Roger Federer își anunță retragerea din tenis

Treizecizero.ro 15 septembrie 2022

Roger Federer, unul dintre cei mai iubiți sportivi din lume, și-a anunțat retragerea din tenis, la vârsta de 41 de ani.

Roger va marca momentul săptămâna viitoare, la Laver Cup.

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale și pe site-ul său, Roger își ia la revedere de la cariera de jucător, dar promite că nu va lăsa niciodată tenisul în urmă.

„Către toată familia mea din tenis și dincolo de ea,

Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a dat de-a lungul anilor, cel mai mare, fără niciun dubiu, îl reprezintă oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul drumului: prietenii mei, adversarii mei și, cel mai mult, fanii care dau viață acestui sport. Azi vreau să împărtășesc o decizie cu voi”, începe elvețianul.

„Cum mulți dintre voi știu, ultimii trei ani au însemnat multe obstacole, cu accidentări și operații. Am muncit din greu să revin în formă maximă, de competiție. Dar, de asemenea, îmi știu limitele și capacitatea corpului, iar mesajul lui pentru mine a fost clar în ultima vreme. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri de-a lungul a 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi putut visa vreodată. Iar acum trebuie să înțeleg când este timpul să-mi închei cariera competitivă.

Laver Cup de săptămâna viitoare din Londra va fi ultimul meu eveniment. Voi mai juca tenis în viitor, sigur, dar nu în turneele de Grand Slam sau în circuit.

E o decizie dulce-amară, pentru că îmi va fi dor de tot ce mi-a dat circuitul. Dar în același timp sunt multe de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Mi s-a dat un talent special ca să joc tenis și am reușit la un nivel pe care nu mi l-aș fi imaginat, cu mult mai mult decât aș fi crezut vreodată că e posibil”, scrie Roger în scrisoarea sa de adio.

El le mulțumește, mai departe, soției sale, care „m-a încălzit înainte de finale, s-a uitat la nenumărate meciuri, chiar și când era însărcinată în 8 luni, și m-a suportat prostindu-mă pentru mai bine de 20 de ani”. De asemenea, părinților, sorei sale, „fără de care nimic n-ar fi fost posibil”, și celor patru copii. „Să-mi văd familia susținându-mă din tribune e un sentiment pe care-l voi prețui întotdeauna”.

Roger le mulțumește în continuare echipei sale tehnice, în special celor doi care i-au fost alături ani și ani, Severin Luthi și Pierre Paganini, managerului Tony Godsick, sponsorilor și partenerilor.

De asemenea, le mulțumește rivalilor.

„Am fost norocos să jucăm atâtea meciuri epice, pe care nu le voi uita niciodată. Ne-am luptat cinstit, cu pasiune și cu intensitate, și am încercat mereu să dau totul și să respect istoria jocului. Mă simt foarte recunoscător. Ne-am împins unii pe alții, iar împreună am dus tenisul la un nou nivel”.

Roger le rezervă mulțumiri speciale milioanelor sale de fani „incredibili”.

„Nu veți ști niciodată câtă putere și câtă încredere mi-ați dat. Sentimentul acela de inspirație pe care l-am avut intrând în stadioane și arene pline a fost unul dintre cele mai puternice din viață. Fără voi, toate acele rezultate ar fi fost trăite fără bucurie și energie”.

„Acești ultimi 24 de ani în circuit s-au simțit ca o aventură incredibilă. Uneori pare că a trecut totul în 24 de ore, dar de asemenea se simte atât de adânc și de magic, încât pare că am trăit deja o viață întreagă. Am avut marele noroc să joc în fața voastră în peste 40 de țări. Am râs și am plâns, am simțit bucurie și durere, și cel mai mult, m-am simțit incredibil de viu. Prin toate călătoriile mele, am întâlnit oameni minunați, cu care voi rămâne prieten pe viață, care și-au luat în mod constant timp din viețile lor încărcate ca să vină să mă vadă jucând și să mă susțină. Vă mulțumesc”.

„Când am început să iubesc tenisul, eram copil de mingi în Basel. Mă uitam la jucătorii de tenis cu un sentiment magic. Erau ca niște giganți pentru mine și am început să visez. Visatul m-a făcut să muncesc din greu și am început să cred în mine. Succesul mi-a adus încredere și așa a început o călătorie incredibilă, care a dus la această zi”.

„Așa că vreau să vă mulțumesc din toată inima, tuturor celor care au ajutat ca visul unui copil de mingi din Elveția să devină realitate”.

Către tenis: te iubesc și nu te voi părăsi niciodată.”

O carieră istorică

Roger pune astfel punct unei cariere care a schimbat tenisul, propulsându-l pe lista celor mai importanți sportivi din toate timpurile, ca rezultate, impact asupra tenisului și a celor care fac parte din el, și număr de fani.

Federer a câștigat 20 de titluri de Grand Slam și a petrecut 310 săptămâni pe primul loc în lume, dintre care 237 de săptămâni consecutive. A câștigat 103 titluri ATP și un total de 1251 de meciuri.

Are, sau a avut, numeroase recorduri, dar dincolo de ele rămâne influența lui uriașă în tenis și contribuția pe care a avut-o la creșterea popularității acestui sport.

Cu o longevitate extraordinară, Federer a fost, până la urmă, prins de accidentări, jucând foarte puțin în ultimii trei ani: doar șase meciuri în 2020, când s-a accidentat la Australian Open (unde s-a oprit în semifinale), apoi doar 13 meciuri în 2021, când a încercat un comeback, oprit după sfertul de la Wimbledon. După noi intervenții și probleme la genunchi, Federer țintea un comeback în circuit luna viitoare, la turneul de la Basel. Dar, recent, presa din Elveția a scris despre noi complicații care i-ar fi încetinit procesul de recuperare.

Ultimul său meci din circuit rămâne, astfel, cel cu Hubert Hurkacz, pierdut în sferturile de finală de la Wimbledon 2021.

Ultimul turneu câștigat e cel de la Basel 2019, iar ultimul titlu de Grand Slam, cel de la Australian Open 2018.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.