Toți ochii pe București: tragerea la sorți a EURO ne dă o grupă lejeră dacă ne calificăm și propune o grupă de foc cu Portugalia, Franța și Germania. Una dintre ele va juca pe Arena Națională!
Ciprian Rus 30 noiembrie 2019Pentru mai bine de 48 de ore, întreaga atenție a Europei fotbalistice a fost acaparată de București. Din păcate, nu datorită vreunei performanțe fotbalistice, așa cum ne-am fi dorit – tocmai ce am ratat calificarea directă la Euro 2020 și așteptăm cu înfrigurare meciurile de baraj din martie – și nici datorită vreunei performanțe manageriale – infrastructura pentru găzduirea celor patru meciuri care ne-au fost alocate la marele festin continental de anul viitor sunt departe de a fi gata.
Ci grație unui artificiu de imagine: obținerea de către Federația Română de Fotbal a găzduirii galei dedicate tragerii la sorți a grupelor pentru Campionatul European. Oricum, dincolo de contextul complicat al Naționalei, organizarea în premieră a unei trageri la sorți de o asemenea anvergură înseamnă o bilă albă pentru fotbalul românesc. Măcar atât, dacă bila albă cu numele României nu s-a aflat în nici una dintre urnele de pe scena amplasată în Complexul Romexpo…
„O recompensă pentru România”
Personaje de prim-plan ale fotbalului continental au luat drumul Bucureștiului zilele acestea: înalți oficiali UEFA, ambasadorii competiției europene, legende una și una, selecționerii echipelor de top deja calificate, analiști și comentatori.
Nici presa europeană nu putea sta deoparte de evenimentul de la București. Cei de la agenția France-Presse văd partea goală a paharului – „stadioanele promise nu sunt gata, nici calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este. Totul ar trebui să încurajeze România să se bucure. Dar, cu şapte luni înaintea loviturii de începere a turneului final, ţara se teme că nu e nici pregătită, nici calificată”.
Totuși, oficialii UEFA prezenți la București au dat asigurări că totul va fi gata până la startul turneului final și că Bucureștiul va fi pregătit să găzduiască cele patru meciuri care i-au fost promise. În aceeași notă, prestigiosul „Le Monde” găzduiește un interviu în care președintele FRF, Răzvan Burleanu, povestește cât de iubit e fotbalul în România și promite un spectacol de zile mari pe străzile Capitalei în vara viitoare.
„Fotbalul este foarte iubit în România, este sportul numărul 1. Cred că interesul pentru meciurile găzduite pe Arena Națională, pentru spectacolul fotbalistic, va fi foarte mare. Și nu doar cred, ci am și date măsurate prin mai multe sondaje. Peste 85% dintre români susțin și sunt mândri de găzduirea turneului final. Și un alt argument – din biletele puse în vânzare până acum, fără să se știe cine joacă la București, 60% au fost cumpărate de români. Puține alte orașe gazdă au înregistrat un asemenea interes local. În plus, știu de eforturile partenerilor noștri de la Primăria Bucureștiului care pregătesc un Fan Zone fabulos în centrul orașului. Va fi cel mai de durată festival stradal organizat vreodată în România. Va ține 31 de zile și va avea o sumedenie de atracții pentru iubitorii fotbalului”.
Cât despre găzduirea galei, președintele FRF spune că „nu este doar o mândrie, ci o satisfacție că UEFA a recunoscut rolul important al Bucureștiului în familia fotbalului. Tragerea la sorți este cel mai important eveniment non-sportiv al unui campionat european și găzduirea este o recompensă”.
Invitați unul și unul
O tragere la sorți specială: componența grupelor era, deja, în bună parte cunoscută – din grupa găzduită de București erau deja cunoscute Olanda și Ucraina – dar nu și numele tututor echipelor care vor ajunge la Euro, cazul României, care încă mai are de tras pentru mult-dorita calificare la turneul final european. Una din grupe avea chiar trei echipe cunoscute din start!
Coordonați de maestrul de ceremonii al UEFA, Georgio Marchetti, 11 nume mari ale fotbalului european, Ricardo Carvalho, Joao Mario, Iker Casillas, Marcel Desailly, Philipp Lahm, Joen Sivebaek, Ruud Gullit, Theordors Zagorakis, Francesco Totti, Karel Poborski și Andrej Arshavin au fast ajutoarele pentru tragerea la sorți.
Grupă lejeră pentru România, „grupa morții” trimite un nume mare la București
Trei sunt concluziile cele mai importante scoase în evidență de sorți. Întâi de toate, România va avea parte de o grupă mai mult decât abordabilă dacă se califică, in extremis, la Euro: o grupă cu Olanda, care își va juca toate meciurile acasă, deci nu va veni la București, respectiv cu Ucraina și Austria. În caz că România nu se califică, în grupa găzduită de București va ajunge câștigătoarea „play-off”-ului dintre Georgia, Belarus, Macedonia de Nord și Kosovo.
A doua concluzie e că vom avea o grupă F fabuloasă la Euro 2020, o grupă cu Portugalia, campioana europeană en-titre, Franța, campioana mondială, și Germania!
Iar a treia concluzie derivă din precedenta, pentru că tocmai din Grupa F va veni una dintre echipele care vor juca optimea de finală de pe „Arena Națională”: prin urmare, un nume mare sigur va juca la București!
„Care pe care”
Grupa A: Italia, Elveția, Turcia, Țara Galilor
Grupa B: Belgia, Rusia, Danemarca, Finlanda
Grupa C: Ucraina, Olanda, Austria și una dintre Islanda, Bulgaria, Ungaria, România sau Georgia, Belarus, Macedonia de Nord, Kosovo
Grupa D: Anglia, Croația, Cehia și una dintre Scoția, Israel, Norvegia și Serbia
Gropa E: Spania, Polonia, Suedia și una dintre Slovacia, Bosnia-Herțegovina, Irlanda de Nord sau Irlanda
Grupa F: Germania, Franța, Portugalia și una dintre Islanda, Bulgaria, Ungaria sau Georgia, Belarus, Macedonia de Nord sau Kosovo.
Cum s-a desfășurat tragerea la sorți
Toate cele 12 gazde EURO 2020 au fost repartizate dinainte în grupe. Dacă trece de Islanda și apoi de câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, România se va afla în grupa C, la fel ca și o altă țară gazdă – Olanda. De asemenea, Ucraina va fi repartizată în aceeași grupă.
Urnele s-au realizat pe baza performanței din grupele preliminare EURO 2020.
Între cele 20 de echipe calificate direct din preliminarii se află și 7 țări gazdă. Alte patru vor evolua în „play-off”. Câștigătoarea play-off-ului B, în care evoluează Irlanda, va merge în grupa E.
Câștigătoarele play-off-urilor A și C, în care poate fi cel puțin una dintre România și Ungaria, de asemenea gazde EURO, vor avea mai multe posibilități la repartizarea în faza grupelor a turneului final. Dacă învingătoarea play-off-ului C va fi Scoția, atunci aceasta va merge în grupa D.
Ucraina nu putea fi în aceeași grupă cu Rusia. Astfel, Ucraina a fost fi repartizată în grupa C, în timp ce Rusia a ajuns în grupa B.
Foto: uefa.com
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni