Mai ofensivi și mai dinamici. Analiza jocului făcut de “tricolori” în fața Armeniei

Ciprian Rus 9 octombrie 2016

Primele semne ale schimbării fuseseră vizibile încă dinainte de debutul lui Christoph Daum pe banca Naționalei. Numai că jocul gri și, mai ales, rezultatul partidei contra Muntenegrului de la Cluj au mascat, cum era și firesc, aceste schimbări.

Era limpede că neamțul încercase și acolo altceva, dar, cum nu i-a ieșit mișcarea, n-a făcut decât să dea tonul corului de detractori. “Nu înțelege nimic din fotbalul românesc”, i-au reproșat, răutăcios, unii “oameni de fotbal” de pe la noi.

Prima schimbare: Daum și asumarea greșelilor

Dar schimbarea a devenit vizibilă tocmai după meciul de 1-1 din Ardeal. La capătul unei serioase analize a jocului cu Muntenegru, Christoph Daum nu a ascuns faptul că a greșit și că unele dintre pariurile sale tehnico-tactice au fost pierdute.

De aici, de la această asumare deschisă și onestă a greșelilor, atât de rară în sportul nostru, a început construcția succesului de la Erevan, care poate fi adevăratul “moment zero” din viața echipei naționale de fotbal.

Un nou sistem, cu un singur închizător

Forțat și de contextul punctelor pierdute la Cluj, dar și de felul în care au fost ele pierdute pe “Cluj Arena”, Christoph Daum a propus contra Armeniei un nou modul tactic, mult mai ofensiv și mai dinamic. Iar faptul că i-a ieșit – desigur, și în contextul unui meci jucat cu un om în plus – e, poate, și pentru că “tricolorii” se simt mai natural jucând astfel.

Concret, Daum a renunțat la deja clasicul sistem cu doi închizători și a jucat un 4-1-4-1, cu Hoban singur în fața apărării și cu o linie de patru mijlocași în fața vârfului împins, Stancu. Lipsa celui de-al doilea închizător a fost suplinită de travaliul extraordinar făcut chiar de oamenii din proximitatea lui Hoban, Stanciu și Marin, cei mai buni oameni în meciul de la Erevan.

Pressing avansat

Cu Popa, Chipciu și Stancu generoși în efort la rândul lor, România a ținut un pressing înalt tot meciul, nu a lăsat adversarul să iasă din propria-i jumătate și a recuperat o mulțime de mingi utile, care au ușurat enorm construcția fazelor periculoase. În plus, eficiența pressingului a mascat greșelile la construcție ale echipei noastre, pentru că mingile pierdute au fost imediat recuperate, așa cum s-a întâmplat la golul marcat de Nicușor Stanciu.

Nume noi la Națională

După ce l-a câștigat pe Benzar în meciul cu Macedonia, Daum a dat acum lovitura cu Răzvan Marin, care a făcut un meci de senzație la debut, tot din postura de titular. Semn că noul selecționer chiar e dispus să aducă schimbarea despre care toată lumea vorbește la prima reprezentativă. Pe lângă Marin, ieri a debutat la Națională și Rotariu, din postura de rezervă. Trei debuturi în două meciuri, ambele oficiale, nu e deloc puțin!

Omul în plus și avantajul lui Daum

Orice concluzie după victoria reconfortantă cu Armenia trebuie să țină cont de faptul că România a jucat cu un om în plus și cu avantaj pe tabelă practic tot meciul. Meritul echipei noastre este că a forțat imediat după primul gol, cât timp adversarii erau încă proaspeți fizic, deci scorul, care era 4-0 în minutul 25, nu are nimic de-a face cu uzura adversarilor noștri.

Scorul consistent din prima parte i-a permis lui Daum o a doua repriză “amicală” în care, pe lângă faptul că și-a putut menaja trei dintre jucătorii de bază, a putut încerca noi oameni și noi scheme de joc. Urmează meciul complicat de marți, cu Kazahstanul, iar lucrurile bune de la Erevan trebuie dublate, obligatoriu, de 3 puncte la Astana.

“Tricolorii”, om cu om

Tătărușanu

A fost pus la treabă prima oară abia în minutul 40. Nu a avut decât trei șuturi pe poartă și pe toate le-a prins fără nici o problemă.

Benzar

MVP-ul meciului cu Muntenegru a jucat mai discret în fața Armeniei. Asta și pentru că, mai ales în prima parte, majoritatea atacurilor echipei noastre s-au dus pe centru sau pe banda stângă.

Săpunaru

După experimentul eșuat ca al doilea pivot la Cluj, a revenit în apărare, unde a suplinit absența lui Chiricheș. Sigur în apărare, s-a remarcat și prin câteva lansări în atac, ca și prin clinciurile sale obișnuite cu jucătorii adverși la fazele fixe.

Grigore

Căpitanul echipei naționale a făcut un meci sobru, în linia celor cu care ne-a obișnuit deja.

Latovlevici

Lipsa concentrării i-a jucat feste în câteva rânduri, singurele ocazii ale gazdelor în prima parte venind după greșeli copilărești ale sale. În schimb, a ajutat mult construcția pe partea stângă.

Hoban

Meci bun făcut de închizătorul nostru, care a recuperat multe mingi și a ținut sus jocul alor noștri.

Popa

După reușita de la Cluj, a marcat din nou în tricoul naționale și este una dintre garanțiile lui Daum în primul 11.

Stanciu

A făcut cel mai bun meci al său la echipa națională. A participat la patru din cele cinci goluri, a dat două pase decisive și a marcat spectaculos din acțiune, de la 11 metri, de acolo de unde ratase în prelungirile partidei cu Muntenegru.

Marin

Debut de senzație al fiului fostului internațional stelist Petre Marin. Tânărul mijlocaș al Viitorul a dat un gol și o pasă de gol și, în plus, a șutat periculos la poartă în alte câteva ocazii. O adevărată revelație pentru echipa națională!

Chipciu

Meci bun al extremei noastre, care a făcut un bun joc combinativ și a marcat cel mai frumos gol al partidei.

Stancu

Surprinzătoare apariția lui în primul 11, în fața unei linii înțesate deja de jucători destul de apropiați de profilul său. S-a dovedit a fi, însă, un pariu câștigător al lui Daum.

Dintre rezerve, cel mai mult s-a remarcat Keseru, care a jucat inteligent la faza ultimului gol și a mai ratat o șansă bună de a marca.

În lipsa lui Maxim, accidentat, Rotariu a avut onoarea de a debuta la Națională cu numărul lui Hagi pe tricou, în vreme de Bicfalvi, un jucător de placul lui Daum, a primit și el câteva minute în cel mai bun meci al Naționalei în ultimul an de zile.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.