Revenirea de aur a Larisei Iordache. Două medalii de aur și două de argint la Campionatele Europene de Gimnastică!

Andreea Giuclea 20 decembrie 2020

Patru medalii a câștigat Larisa Iordache – aur la bârnă și sol, argint la sărituri și cu echipa – la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Mersin (Turcia), primul ei concurs după trei ani de pauză din cauza unei accidentări. Tot la Mersin, echipa de junioare a României a dominat competiția, câștigând șase medalii de aur, două de argint și un bronz.

Campionatele Europene ar fi trebuit să aibă loc în primăvară, la Paris, dar au fost amânate pentru decembrie din cauza pandemiei și au fost găzduite de Turcia, după ce Franța s-a retras din organizare. Din cauza contextului actual, au lipsit echipe importante din Europa, ca Marea Britanie, Franța, Olanda sau Rusia, astfel că România n-a avut competiția pe care ar fi întâlnit-o la un concurs desfășurat în condiții normale.

Cu toate asta, a fost un test important pentru o echipă formată din gimnaste aflate în primul an de seniorat și mai ales pentru Larisa Iordache, care a revenit pe podium după un drum lung și complicat și care speră să se califice, în primăvară, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Revenirea Larisei

Trei ani au trecut de la accidentarea pe care Larisa, acum în vârstă de 24 de ani, a suferit-o la tendonul lui Ahile la Montreal, la Campionatul Mondial din 2017. Au urmat trei operații și luni grele de recuperare, perioadă despre care ne-a povestit pe larg anul trecut: „După a doua operație, n-am mai vrut să aud de gimnastică. (…) Nu mai aveam tragere de nimic, nici măcar să-mi fac recuperarea. Aveam perioade în care plângeam în fiecare zi. Mă simțeam neputincioasă, mai ales că era și iarnă, era gheață, trebuia să am grijă la fiecare pas.”

S-a operat din nou și a revenit în sala de antrenament, pentru că își dorea să simtă din nou emoțiile unui concurs. „Nu mă gândeam la medalie, ci doar la plăcerea de-a concura. Doar la oamenii care te aplaudă după ce termini un exercițiu, chiar dacă reușești sau nu. La cât de mult te apreciază că ești acolo și te bucuri de gimnastică. E un sentiment pe care nu pot să-l am în fiecare zi, și eu de chestia aia am nevoie. Încă am nevoie.”

A lucrat întâi cu Mariana Bitang și Octavian Bellu, apoi a revenit la antrenorii ei de la Dinamo, Lăcrămioara și Cristian Moldovan, care i-au fost alături și la Europenele din Turcia din acest weekend. „În momentele în care mulți mi-au spus că nu voi reuși și începusem să cred și eu asta după atâta timp de pauză, ai nevoie de niște oamnei care să creadă în tine. Așa cum au făcut-o antrenorii mei de la bun început”, a scris Larisa despre ei.

În pregătirea pentru Europene, a întâlnit însă un nou obstacol: un test pozitiv COVID-19 a oprit-o din antrenamente cu doar două săptămâni înainte de Campionatele Naționale de la finalul lui noiembrie, care ar fi trebuit să fie primul concurs după trei ani, dar și o bornă importantă de verificare. „Îmi pare rău pentru această veste. Ajunsesem într-o formă bună, gata de a arăta tot ce am muncit în aceste luni. Viața mi-e un pic data peste cap, dar o gimnastă știe cum să se dea peste cap și să aterizeze în picioare”, a scris atunci pe Instagram. A ieșit din izolare cu doar câteva zile înainte, așa că a evoluat în afara concursului, doar să-și evalueze exercițiile.

Argint cu echipa

La Mersin, echipa României a început bine. Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Antonia Duţă și Daniela Trică au dominat calificările de joi și s-a calificat în finală de pe locul 1. Însă în finala de sâmbătă au fost întrecute cu puțin de Ucraina, care a obținut un punctaj de 154,496 față de cele 154,663 ale României.

Diferența au făcut-o câteva greșeli, mai ales o ratare a Ioanei Stănciulescu la paralele, de unde a căzut și a primit doar 9,800. România a recuperat din decalaj la aparatele următoare, mai ales prin evoluția Larisei, dar o greșeală în execițiul ei la sol a ținut România pe locul doi. Pe trei s-a clasat Ungaria, cu 151,597 de puncte.

Dezamăgită, gimnasta de 24 de ani și-a îmbrățișat și încurajat colegele mai tinere, pentru care prezența ei în echipă e importantă dincolo de punctele pe care le aduce: e importantă mai ales pentru energia, motivația și exemplul pe care-l oferă. „Ai fost modelul nostru, numărul nostru 1 și fără ajutorul tău nu nu am fi ajuns aici. Ne-ai tras după tine, ne-ai învățat să luptăm până la final și asta am făcut. Te iubim enorm și îți mulțumim”, a scris Daniela Trică pe Instagram.

„Data viitoare va fi aur”

A fost mesajul postat de Larisa pe Instagram, la finalul concursului pe echipe. A doua zi, în finalele pe aparate, a început însă tot cu un argint, la sărituri, unde a obținut un punctaj mediu de 13,875. Aurul a fost câştigat de Zsofia Kovacs (Ungaria), iar bronzul de Anastasia Motak (Ucraina), în timp ce Ioana Stănciulescu s-a clasat pe 5. După un loc 4 la paralele (13.250), au urmat bârna și solul, aparatele ei preferate. Și au venit și medaliile de aur.

Primul, la bârnă, unde a avut un exercițiu cu notă de plecare 6, evaluat cu 14.000. E al doilea titlu european la bârnă al Larisei, după cel din 2013. Pe locul doi, cu 13,800, a fost Silviana Sfiringu, care la 16 ani e la primul ei concurs european de senioare.

La sol, ultimul aparat, Larisa a concurat ultima. A reușit un exercițiu mai bun decât cel din finala pe echipe, însă arbitrele i-au dat o notă mai mică – 13.050 –, și doar 5,2 pentru dificultate. În timp ce Goksu Sanli din Turcia sărbătorea titlul european, antrenorii români au făcut contestație. După câteva momente lungi și tensionate, privirea confuză a Larisei s-a transformat în bucuria unui nou aur. Recalcularea dificultății exercițiului – 5,6 – și a notei finale (13,450) i-a oferit al treilea titlu european la sol (după cele din 2012 și 2014) și al șaptelea dintr-o carieră atât de fragmentată de accidentări. Pe locul trei s-a clasat Lihie Raz (Israel), iar pe 5, cu 12.600, Antonia Duță.

Șase medalii de aur la junioare

România a dominat competiția de junioare de la Mersin, unde Mara Ceplinschi, Ana Maria Bărbosu, Iulia Trestianu, Andreea Preda și Ana Maria Turcu au câștigat aurul pe echipe, iar Ana Maria Bărbosu, în vârstă de 14 ani, a urcat pe prima treaptă a podiumului de alte cinci ori: la individual compus și în toate finalele pe aparate – sărituri, paralele, bârnă și sol. Mara Ceplinschi a mai câștigat două medalii de argint (la individual compus și sol), iar Andreea Preda un bronz la bârnă.

Gimnastele junioare fac parte din programul Țară, țară, vrem campioane și din lotul olimpic de junioare de la Deva, antrenat de Lucian Sandu, Gina Gogean, Cătălin Meran și Cristinel Micu.

Foto: European Gymnastics

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.