Tomas Ryde revine ca antrenor al naționalei de handbal, după ce Ambros Martin a decis să renunțe. Ce înseamnă asta pentru echipa României

Lead.ro 10 mai 2019

Cu un an înaintea Jocurilor Olimpice și cu câteva luni până la Campionatele Mondiale, unde își propune să obțină calificarea olimpică, echipa națională de handbal feminin trece printr-o nouă schimbare a staff-ului tehnic: după ce Ambros Martin a decis să facă un pas în spate, invocând motive personale, Federația a anunțat vineri că suedezul Tomas Ryde va reveni pe banca tehnică.

Tomas Ryde a mai antrenat România în perioada 2015-2016, obținând cel mai bun rezultat al handbalului românesc din ultimii ani: medalia de bronz la Mondialele din 2015 din Danemarca. A fost primul antrenor străin de la cârma naționalei și cel despre care jucătoarele și oamenii din staff au spus des că a adus o schimbare importantă în cultura și mindsetul echipei.

Cum lucrează Tomas Ryde

În mandatul precedent, Ryde a pus accentul pe abordare, pe partea mentală a jocului. Obișnuit să ajute oameni și organizații să-și descopere abilitățile de lideri și să-și maximizeze potențialul, fiind CEO al unei companii de consultanță în leadership, el și-a concentrat o mare parte din eforturi către construirea încrederii în echipă și îmbunătățirea relațiilor dintre fete – și pe teren, și în afara lui. Iar această atmosferă de deschidere le-a ajutat pe handbaliste să-și (re)găsească drumul una spre cealaltă și să aibă parcursul frumos din a doua săptămână a Mondialului, care a dus la medalie.

Despre transformarea echipei din 2015 am scris pe larg aici.

Tot cu Ryde pe bancă, România a obținut și calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, într-o perioadă când celelalte adversare – inclusiv Norvegia, învinsă la Cluj – se uitau către România ca la cea mai puternică echipă europeană.

Dar naționala antrenată de Ryde s-a clasat pe locul nouă la Rio, deși își propunea o medalie. LA Jocurile Olimpice, ceva n-a mai funcționat în mecanismul echipei, jucătoarele au fost obosite, atmosfera n-a mai fost la fel de bună și ceva din spiritul construit în Danemarca s-a pierdut. După acea competiție, Tomas Ryde a decis să se retragă și să se concentreze pe compania pe care o conduce în Suedia.

Ce lasă în urmă Ambros Martin

În locul lui, Ambros Martin – unul dintre cei mai apreciați și titrați antrenori din handbalul feminin de club – a preluat el misiunea de a începe un proces de reconstrucție pentru noul ciclu olimpic. Spaniolul, care atunci antrena pe Gyor, a pornit pe un drum care avea ca obiectiv final calificarea la Jocurile din 2020 și încercarea de a obține o medalie acolo.

Cu el pe bancă, România s-a clasat pe 5 la Europeanul din 2016, pe 10 la Mondialul din 2017 și pe 4 la Europeanul din 2018. A construit pe fundația creată de Ryde, aducând un plus de rigurozitate, mai ales în defensivă, și încercând să inspire și el jucătoarelor mai multă încredere, mai multă forță mentală și constanță.

E provocarea de care vorbesc mereu antrenorii străini și principala schimbare pe care jucătoarele au menționat-o când le-am întrebat, în decembrie, ce e diferit acum în echipă: au eliminat din această teamă, care s-a simțit poate cel mai puternic la Mondialul din 2017, când România a pierdut cu Cehia în optimi, în ultimele secunde. „Cred că de multe ori ne-a cam fost frică – de înfrângere, de ce-o să spună oamenii. E o frică pe care cred că ne-am creat-o noi ca nație, cred că de fapt toți suntem așa, așa suntem educați, tot timpul să lăsăm capul jos. Cred c-a venit momentul să lăsăm treaba asta și m-aș bucura enorm să ne iasă ce ne-am propus și să nu ne fie teamă”, spunea Mădălina Zamfirescu.

Ce ne-a arătat naționala de handbal în ultimii ani, inspirată și de antrenorii cu care a lucrat, dar și de experiențele din străinătate ale unor jucătoare, e cum se poate rescrie această poveste. Cum să folosești lecțiile învățate – atât din experiențe frumoase ca Mondialul din 2015, cât și din greșeli ca cele de la Rio – ca să te reconstruiești.

„Încrederea e cea mai importantă. Trebuie ca fiecare să creadă în ea și apoi în jocul echipei. Încerc mereu să le transmit (colegelor) că ele pot mai mult decât cred ele că pot, de fapt. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională”, spunea căpitanul Cristina Neagu anul trecut, când întreaga echipă vorbea din nou de un puternic sentiment de coeziune.

Prea din scurt, prea aproape de Tokyo?

Însă această încredere se bazează și pe sistemul pe care îl simți în spate, pe stabilitatea și continuitatea angrenajului din care faci parte, cum ne arată des echipele solide de care ne lovim, și cu care adesea pierdem, ca naționalele Norvegiei sau Franței, ca Gyor, ca exemplul recent oferit de Metz, care s-a calificat în premieră în FINAL 4-ul Ligii Campionilor.

La fiecare reuniune a naționalei, Ambros Martin vorbea de obiectivul pe termen lung, de drumul spre Tokyo, de ce învață echipa de la un turneu altul. Tocmai de-asta, decizia lui de a renunța cu un an înainte de Olimpiadă e suprinzătoare, mai ales în contextul în care spaniolul, de patru ori câștigător al Ligii Campionilor, a vorbit mereu de motivația sa personală de a obține rezultate și cu o echipă națională, după cele obținute cu echipe de club.

În perspectiva timpului scurt rămas până la Tokyo, un obiectiv important pentru Federație și națională, numirea lui Tomas Ryde pare cea mai bună variantă. Suedezul cunoaște mare parte din nucleul actual, a avut o legătură strânsă cu lideri ai echipei, precum Cristina Neagu sau Eliza Buceschi, și se zvonește că va antrena din vară și clubul CSM București, unde vor juca sezonul viitor mai multe jucătoare ale naționalei (chiar dacă anunțul oficial al clubului întârzie).

Schimbarea vine însă într-un moment în care echipa începuse deja să se obișnuiască cu un anumit sistem de joc și mod de lucru, iar readaptarea nu va fi ușoară. Timpul ne va dovedi, și încă destul de repede, dacă Ryde și jucătoarele României pot să urce din nou la nivelul de acum câțiva ani și, de data asta, să și câștige mult doritele medalii olimpice.

 

FOTO: www.ActionFoto.ro

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.