Sportul dulce-amar: Ana Maria Tănasie ratează pe ultima sută de metri primul ei turneu olimpic, Camelia Hotea ajunge la Rio când nu mai visa
Andreea Giuclea 1 august 2016La începutul verii, Camelia Hotea își luase adio de la Jocurile Olimpice. Fusese selectată în lotul lărgit de 28 de jucătoare alcătuit de Tomas Ryde pentru Jocurile Olimpice de la Rio, dar nu și între cele 19 care au rămas în pregătire, din care doar 14 au fost alese să meargă la Rio. Se împăcase cu gândul că își va încheia cariera fără să trăiască experiența unui turneu olimpic și se concentra pe programul echipei ei, Corona Brașov.
Jucătoarea de 31 de ani mai fusese de câteva ori aproape de turnee importante cu naționala de handbal. Dar le-a ratat de fiecare dată, din cauza accidentărilor venite pe ultima sută de metri. S-a accidentat chiar înainte de Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, apoi înainte de Campionatul Mondial din China din 2009, când și-a rupt ligamentele în ultimul meci din campionat, și din nou, înainte de Campionatul European din Serbia din 2012.
Știe că nu e ușor să fii atât de aproape – să faci pregătirea, să fii pe listă – și apoi să le urmărești și să le susții pe fete de la televizor. Așa că a înțeles probabil cel mai bine amărăciunea Anei Maria Tănasie, tânăra extremă stângă a României care s-a accidentat cu câteva zile înainte de plecare.
Erau ultimele minute ale meciului cu Spania din cadrul turneului de pregătire pentru Jocurile Olimpice susținut de națională în Norvegia. Spania era în atac, pe banda dreaptă. Tănasie a încercat să blocheze atacul de pe extremă, când a alunecat pe parchet, cu piciorul stâng răsucit, și s-a prăbușit la pământ. Strigătele de durere i-au alarmat pe kinetoterapeuții naționalei, pe selecționerul Tomas Ryde și pe câteva jucătoare care s-au strâns în jurul ei. A ieșit de pe teren pe targă, în lacrimi de durere și de tristețe, pentru că știa că o accidentare gravă îi va opri drumul spre primul ei turneu olimpic.
La doar 21 de ani, Ana Maria Tănasie, care a debutat în decembrie la un campionat mondial, a mai fost operată de două ori, o dată de ligamente și o dată de menisc. Și ea, și echipa, și fanii de acasă au sperat să nu fie la fel de grav, dar RMN-ul pe care l-a făcut la întoarcerea în țară a arătat că are o ruptură a ligamentului încrucișat care trebuie operată. În aceeași zi, Ryde și Buceschi au anunțat că în locul ei va pleca în Brazilia Camelia Hotea.
Camelia era în autocar spre Cheile Grădiștei, unde Corona urma să joace un amical, când a aflat. Toată ziua a primit telefoane și felicitări, dar ei nu-i venea să creadă că va ajunge, până la urmă, la Olimpiadă. N-a mai jucat meciul amical, să nu riște o accidentare. Și-a susținut de pe bancă echipa, apoi s-a întors în Brașov, unde a început programul de pregătire fizică primit de la națională. Și-a făcut repede câteva cumpărături, și-a strâns bagajul și vineri dimineață era în București, la reuniunea lotului.
Înainte de primul antrenament cu echipa, înainte chiar să apuce să vorbească cu Tomas Ryde, s-a întâlnit cu jurnaliștii. Emoționată să apară în fața camerelor, le-a spus tuturor că primul său gând, când a aflat, a mers către Ana, căreia îi dorește să fie puternică. „Nu pot să-i dau un sfat, fiecare știe ce are de făcut și cum reușește să treacă prin această perioadă. Îmi pare sincer rău, sunt momente foarte grele.”
Dar a recunoscut și că s-a bucurat că va ajunge la Jocurile Olimpice, mai ales că nu mai spera. „Jocurile Olimpice sunt competiția supremă, vin o dată la patru ani și orice sportiv visează să ajungă aici. Mi s-a împlinit acest vis, îmi doresc să ajut echipa și să ne îndeplinim obiectivul.”
Deși n-a făcut pregătirea cu fetele, crede că o să e integreze repede, mai ales că a mai jucat cu multe dintre ele, la națională sau la cluburi. Născută în Baia Mare, Camelia a jucat timp de 10 ani la HCM Ştiinţa Baia Mare, pentru care a fost cea mai bună marcatoare a sezonului 2010-2011, cu 122 de goluri, și cu care a bifat o finală de Challenge Cup (2003) şi trei participări consecutive în Cupa EHF. Din 2011, băimăreanca joacă pentru Corona Brașov.
În curtea Federației, după conferința de presă, prinzând un moment liber între interviuri, Ryde s-a dus țintă spre Camelia. Și-a cerut scuze că n-a apucat să vorbească mai repede cu ea, pentru că a venit târziu de la aeroport și trebuia să înceapă conferința. Ar fi vrut să fie primul care îi spune bun venit. A îmbrățișat-o cu căldură, i-a zâmbit și au început să discute primele planuri despre drumul pe care îl au de făcut, de acum, împreună.
Pe 6 august, la ora 1.50, ora României, Camelia va juca în primul ei meci la un turneu olimpic, când România întâlnește Angola.
-
Programul meciurilor din grupă (orele sunt cele din România):
6 august, 1:50 România – Angola
8 august, 22:40 România – Brazilia
10 august, 17:30 România – Muntenegru
12 august, 20:40 România – Spania
14 august, 22:40 România – Norvegia
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni