Prea rapide: România rezistă doar 40 de minute cu Rusia, pierde clar, însă arată și câteva lucruri bune în primul meci din Main Round

Andrei Năstase 8 decembrie 2019

(Kumamoto, Japonia)

România rezistă doar 40 de minute cu Rusia lui Ambros Martin, pierde destul de aspru, 18-27,  trebuie să adune cele câteva lucruri bune arătate cu campioana olimpică de la Rio (și una dintre favoritele Mondialului din Japonia), înainte de întâlnirile cu Suedia și Japonia.

*

Suporterii români au ajuns aici, în primul meci din Main Round, entuziaști, dar realiști: pentru un alt rezultat bun, toată lumea știa că România ar trebui să atingă (cel puțin) nivelul din a doua repriză cu Ungaria, iar Rusia e cu câteva etaje mai sus.

Vom revedea România curajoasă din prima parte a meciului cu Muntenegru și din a doua parte a meciului cu Ungaria? Vom vedea apărarea rea, precisă, din aceste două reprize în care jucătoarele lui Ryde și Buceschi au arătat cu adevărat bine la acest Mondial? Va ataca România din nou 7 contra 6, indiferent dacă scorul o cere sau nu? În fine, vor face jucătoare ca Iuganu, Ostase, Pristaviță, Seraficeanu, Dache sau Polocoșer un nou pas înainte? 

Cu întrebările astea am intrat în cea mai mare sală din Kumamoto, Park Dome, un centru de expoziții în care organizatorii au montat parchetul, porțile și, în jurul lor, tribune pentru 10.000 de oameni.

Cu cea mai bună apărare a competiției, cu o linie de atac foarte echilibrată, care marchează și de pe extreme, și de pe pivot, și de la distanță, dar mai ales pe contra rapide (nouă din nouă cu Suedia) și prin pătrunderile Vyakhirevei, Rusia lui Ambros Martin arată ca una dintre marile favorite în Japonia. N-a fost testată prea serios în grupa cu Suedia (30-22) și Japonia (33-23), așa că meciul ăsta a venit să puncteze și nivelul lor, dar și al nostru.

Și mai era o cheie în care puteai privi meciul, dacă-ți plac discuțiile astea: determinarea Cristinei Neagu de a-i arăta ceva special lui Martin, fostul selecționer al României, a cărui plecare de la echipă a surprins-o (neplăcut, cum a spus ea atunci) pe Neagu.

Meciul

Prima contră a Rusiei a adus și prima eliminare a României, la tânăra și foarte determinata Polocoșer, dar Neagu a deschis scorul, de la distanță și de pe picioare, după trei minute timide pentru ambele echipe.

Rusia, prin inventiva Vyakhireva, a răspuns imediat pentru 2-1, înainte ca Perianu, pe primul atac în superioritate (7 contra 6), să găsească și să finalizeze prima ei pătrundere – un procedeu pe care l-a arătat foarte des în Japonia. 

După cinci minute, la 2-2, planurile inițiale deveniseră clare, iar noi am primit primele răspunsuri: România a trecut încă din start la atacurile fără portar, cu Ostase intrată al doilea pivot, asta ca răspuns pentru apărarea avansată pe care Rusia a încercat-o, încă de la început, la Neagu.

Tot Perianu a făcut 3-2 pentru România, dar Rusia a revenit în două secunde, cu gol în poarta goală. Patru astfel de goluri au dat jucătoarele lui Martin contra Suediei, în precedentul meci al Rusiei, dar asta n-a oprit-o pe Neagu să ceară din teren un nou atac în șapte.

Totuși, timing-ul următoarelor minute n-a fost grozav, și chiar dacă Rusia n-a excelat nici ea, prima desprindere a venit după 14 minute, 5-3 pentru campioanele olimpice de la Rio. Și apoi 6-3 și 7-3, al doilea și al treilea gol în poarta în care Dedu, după două aruncări blocate de apărarea Rusiei, n-a avut timp să revină. Ce bine aruncă portărița Sedoykina dintr-o parte în alta! 

Direct în vinclu, Patricia Vizitiu a marcat primul ei gol, doar că exploziva Vyakhireva a lovit imediat de două ori – și încă de la distanță. 

Dar nici România nu s-a lăsat distanțată prea mult, pentru că Pintea, angajată perfect de Neagu, a făcut 5-9, înainte ca Neagu, de la șapte metri, să lovească de două ori la rând.

Și după prima perioadă de inferioritate a Rusiei, naționala României  a continuat să revină: mai întâi 8-10, după un gol din propriul teren (și în poarta goală) marcat de Pristaviță, apoi 9-10, la primul gol al Lorenei Ostase.

Au urmat alte șase-șapte minute (nouă în total) în care Rusia n-a mai găsit golul; încercări au mai fost, dar Dedu n-a vrut să audă. Și după câteva șanse de egalare ratate, între care o bară a lui Neagu și o depășire frumoasă, dar nefinalizată, a lui Pristaviță, aceeași Laura a egalat în ultimele secunde: 10-10 la pauză, un egal cu multe lucruri bune.

Că Rusia a primit doar 10 goluri nu e ceva de speriat, pentru că apărarea asta a lui Martin chiar e zgârcită; că România a reușit să vină de departe, de la 3-7, și asta în șase contra șase (căci Sedoykina ne potolise încă de la jumătatea reprizei), asta a fost prima reușită.

Ce s-a schimbat în ultimele 15 minute? Mai multe lucruri, dar poate cel mai important a fost intrarea Laurei Pristaviță, mai întâi pe stânga, apoi pe dreapta și în centru, acolo unde se simte tot mai bine. Cu ea în teren, atacul României a plimbat mingea ceva mai repede, iar apărarea a reușit să citească un atac al Rusiei care rareori a arătat creativitatea pe care Vyakhireva o poate aduce.

Și uite așa, după 30 de minute, ne-am adus aminte că Ryde ne spunea ceva interesant despre Rusia înainte de acest Mondial: „Eu cred că vor juca la un nivel mai scăzut cu Ambros ca antrenor, putem discuta după turneu de asta. Pentru că au lucrat mult timp în sistemul creat de Trefilov, cu acele pase și mișcări rapide, și sunt foarte bune la asta. Cred că dacă Ambros schimbă și pune mult focus pe apărare, sigur vor fi bune – pentru că e incredibil ce face el – ,dar vor pierde din tempo și din aceste passing skills. Când joci cu ele, ai sentimentul că ești mereu un pas în urmă, too late. Dar dacă coboară un tempo, poți să ajungi la timp.“

Or exact asta a făcut apărarea României în prima parte: a ajuns la timp.

Neagu a marcat primul gol al reprizei a doua, al cincilea gol consecutiv al României, însă Rusia și-a oprit seceta de goluri după 11 minute, a egalat și a trecut apoi la conducere: 12-11.

Polocoșer, cu un frumos gol de la șold, a egalat și ea, înainte ca Denisa Dedu să-și audă din nou numele scandat din tribună: până în minutul 40, a fost mai bună decât Sedoykina.

A fost rândul României să treacă înainte, printr-o fază frumos lucrată și finalizată de Cristina Florica, numai că Rusia a găsit trei contre consecutive – principala lor armă, dacă ținem cont că așa au bătut Suedia – pentru 15-13.

Când România a egalat la 15, după un alt șapte metri al lui Neagu și după un gol din poartă-n poartă reușit de Dedu, trecuseră alte 10 minute bune. Singura vulnerabilitate vizibilă? Cea la viteza contrelor Rusiei. Dar astea au pornit pe mingile pierdute în atac, unde Ryde, la primul time-out al reprizei, a cerut mai multă viteză de pasare.

Când jucătoarele lui Martin s-au dus la 17-15 și apoi 18-15, România a revenit la atacurile în șapte. Însă stategia care a mers perfect contra Ungariei n-a mai funcționat la fel de bine acum, și Rusia a continuat să găsească goluri ușoare, pornite toate după mingile pierdute, destul de ușor, de atacul României.

În următoarele minute, până la 22-16, fiecare atac risipit a fost pedepsit brusc, în doar câteva secunde, de Rusia, urcată la un tempo prea înalt, un ritm în care fâșneața Vyakhireva e greu de oprit.

Cu 10 minute înainte de final, după alte două goluri fără răspuns, Rusia încheiase deja socotelile: un 24-16 construit în nouă-zece minute!

Până la sfârșit, adversarele au mai domolit ritmul, iar scorul final, 27-18, vine să ne arate ce știam deja: Rusia e mai bună astăzi. Că diferența a fost invizibilă în primele 40 de minute, asta e o veste bună pentru această nouă echipă a României.

Ce urmează

După meciul ăsta, Rusia face 6 puncte, Spania o poate imita dacă bate astăzi Suedia, iar Muntenegru pornește favorită contra Japoniei.

După o zi de pauză, ne așteaptă alte două meciuri diferite, în care jucătoarele fără experiență o pot câștiga, relațiile de joc pot fi dezvoltate, timing-ul din atac și colaborarea din apărare pot fi exersate exact la nivelul potrivit.

Programul României în Main Round:

Marţi, 10 decembrie, 13.30 – România – Suedia

Miercuri, 11 decembrie, 11:00 – România – Japonia

Foto: FRH

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.