Tot ele, mereu ele: Győr o bate și pe Rostov, câștigă din nou finala Ligii Campionilor. Și ce succes frumos pentru Crina Pintea!
Lead.ro 12 mai 2019Parcă nici nu se putea altfel, nu-i așa? Mult mai experimentată, susținută cu frenezie de publicul maghiar și, în general, mai puternică, Győr o bate pe Rostov (25-24), câștigă a treia Ligă a Campionilor la rând și își continuă astfel dominația europeană!
Pentru Crina Pintea, care din vară va trece la CSM București, acest mare trofeu – primul din cariera ei – vine să-i confirme un sezon excelent, în care a fost aleasă cel mai bun pivot al Europeanului din Franța și cel mai bun pivot din Champions League.
Dincolo, după patru titlturi (și cinci finale) în Liga Campionilor pe banca adversarei de azi, Ambros Martin poate fi mulțumit că a dus-o pe Rostov în prima ei finală. Ținând cont că spaniolul a renunțat la postul de selecționer al României, putem presupune că Rostov se va întoarce și mai puternică în următorul FINAL 4.
Nu că ar fi jucat prost acum. Dimpotrivă, Rostov chiar a avut șansa să ducă meciul în prelungiri.
*
Campioana Rusiei s-a ținut foarte bine în primele 20 de minute, când a stat mai mereu înainte, la unul și două goluri, dar Győr a revenit puternic pe finalul reprizei, când o serie de eliminări de două minute – dar și apariția lui Grimsbo în poarta adversă – au gripat cu totul atacul rusoaicelor.
Ieșită cu bine din perioada mai grea, Győr a terminat prima repriză în mare viteză, cu șapte goluri marcate și doar unul primit, venind de la 8-10 la 15-11.
Cu Vyakhireva, cea mai bună jucătoare a lui Rostov, blocată destul de bine de apărarea agresivă a lui Győr, Rostov n-a mai arătat creativitatea și forța ofensivă cu care ne-a obișnuit, argumente pe care le-a arătat din plin și în semifinală câștigată sâmbătă cu Metz.
În condițiile astea, unguroaicele și-au păstrat avansul ăsta și în debutul părții a doua, înainte ca Rostov să profite la rândul ei de eliminările de două minute de la Győr – inclusiv cartonașul roșu primit, destul de ușor, de Groot – pentru a încerca revenirea.
Dar de fiecare dată când Rostov a dat semne că poate veni la trei și chiar două goluri distanță, Győr a găsit un răspuns. Ba din centru, de la Oftedal, ba de la linia de nouă metri, ba din extrema neobositei Gorbicz, ba din poartă:
🔥 "How did she keep that one out?!" What! A! Save! Incredible reaction from Kari #Grimsbø to deny Iuliia #Managarova 💥#Györ @rostovhandballe #ehfcl #ehffinal4 #hellobudapest pic.twitter.com/tVxWk2x6zH
— EHF Champions League (@ehfcl) May 12, 2019
Totuși, un final care părea simplu s-a complicat teribil în ultimele minute, când Rostov s-a apropiat în sfârșit la două goluri, 23-25 (de la 21-25). Aici, o greșeală tehnică și o altă eliminare de două minute i-au scos peri albi lui Ambros Martin, enervat și așa de câteva decizii ale celor două arbitre, dar Rostov nu s-a lăsat.
A recuperat o nouă minge, a scos un șapte metri pe următorul atac, iar Abbingh s-a asigurat că ultimele 30 de secunde vor fi jucate cu sufletul la gură. Așa a și fost!
Győr a ratat o nouă aruncare, Rostov a repus repede, a dus mingea până la linia de nouă metri, de unde ultima aruncare a fost prinsă de aceeași Kari Grimsbo, cea mai bună handbalistă a finalei.
✨ CONGRATULATIONS TO GYÖRI AUDI ETO KC 💥
What a finish to a fantastic final! Györ win their 3rd straight #ehfcl title by beating Rostov-Don 25:24 🌟@rostovhandballe #Györ #ehffinal4 #hellobudapest pic.twitter.com/0b8Ea1CfUR— EHF Champions League (@ehfcl) May 12, 2019
DELO WOMEN’S EHF FINAL4 CHAMPIONS!!
Györi Audi ETO KC win 25:24 agains @rostovhandballe! #ehfcl #ehffinal4 pic.twitter.com/TjipYUjq9k— EHF Champions League (@ehfcl) May 12, 2019
Învins de fostul lui secund, Gábor Danyi, Ambros Martin va căuta să facă pasul următor la anul.
De partea cealaltă, Crina Pintea obține primul ei trofeu Champions League, înainte să revină în România, la CSM București, de la vară.
*
Tot în acest weekend, alte două jucătoare din echipa națională a României, Denisa Dedu şi Gabriela Perianu, aduse și ele la CSM din sezonul următor, au câştigat Cupa EHF cu Siojok.
Ambele handbaliste au contribuit serios la parcursul bun al echipei maghiare – încheiat în finala câștigată destul de ușor cu Esbjerg. Pentru Denisa și Gabriela, titlul acesta e cel mai important din carieră. Iar experiența asta le va ajuta să facă încă un pas înainte.
Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni