Naționala României e gata de startul Campionatului European. Ce trebuie să știi înaintea meciului cu Cehia

Andrei Năstase 1 decembrie 2018

Întâlnirea asta cu Cehia, în primul meci al României la Campionatul European din Franța, aduce cu ea ceva special. Nu-i vorba doar că fiecare debut, indiferent de adversar, e adesea periculos; nici măcar că meciul vine tocmai de ziua națională a românilor, care vor căuta peste tot, dar mai ales la sport, rost de mândrie pentru acești 100 de ani de la Unirea din 1918. Nu, e ceva mai mult de atât. 

Revederea cu Cehia prezintă o șansă frumoasă pentru a pune lucrurile în ordine. O reexaminare curată, onestă, care să ne arate tuturor, dar mai ales jucătoarelor României, că această echipă națională chiar a progresat. Că ce s-a întâmplat la Mondialul din Germania, acum un an, a fost un derapaj, nimic în plus. Și el nu se poate repeta acum.

Că tocmai Cehia, echipa care a oprit așa de brusc drumul României la ultimul turneu final, ne iese în cale în primul meci de la European, asta adaugă o miză deosebită. Or treaba asta poate fi și periculoasă, căci prea multă dorință și prea multă emoție înseamnă gălăgie; iar gălăgia nu te lasă să te concentrezi, nu te lasă să-ți vezi de planul și de jocul tău.

Aici – când vine vorba despre pericolele care vin alături de dorința excesivă -, naționala României poate arăta că a învățat din greșeala de acum un an: „Poate că ne-am dorit prea mult, în unele momente ne-am avântat fără să gândim și ele au fost mai înțelepte”, spunea atunci Eliza Buceschi. 

Despre asta ne-a vorbit și secundul Horațiu Pașca, în prefața acestei noi întâlniri cu Cehia: „Nu știu dacă e cel mai potrivit termen, dar eu cred că supra-motivația ne-a făcut să pierdem acel meci cu Cehia.“

Vestea bună? „Cu siguranță echipa României e mai puternică față de anul trecut. Au fost destul de puține schimbări față de (campania de) calificare, începem să ne cunoaștem unii pe alții, să ne obișnuim unii cu ceilalți. Echipa noastră e mai puternică acum. Și mental, dar și fizic.”

Însă același Pașca e mereu conștient că „în general e vorba de detalii. Cred că în meciurile echilibrate, în care întâlnești adversari de aceeași valoare, detaliile vor face diferența; sau cine va reuși să gestioneze corect momentele de ușor impas.”

Așa a fost în meciul cu Cehia de la Mondialul trecut, la care Pașca – și nu e singurul -, încă se gândește. Secundul lui Ambros Martin speră că „acea înfrângere să fi deschis o nouă etapă în viața noastră.”

Ambros Martin și jucătoarelui lui spun că meciul cu Cehia trebuie câștigat în apărare

Întâmplarea face ca noua etapă să treacă tocmai pe lângă Cehia, care va juca acum rolul reperului fix: măsurând-se din nou cu Cehia, naționala României va afla câteva lucruri despre ea. Mai ales că echipa lui Jan Basny (de aproape nouă ani pe banca Cehiei) are doar patru jucătoare noi față de anul trecut și va face ce știe ea mai bine: va juca un handbal rapid și combinativ, va încerca să ducă meciul în condițiile ei. Un joc cu garda jos va avantaja Cehia, un meci mai așezat, mai tacticizat, ar avantaja probabil România. Așa a fost anul trecut, iar adversarele au același argument și azi: tot ce reușesc în teren este rezultatul muncii în echipă. La Cehia, vedeta este grupul și, așa cum ne spuneau ziariștii cehi acum un an, „punctul nostru tare e spiritul de echipă, disciplina; echipa nu se sprijină pe staruri. Jucătoarele au încredere în antrenor și în planul tactic, pe care îl execută cu tenacitate.”

Iată ce au învățat jucătoarele României de la ultima lor întâlnire cu Cehia

Dincolo, e interesant de văzut cum va arăta România în meciul ăsta. Cum de la înfrângerea cu Cehia de acum un an România a jucat doar patru meciuri oficiale, dubla cu Rusia (înfrângere în deplasare, victorie acasă) fiind și singurul test relevant, nu mulți suporteri știu la ce să se aștepte acum.

– Vom vedea blocul central cu Printea, Perianu și Dragut?

– Vom vedea și apărarea avansată pe care România a exersat-o serios în ultima vreme?

– Care va fi soluția de bază pentru interul dreapta?

– Cât de mult a progresat Cristina Laslo, după excelentul sezon de la Buducnost?

– În fine, în ce formă sunt Cristina Neagu și Eliza Buceschi? 

*

România – Cehia se joacă pe 1 decembrie, de la ora 19.00. Meciul va fi transmis de TVR.

Echipa Națională va juca apoi cu Germania, pe 3 decembrie, înainte să se măsoare cu puternica echipă a Norvegiei, pe 5 decembrie, în ultimul meci al Grupei D. Primele trei clasate vor marge mai departe în grupa principală de șase (Main Round), unde vor ajunge și cele trei echipe calificate dintr-o Grupă C în care Olanda și Spania pornesc cu prima șansă în fața Ungariei (chinuită de accidentări) și Croației.

Obiectivul României? Locurile 1-6, care înseamnă clasarea în primele trei în grupa principală de la Nancy. 

Lotul României pentru Campionatul European din Franța

În poartă: Denisa Dedu și Iulia Dumanska

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei și Cristina Florică

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Andreea Polocoşer

La coordonare: Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu

Interi dreapta: Ana Maria Dragut și Melinda Geiger

Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu și Laura Chiper

Pivoţi: Crina Pintea, Raluca Băcăoanu și Daniela Raţiu

Una dintre jucătoare va fi rezervă. În plus, fiecare echipă va putea face câte două schimbări, în caz de nevoie.

Sabin Malisevschi / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.