Naționala de handbal și-a stabilit componența pentru Rio. Tomas Ryde a fost nevoit să facă schimbări față de Mondialul din Danemarca

Andreea Giuclea 9 iulie 2016

Selecționerul Tomas Ryde a anunțat sâmbătă numele celor 14 jucătoare care vor lupta pentru o medalie olimpică la Rio, între 5-21 august. Din cele 19 handbaliste care se află zilele astea în cantonamentul de la Ploiești, punând la punct ultimele detalii, suedezul poate lua în Brazilia doar 14, cu două mai puțin decât a avut la Campionatul Mondial din decembrie. Decizia a fost, astfel, mai grea, mai ales că la Rio fetele vor avea un program intens, cu multe meciuri și puține zile de pauză.

În final, Ryde și secundul Costică Buceschi au ales să facă deplasarea cu 16 jucătoare. Două dintre ele (portarul Denisa Dedu și centrul Mădălina Zamfirescu) vor fi rezerve și vor locui în afara satului olimpic, dar vor fi aproape în cazul unei accidentări și se vor obișnui cu atmosfera unei competiții olimpice. Surprinde și alegerea de a avea în lot o singură extremă dreapta, pe Laura Chiper.

Mai jos, lotul României pentru Rio:

Portari – Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Denisa Dedu (rezerva I)

Extreme stânga- Valentina Ardean, Ana Maria Tănasie

Extremă dreapta: Laura Chiper

Interi stânga– Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Gabriella Szűcs

Interi dreapta: Patricia Vizitiu, Melinda Geiger

Centri – Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu (rezerva II)

Pivoți – Oana Manea, Florina Chintoan

pozaoficialanationalahandballaJO

Dintre cele 14 jucătoare, doar 5 au mai fost prezente la alte ediții ale Jocurilor Olimpice: Valentina Ardean-Elisei, Oana Manea, Cristina Neagu și Florina Chintoan în 2008 (Beijing), Gabriella Szűcs tot în 2008, când a reprezentat Ungaria, și Aurelia Brădeanu, singura care a jucat și la ediția din 2000.

 

Staff-ul tehnic care va însoți echipa e alcătuit din: Tomas Ryde (selecționer), Costică Buceschi (antrenor secund), Jaume Fort (antrenor cu portarii), Nicoleta Alexandrescu (team-manager), Radu Cheregi (analist de performanță), Dragoș Luscan (preparator fizic), Florin Oancea (medic), Adrian Ionescu (kinetoterapeut), Claudiu Mărășteanu (maseur).

Din cele 19 handbaliste care s-au antrenat la Ploiești în această perioadă vor rămâne acasă Aneta Udriştoiu (CSM Ploieşti), Gabriela Tiron (Dunărea Brăila) şi Crina Pintea (Thuringer). Prezente la Mondialul din Danemarca, unde au contribuit la medaliile de bronz obținute de România, Ada Nechita (însărcinată) și Luciana Marin nu vor merge la Rio.

Delegația României va pleca pe 1 august spre Brazilia, unde naționala face parte din grupa A, alături de Norvegia, Brazilia, Muntenegru, Spania și Angola. Până atunci, fetele vor participa la un turneu de pregătire în Norvegia, unde vor întâlni Franța, Spania și Norvegia.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.