Manchester City și Liverpool s-au împins una pe alta spre vârful fotbalului european. Și au tras după ele fotbalul englez

Ciprian Rus 23 mai 2022

Cu patru recente finaliste de Champions League la start – inclusiv campioana „en titre”, Chelsea – Premier League promitea încă de toamna trecută o cursă epică pentru trofeul considerat a fi cel mai greu de obținut dintre ligile mari ale Europei. Exportată din Bundesliga, rivalitatea dintre Jurgen Klopp și Pep Guardiola a fost îmbogățită de concurența altor nume mari ale antrenoratului, precum Thomas Tuchel, Ralf Rangnick sau Antonio Conte, dar și de revenirea în Premier League a unor jucători de marcă, precum Cristiano Ronaldo sau Romelu Lukaku, pe lângă vedete ca De Bruyne, Salah sau Kane.

Frustrată de pierderea dureroasă a finalei de Champions League din sezonul precedent, dar forțată și de întărirea permanentă (și inspirată) a rivalelor din Premier, campioana Manchester City a încercat să dea o lovitură de imagine chiar înainte de începerea competiției, forțând transferul lui Harry Kane de la Tottenham, respectiv al lui Cristiano Ronaldo de la Juventus Torino. Cum ambii atacanți au ales cu inima – primul să rămână la Spurs, al doilea să revină la United – managerul „cetățenilor”, Pep Guardiola, a trebuit să se consoleze cu costisitoarea achiziție a lui Jack Grealish și să continue încă un sezon fără un golgheter de top în lot.

Chiar și așa, City a terminat sezonul cu 99 de goluri – cele mai multe marcate de o echipă din Top5 ligi europene -, marcate de nu mai puțin de 16 jucători, dintre care opt au avut de la 7 reușite în sus! Servant prin excelență, Kevin de Bruyne a tras de el în acest an, în care a fost ocolit de accidentări mai mult ca în trecut, și a înscris de 15 ori. Creșterea de nivel a lui de Bruyne, ca și forma excelentă arătată de Rodri și Foden au fost elemente-cheie în planul lui Guardiola, alături de apărarea condusă de Rubén Diaz, care a încasat doar 26 de goluri.

După un început greu, locul 3, la 5 puncte de liderul Chelsea după 10 etape, campionii au legat 12 victorii – care i-au dus, la un moment dat, la 11 puncte de Liverpool. Dar încăpățânarea și încrederea băieților lui Klopp – care a completat și în acest an un lot excelent cu transferuri extrem de inspirate, cum e cel al columbianului Lui Diaz – au împins verdictul final până în ultimul minut al ultimei etape.

Ce-i drept, City putea închide mai repede socotelile, dar neinspirația lui Mahrez la ultima fază din duelul direct cu Liverpool, dar mai ales ratarea aceluiași jucător, de la 11 metri, etapa precedentă, contra lui West Ham, au lăsat cursa deschisă până la final. Iar ceea ce părea a fi, totuși, o formalitate pentru o echipă cu experiența lui City, s-a transformat într-un scenariu cu accente dramatice pe „Ethihad” Stadium, unde Aston Villa conducea cu 2-0 în minutul 75, când Liverpool era la un singur gol de titlu, iar „cetățenii” la nu mai puțin de 3!

Dar City are un „momentum”, cum avea să-l definească, la declarațiile de după meci, Pep Guardiola, și, pe fondul schimbărilor inspirate făcute de acesta, într-un context de maximă depresie la Manchester, a marcat de trei ori în numai 6 minute, pentru o victorie cu nimic mai prejos ca intensitate a trăirilor față de iconicul succes de titlu al lui Kun Aguerro, în prelungiri, cu un deceniu în urmă. Cu patru titluri în ultimele cinci sezoane, echipa „plictisitoare” a lui Pep Guardiola impune de-acum o adevărată hegemonie tocmai în campionatul considerat cel mai echilibrat și cel mai imprevizibil.

Prinsă între euforia victoriilor în cupele domestice, pe care și le-a adjudecat deja, și așteptarea stresantă a finalei de Champions League, Liverpool trăiește sentimente amestecate: a fost la doar câteva minute de o triplă internă istorică, dar îi rămâne revanșa cu cealaltă mare rivală a sa de dată recentă, Real Madrid. 

*

Prin însăși finalul de sezon, în care două echipe forțează victoria la limita de 92-93 de puncte stagionale, dar care, la rândul lor, sunt ținute în șah mai bine de trei sferturi de meci de formații de pluton, fără niciun interes direct, dar și prin scenariul captivant al revenirilor de pe „Ethihad” și „Anfield”, Premier League demonstrează încă o dată că e, indiscutabil, cea mai puternică ligă din lume în acest moment. Iar marile rivale din ultimii ani, Man City și Liverpool își pot aroga titlul de cele mai bune echipe din lume. De altfel, doar un moment de grație precum cel găsit de Real Madrid, greu de explicat, a făcut ca duelul la distanță din ultima etapă a Premier League să nu continue, la capătul săptămânii, în finala Champions League.

Și totuși, Premier League e mult mai mult decât duelul City – Liverpool. Disputa pasionantă dintre cele două a mascat în ultimele săptămâni performanța deloc de neglijat a unor echipe ca Chelsea, Tottenham sau Arsenal, care au un merit indiscutabil în felul în care a arătat competiția din acest an în Anglia. Proiecte în diferite faze de maturare, conduse de antrenori grozavi, care urăsc să asiste de pe margine la lupta pentru Premier League și care așteaptă doar un pas greșit al celor doi „granzi” pentru a profita.

*

Într-o ligă deja extrem de competitivă, rivalitatea dintre City și Liverpool tinde să devină un exemplu de manual despre cât de mult te poate ridica o concurență bine înțeleasă. Sportivitatea relației dintre Pep Guardiola și Jurgen Klopp este de notorietate. Dovada respectului real dintre cele două proiecte se vede însă limpede în felul în care cele două echipe se ajustează de la o înfruntare directă la alta și de la un sezon la altul. Ceea ce, în alte condiții și cu siguranță în alte campionate ar fi devenit un duel deja plictisitor este, pentru pasionatul de fotbal englez – sinonim azi cu fotbalul de cea mai bună calitate – un spectacol în sine. Nu doar duelul pentru puncte de-a lungul sezonului, ci și partidele directe au devenit puncte de referință pentru nivelul atins de „jocul cel frumos” în 2022. De altfel, dacă aproape insesizabila diferență dintre cele două echipe s-a făcut undeva, se prea poate să se fi făcut în meciurile directe, în special cel din retur, când City s-a dovedit mai proaspătă, mai voluntară și ceva mai închegată decât trupa lui Klopp.

Cum duelul direct nu s-a mutat în finala Champions, City a făcut deja prima mutare în perspectiva noului sezon. Aducerea lui Erling Haaland este o declarație de principii a unui City care se vrea la alt nivel competitiv și, poate, și la alt nivel stilistic. Cu un finanțator mai puțin generos, dar cu fonduri serioase și cu o echipă de scouting mereu surprinzătoare, Liverpool a contraatacat prin prelungirea înțelegerii cu managerul Klopp; și cu siguranță nu se va opri aici. „Roșii” au, oricum, o bancă mult mai solidă decât sezoanele trecute, iar dovada e cursa spre finiș pentru toate cele patru trofee din acest sezon.

*

Cu 10 ligi câștigate în 13 ani de carieră – trei cu Barcelona, trei cu Bayern, de-acum patru cu City – Pep Guardiola își reconfirmă flerul pentru competițiile de anduranță, în care contează mai mult programarea performanței decât „momentum”-uri precum cel reușit de Real Madrid sau – cumva paradoxal – cel din ultimul sfert de oră cu Aston Villa de duminică. Expertiza sa este, în sine, un atu pentru cea mai bună ligă din lume, care a devenit acum, după cele patru trofee luate în 5 ani de Pep, și, probabil, cel mai greu de câștigat din lume.

O provocare în plus pentru Jurgen Klopp, pentru Thomas Tuchel, pentru Antonio Conte, pentru Mikel Arteta sau nou-venitul, la Man United, Erik ten Hag.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.