Și mai aproape: România trece fără emoții de Uruguay, așteaptă acum vestea bună de la Muntenegru
Lead.ro 19 martie 2016După victoria entuziasmantă (și esențială) de vineri seara, 32-25 contra Danemarcei, fetele s-au putut relaxa în al doilea meci de la turneul preolimpic: 36-19 în fața tinerei echipe din Uruguay.
Tomas Ryde și Costică Buceschi au preferat să vadă la lucru jucătoarele care prind, de regulă, mai puține minute în meciurile decisive. Astfel, Denisa Dedu a înlocuit-o în lot pe Paula Ungureanu, iar alte fete tinere, ca Mădălina Zamfirescu, Aneta Pîrvuţ-Udristioiu sau Ana Maria Tănasie, au profitat și ele de șansa lor.
Costică Buceschi, antrenorul secund al naționalei, ne-a spus mai multe despre cum sunt privite jocurile cu adversare mai puțin valoroase: “De la început am stabilit că dacă lucrurile vor decurge bine în primul meci (cu Danemarca) le vom da șansa să joace și celorlalte fete. Am odihnit și jucătoarele care au dus greul ieri, am avut și câteva accidentări și e bine ca toată lumea să simtă că e importantă la echipa națională. Contra unei echipe care vine de pe alt continent și care e sub nivelul practicat în Europa e destul de dificil să-ți propui să faci anumite lucruri. Am încercat să le ținem cât mai concentrate, ca să nu apară accidentări. Le-am spus să aibă răbdare, că ușor-ușor rezultatul se va mări, și asta s-a și întâmplat.”
Chiar dacă diferența de valoare dintre cele două echipe a lămurit problema învingătoarei înainte ca vreo minge să fie aruncată la poartă, jocul a oferit totuși o miză dublă: golaverajul, pe de-o parte (Muntenegru a învins Uruguay cu 34-19), și integrarea jucătoarelor fără experiență în sistemul tot mai complex pe care echipa îl arată în ultimele luni.
Florina Chintoan (omul meciului) și Ana Maria Tănasie au rezolvat primul obiectiv încă din prima repriză, când au marcat șapte, respectiv cinci goluri, iar România a mers la vestiare cu un avans generos: 17-10.
Repriza a doua s-a consumat pe același drum bine bătătorit: contre rapide fructificate de extreme, câteva scheme exersate (timid) pe atacurile poziționale. Deși concentrate, fetele au căzut de câteva ori pradă gândului că Jocurile Olimpice de la Rio sunt și mai aproape.
Imediat după meci, la Digi Sport, Tomas Ryde spunea că e o provocare pentru fete să rămână concentrate când adversarul nu pune probleme. „Meciul de mâine va fi foarte greu, să vedem ce se întâmplă acum (la meciul Danemarca – Muntenegru). N-am schimbat nimic după Campionatul Mondial, am continuat ce-am început acolo.” Antrenorul naționalei a spus că nimeni nu ne gândește încă la medalii la Rio: „suntem încă în faza de calificare.”
România se poate califica încă de sâmbătă seară la Jocurile Olimpice, cu condiția ca Muntenegru să nu piardă în faţa Danemarcei. Jocul începe la ora 21:00.
Update:
Muntenegru – Danemarca, 13-10 la pauză. Dacă Muntenegru nu pierde, România merge la Jocurile Olimpice de la Rio. pic.twitter.com/I2SGCIApdT
— Lead.ro (@LeadPunctRo) March 19, 2016
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni