în elită și pentru care calificările sunt mai dificile. Trebuie să avem ce ne trebuie de mâine, nu cu doi ani înaintea Jocurilor Olimpice.” Partea bună, spune președintele FRS, este că ei s-au bucurat mereu de sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și nu se pot plânge în direcția asta.  

Lângă Mihai Covaliu stătea și Ana Pascu, președinta de onoare a FRS, președinta Comisiei Tehnice Olimpice și vicepreședinta Federației Internaționale de Scrimă, care a amintit că victoria fetelor n-a fost întâmplătoare, cum a citit revoltată în presa noastră. „Întâmplător a fost ce s-a întâmplat la Londra, acolo a fost excepția, sunt faze, depinde de ce gândești în ziua în care tragi”, a spus Pascu, care a explicat cum fetele au intrat în proba pe echipe stresate, sub impresia individualelor. Asta s-a văzut la răscrucea cu echipa SUA, care a fost aproape de a ne lua victoria de sub nas în ultimul releu. „Dar apoi au trecut de echipe grele precum Rusia și China, au văzut că se poate. În niciun caz nu a fost o victorie întâmplătoare.

Dinu-Pop-Popescu-Gherman-felicitate-de-Alin-Petrache-si-de-fani

Spadasinele au încercat să stea departe de comentarii la Rio, cum încercaseră și la Londra, spunea Loredana. „Ce nu se observă de aici este că am văzut multe țări care veniseră cu câțiva oameni în jurul unui singur sportiv. Noi am făcut mai mult cu mai puțin, ne-am dat seama clar că e un semnal de alarmă și ne-am concentrat toate într-un sens unic, așa am reușit.” Fetele nu știu nici astăzi să-și explice ce s-a întâmplat la Londra, a spus Simona Gherman, „dar la Rio ne-am mobilizat după eșecul de la individuale.” Atât Simona cât și celelalte trei coechipiere voiau să aducă-n atenție echipa României care are un palmares consistent de medalii, nu pe cea care a eșuat la Londra, „să arătăm colegialitatea și că luptăm în aceeași direcție.”

Ana Pascu: „Trebuie să ne hotărâm ce vrem”

Ca să nu credem că FRS vrea să evite elefantul din cameră, Ana Pascu a vorbit și despre criza sportului românesc, care se explică simplu. Cei din Vest au parte de „uzine care apelează la știință”, iar pentru noi, care fără săli modernizate sau o medicină a muncii pusă la punct stăm în top 10 mondial la scrimă, înseamnă enorm. „Baza de selecție este restrânsă, copiii nu vin devreme la sport, echipamentul este costisitor (la scrimă) și dacă nu faci sportul atractiv, copilul pleacă.” Am fi avut personalul necesar, a mai spus Ana Pascu, „mii de antrenori, dar mulți pleacă în afară, pentru că sunt motivați financiar.”

Am ascultat-o spunând cum pentru rezolvare și progres, sportul trebuie restructurat cu totul și trebuie să fie într-o strânsă legătură cu școlile. „Americanii facilitează sportul în școli și de aceea este bătaie între sportivii de 18-25 ani, care se luptă pentru performanțe.” După dușul rece, Ana Pascu vrea să analizeze de ce s-a ajuns aici și e motivată să lucreze la o strategie nouă, care n-are cum să apară peste noapte, deși mulți au pretenția asta de la ea, deși telefoanele care sună non-stop în biroul ei nu-i dau timp nici să respire. Primește mailuri din partea unor oameni care spun că au experiență în sport și vor să ajute la schimbare, Ana Pascu dă apoi telefoane ca să afle ce backround au și dacă pot fi de încredere. Totodată, schimbarea trebuie să vină în ton cu vremurile noi. „După toată democratizarea nu mai putem da pedepse cum se făcea înainte de ‘89, nici nu mai putem da recompense. Nu mai există obligativitate, copiii vin cu scutiri medicale.”

Comisia Tehnică Olimpică a început să se reunească în ședințe „triste”, în care antrenorii care s-au întors fără medalii spun că se vor retrage dacă e vina lor  pentru situație, în care analizează împreună problemele, care trebuie prezentate, crede Ana Pascu, „altfel viitorul arată sumbru.” La Rio „mai mult nu se putea face, un grup de oameni nu e suficient și nici nu trebuie.” E important să ai unde să te antrenezi, unde să dormi, unde să mănânci. „Perfomanță centralizată – și Federațiile ar trebui să tindă tot către asta”, crede Pascu, după ce a observat că Vestul a învățat asta, ne-a depășit și a devenit adesea invincibil.

Principala problemă este antrenoratul, crede campioana laureată cu șapte medalii la mondiale și două bronzuri la Jocurile Olimpice din 1968 și 1972. „Cei tineri se vor duce afară pentru 2.500 euro, cei care ies de pe planșă nu știu să predea.” Să nu uităm nici că sportul de masă (din care ulterior se face selecția pentru competițiile mari) cere mari investiții în bazine, terenuri, piste, a mai spus Ana Pascu. „ Avem 400 de săli noi, dar nu toate utilizabile. Noi nu avem uzine (încă), dar trebuie să ne hotărâm ce vrem.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.