Laura Moisă: „Mi-a părut foarte rău că n-am putut să ajut echipa. A fost o perioadă grea, dar sper ca fetele să-și revină”

Lead.ro 11 decembrie 2020

Din camera de hotel din Kolding unde și-a petrecut ultimele 10 zile, după ce-a testul făcut pe aeroport i-a ieșit pozitiv, Laura Moisă (Chiper) a povestit cum a trăit meciurile României, cum a primit vestea că nu se va putea alătura lotului nici după ce-a primit testul negativ și ce gânduri are pentru turneul preolimpic din martie, când speră și să poată ajuta echipa, cum n-a putut s-o facă acum.

„A fost o perioadă grea, nu mi-am dorit să se întâmple așa. Am stat, am citit, m-am uitat la seriale. N-am avut ce să fac, a fost o perioadă grea, dar bine că a trecut cu bine și că acum sunt mai bine, sunt sănătoasă, asta e cel mai important. Sunt cu moralul sus, așa a fost să fie.”

Despre cuum a trăit meciurile Naționalei, Laura spune că „m-am uitat pe internet, că aici nu mergea televizorul, se tot oprea. Primul meci a fost și Denisa (Dedu) cu mine, eram ușă în ușă și vorbeam una cu alta. Îmi pare rău că n-am fost cu echipa.”

„Mi-a părut foarte rău că n-am putut să ajut echipa și că s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat, să fac fix când ajung aici”

Cât crede extrema dreapta că a contat lipsa ei și a Crinei Pintea, ieșite brusc din sistemul pe care-l pregătiseră: „Cred că a contat, pentru că ne-am antrenat împreună, ne cunoșteam. Dar n-a ținut de noi, noi ne-am fi dorit să fim acolo, să ajutăm echipa. Ne-am dorit foarte mult amândouă să fim acolo și îmi pare rău că n-am putut.”

Cum simte echipa după înfrângerea cu Croația și cum crede că își pot reveni fetele până la următoarele două meciuri: „Nu mă așteptam să piardă, dar se mai întâmplă, în handbal mai și pierzi. Le doresc multă sănătate, să aibă bucuria de-a juca, să se bucure de handbal cât pot și îmi doresc să aibă rezultate cât mai bine. Îmi doresc mult să-și revină și să aibă rezultate mai bune. Sigur se poate, cu încredere și dacă sunt unite.”

Laura mai spune că a ținut legătura cu fetele și că spera să li se poată alătura când a primit testul negativ. „Când am aflat că sunt negativă, fetele chiar mi-au spus să vin înapoi, că au nevoie. Și apoi am aflat că nu pot să joc. Toată lumea era fericită că mă întorc, nu cred că se aștepta nimeni să nu pot să mă întorc, și eu speram să pot, dacă am ieșit negativă. Chiar vorbeam cu Crina, ziceam că ar fi frumos să vină și ea, să ne întoarcem amândouă pentru meciurile astea.”

Cum vede viitorul echipei României și ce gânduri are pentru turneul preolimpic din martie? „Îmi doresc în primul rând să fim sănătoase, sunt sigură că putem face treabă bună. Îmi doresc foarte mult să ne calificăm la Jocurile Olimpice, cred că o să ne calificăm. Dacă ne antrenăm și dacă suntem în formula completă, sper să facem un rezultat bun.”

„Sper să fie bine în martie, să pot atunci să ajut echipa. Le doresc succes fetelor, sper să se bucure de handbal. Mi-e așa dor să joc și eu, când mă uitam la meciuri mi-era dor și aș fi vrut să le ajut.”


Federația Română de Handbal (FRH) a solicitat ca Laura să fie reprimită în competiție, dar EHF și-a menținut decizia comunicată în urmă cu câteva zile, și anume că jucătoarele cu rezultate RT PCR pozitiv în urma testărilor realizate la EURO nu se vor mai putea realătura echipelor, chiar dacă testările pentru acestea vor furniza ulterior rezultate negative pe parcursul competiției.

Potrivit FRH, Laura a ajuns în seara aceasta în România, cu un zbor direct Billund-Bacău.

© Foto: Sorin Pana / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.