„Parcă România joacă acasă!” Reportaj din Helsingborg Arena, unde naționala de handbal a bătut Ungaria

Dacă te plimbi pe străduțele liniștite din Helsinsgborg, împodobite de Crăciun cu stele de toate mărimile, luminate cald, nu simți că orășelul de puțin peste 100.000 locuitori, din centrul căruia se vede țărmul danez peste strâmtoarea Øresund, e gazda unui Campionat European de handbal. Nu vezi suporteri prin oraș, nici indicatoare care să te ghideze spre arenă, iar la hotelul la care te cazezi recepeționerul întreabă dacă ai venit pentru turneul de fotbal. Nici la arenă nu se simte, în primele zile, atmosfera unui turneu final. Sunt mai multe scaune goale decât pline, în sala de presă sunt doar câțiva jurnaliști, cei mai mulți români, iar pe holuri mai mulți voluntari decât spectatori.

Asta până duminică, ziua primelor meciuri din grupa principală. O zi în care pleci de la hotel cu gândul spre casă, la alegerile parlamentare la care nu poți participa, dar pentru care speri; în care vezi soarele doar dimineață, până să se ascundă la loc sub stratul de nori gri și în care vântul rece din nord se face, în cele din urmă simțit, după câteva zile mai degrabă călduroase.

În ziua în care România joacă cu Ungaria, simți, în sfârșit, că a ajuns Campionatul Europeande Handbal și în Helsingborg. Cu vreo trei ore înainte de meci, sunt deja mai multe mașini în parcare, mai mulți suporteri care forfotesc pe culoarele gri și mult mai mulți jurnaliști în sala de presă. Dacă la primele meciuri, sala cu mochetă verde spălăcit era mai mult goală, iar cea mai auzită limbă era româna, acum cu greu găsești un scaun și-o priză liberă. Sunt deja ocupate de jurnaliști din Ungaria, Danemarca, Cehia, chiar și Muntenegru; ultimii o vânează pentru un interviu pe Cristina Neagu, starul lui Buducnost, fără succes însă – după meciuri, handbalista se duce direct la vestiar pentru recuperare.

Iar atmosfera liniștită, deja familiară din sala de presă lasă loc unui murmur permanent de voci, zgomot de taste și forfotă care te agită. Simți că, așa cum spunea și Cristinea Neagu cu o zi înainte, acum au început cu adevărat lucrurile serioase. Miza turneului crește, la fel și emoțiile.

„Trebuie să ne concentrăm la fel de bine sau mai bine, pentru că acum intervin gânduri, calcule, intervine presiunea, emoțiile faptului că putem ajunge undeva unde nu am sperat pentru acest turneu.”

Așteptând meciul cu Ungaria, te întâlnești cu un prieten din Cehia, care îți spune că vede România favorită în duelul direct de marți, pentru că echipa lui nu are multă experiență la turneele finale. Dar apoi începe Rusia-Cehia și vezi o echipă bătăioasă care nu se lasă și se ține aproape de campioana olimpică, aproape să-i smulgă un egal. (Scor final: 24-26)

Imediat după fluierul final din primul meci al zilei, le faci o vizită fanilor români, care încep să aglomereze sectorul din spatele porții și anunță că vor fi mai mulți ca la meciul cu Rusia. Sunt câteva sute și tot mai vin; cu peruci tricolore și obrajii vopsiți în aceleași culori, montează tobe și întind steaguri cu Hai România sau Vâldea e cu voi. Doamna Angela, liderul galeriei, îți spune că are emoții cum n-a avut la nicun meci de până acum. „Cu Ungaria întotdeauna am emoții. Acum începe turneul pentru mine”, spune suportera din Deva care le-a promis celorlalți fani români, pe care i-a întâlnit recent la Trofeul Carpați, că se întoarce din Suedia cu o medalie.

„Echipa joacă abia la 50% din ce va arăta turneul ăsta, mai e loc să crească.”

Când vede jucătoarele intrând pe teren pentru încălzire, își ocupă locul în primul rând, își agață toba de gât, strigă un „Hai, feteleeee”, cât poate de tare, și dă drumul la rafalele asurzitoare, care te împing să-ți iei la revedere și să te îndepărtezi. În colțul opus, o mână de suporteri maghiari încearcă să țină și ei pasul, dar sunt mai puțini și au în arsenal o singură tobă, jumătate cât cele trei din galeria românilor, despre care oficialii EHF se minunează de la meci la meci: „Parcă România joacă acasă.”

Cu 30 minute înainte de meciul cu Ungaria, suporterii români și-au scos tobele. "Cu Ungaria mereu avem emoții." pic.twitter.com/Kite9tN9Pm

— Lead.ro (@LeadPunctRo) December 11, 2016

Când începe meciul, te așezi în tribună, lângă o jurnalistă din Spania care a venit din Gotheborg, orașul care găzduiește cealaltă grupă principală, ca să vadă un duel clasic în handbal, dar mai ales pe Cristina Neagu. Vedeta României începe să înscrie gol după gol – 10, în total -, iar jurnalista nu-și mai ține în frâu fascinația.

„Știu cât e de bună, dar parcă de fiecare dată când o văd jucând live, sunt: wow!”

În repriza a doua, te întorci la masa presei, cocoțată în ultimele rânduri ale arenei de 5.000 de locuri. De obicei, acolo emoțiile nu sunt așa mari; nu se vede mereu agitația lui Ambros Martin de pe margine și mâinile în aer ale jucătoarelor, nu se aud strigătele celor din staff, deci te poți detașa un pic și privi jocul la rece. Doar că România joacă atât de frumos, hotărât și fără rețineri, suporterii cântă „Suntem mândri de voi”, încât nimic nu mai poate fi considerat la rece.

La interviurile de după meci se vorbește despre spiritul de echipă și vise tot mai mari, iar înapoi în sala de conferințe, jurnaliștii croați sau din Muntenegru te felicită, dar parcă cu o urmă de invidie. „Ești foarte fericită, normal!”, spun printre dinți. „Ați câștigat din nou, da.”

Între timp deschizi Facebook-ul și vezi că, acasă, românii nu sunt atât de fericiți. Tocmai când videoanalistul echipei îți spune că uite, echipa asta iar a făcut câțiva români fericiți, și te întrebi oare câți de acasă se bucură pentru o victorie pe un teren de handbal, într-o astfel de zi.

După conferința de presă, te întorci în arenă pentru ultimele minute din ultimul meci al zilei, duelul nordic Danemarca- Norvegia. Constați cu surprindere că Danemarca, despre care auziseși că nu e în cea mai bună formă, e doar la un gol distanță de campioana mondială – singura cu care România a pierdut, până acum. Speri ca danezele să nu egaleze, pentru că asta ar complica calculele pentru România, și nu o face – Norvegia câștigă, 22-20.

Dar uitându-te în jur, la arena plină de tricouri roșii daneze, mai plină decât ai văzut-o de când ești aici, îți amintești de sala arhiplină de acum un an, de la Campionatul Mondial din Danemarca, din sfertul de finală câștigat de România chiar cu echipa gazdă. Peste două zile, meciul cu Danemarca va fi, probabil, decisiv pentru calificarea în semifinale, la fel ca atunci. Și poate o mână de jucătoare de handbal vor face iar fericiți câțiva români.

Romania was really playing at home with all these supporters in the stands. What better way to celebrate their victory 29:21 over Hungary than with them. #HUNROU #ehfeuro2016 #pureheartallhands

A video posted by EHF EURO (@ehfeuro) on Dec 11, 2016 at 11:00am PST