Veteranii CFR-ului au câștigat campionatul puștilor. Avem câteva concluzii la finalul Ligii 1

Ciprian Rus 13 mai 2019

CFR: de la „Totul pentru titlu!” la „Totul pentru cupe!”

„Totul pentru titlu!”. Acesta a fost mandatul în Gruia, după ratarea, toamna trecută, a obiectivului de calificare într-una din grupele cupelor europene. Noul proprietar, care salvase clubul din insolvență și pompase un buget uriaș în salarii și transferuri, pusese stop investițiilor, iar clubul ajunsese în situația de a se autosusține.

Spectrul unei noi insolvențe, alimentat de întârzierile salariale din anumite momente, i-a trezit pe toți cei din club. Jucători cu experiență, de mare caracter, Culio, Deac, Camora și compania au înțeles ce e de făcut fără să le spună mai-marii din birouri. Singura variantă pentru viitorul clubului era victoria în noua ediție a Ligii 1. Asta ar fi însemnat două victorii la rând în Liga 1, ceva ce clubul clujean nu reușise niciodată, dar altă opțiune nu era.

CFR Cluj a sacrificicat tot pentru a obține acest titlu. A sacrificat, în cele mai multe momente, spectacolul, și cu Dan Petrescu pe bancă, și fără el – deși s-a văzut că poate juca și fotbal când vrea -, a sacrificat antrenori – nu mai puțin de trei! -, a sacrificat conducători – oameni care au făcut glorie în Gruia, precum fostul președinte Iuliu Mureșan -, a sacrificat inclusiv Cupa României, în care ajunsese până în faza semifinalelor, doar pentru a fi sigură că poate duce la bun sfârșit, fără emoții inutile, în ultima etapă, cu FCSB, asaltul pentru titlu. 

Acum, că CFR a luat titlul, revine întrebarea din urmă cu un an: pot face față veteranii Clujului ritmului din cupele europene? Au fost întâmplătoare eșecurile cu Malmo și Dudelange, pot fi făcute ele uitate cu Dan Petrescu pe bancă? Revenirea la CFR a lui Petrescu are trimitere clară la cupele europene, din moment ce, la limită, CFR putea lua Liga 1 și cu Minteuan antrenor principal.

Foarte probabil, acționarul „vișiniilor”, încă necunoscut, își va reaminti cifrul seifului cu banii pentru fotbal. Cum câteva plecări par inevitabile – internaționalii Țucudean și Manea au oferte bune – e de văzut ce întăriri vor veni și cum va arăta noul CFR.

„Totul pentru cupe!” e noul mandat din Gruia: așa cum anul acesta s-au concentrat pe campionat, așa se va concentra CFR-ul pe cupele europene sezonul viitor. Asta deschide deja o discuție despre cum va arăta viitoare ediție a Ligii 1…

FCSB: aceeași problemă, același loc 2

FCSB termină pe locul 2 pentru a patra oară la rând, asta în ciuda faptului că dispune de cele mai mari investiții și de cele mai generoase salarii din Liga 1. Oricum ai încerca să contextualizezi fiecare din aceste eșecuri consecutive, concluzia la care ajungi e că, în mod evident, problema e pe interior. Și e atât de evidentă că nici nu mai merită menționată.

Într-un sezon în care a făcut toate greșelile manageriale posibile, CFR câștigă, totuși, campionatul. Am explicat deja că CFR a câștigat datorită grupului. Doar că, la FCBS, grupul nu există: el e în permanență dinamitat de intervențiile „principalului” de la tribuna oficială. Toată lumea spune că soluția ar fi aducerea unui antrenor „adevărat”, cu personalitate. Și că altfel, lucrurile nu se vor schimba la FCSB, oricâți tineri talentați ar intra în malaxorul „Gigi Becali”.

Dar aici mai e un lucru. Cine își poate închipui că Becali ar putea aduce într-adevăr un tip nu doar capabil, dar și stăpân pe el, riguros; un antrenor care să conducă clasamentul din prima etapă, care să facă o echipă spectaculoasă și eficientă, care să aducă lumea la stadion, care să facă toate astea, mai puțin un lucru – circul de zi cu zi. Dacă FCSB ar începe să joace un fotbal grozav, și atenția s-ar muta imediat spre antrenorul ăsta și echipa lui, ar putea egoul lui Becali, atât de răsfățat de atenția presei, să reziste la umbra reflectoarelor? Asta este, de fapt, întrebarea. Iar răspunsul îl intuiești.

Speranța și dezamăgirea CSU Craiova

Ediția 2018-2019 a Ligii 1 ar fi arătat altfel dacă măcar una dintre echipele cu pretenții la titlu n-ar fi făcut mari greșeli manageriale. Dar nici Craiova nu a rezistat acestei tentații atât de proprii fotbalului nostru. Și-a vândut din nou cel mai bun jucător înainte de încheierea sezonului, a adus jucători nepotriviți în loc (Cristea și Fortes au fost un dezastru în „play-off”!) și a sfârșit prin a-și demite antrenorul. La așa decizii, așa rezultate!

Tinerii, cu spectacolul, bătrânii cu titlul

Animat de regula U21 și de calificarea Naționalei U21 la Euro 2019, sezonul actual a fost, din multe puncte de vedere, unul al tinerilor. Coman, Ianis Hagi și Man duc o luptă pasionantă pentru titlul de golgheter U21, cu 11, 10, respectiv 9 reușite. Ianis și Cicâldău sunt liderii din teren ai echipelor lor, tineri promițări au tot apărut, și la Viitorul, și la Craiova, și în alte părți. Dar, chiar și așa, titlul a fost luat de cea mai experimentată echipă din Ligă, de echipa cu cel mai matur jucător U21, Manea.

Ce urmează (după Euro 2019)?

Ce urmează după terminarea ediției 2018-2019 a Ligii 1? Urmează finala Cupei României, între Astra și Viitorul. Puștii lui Gică Hagi își pot trece în palmares un nou trofeu, care ar premia și parcursul lor curajos din „play-off”, unde au intrat pe ultima 100 de metri, dar au dat mult mai mult decât Sepsi, Astra sau Craiova.

Iar după finala Cupei României va veni Europeanul de U21 (în iunie), care poate fi un punct de cotitură în fotbalul nostru. Corijenți în cupele europene, avem o nouă șansă de a ne bate cu cei mai tari de pe continent.

Un turneu final reușit ar însemna o bună rampă de (re)lansare pentru cei mai buni tineri din Liga 1. Dacă totul iese bine, Gică Hagi s-ar putea alege cu un buget bun pentru sezonul viitor, iar asta ar însemna un nou „boost” pentru fotbalul nostru. Dar și alte cluburi ar putea avea de câștigat. Cât de bine va fi gestionat un eventual succes acolo – în măsură să inspire și mai mult investiția în tineri – rămâne de văzut. Cum gestionăm înfrângerile, o știm deja prea bine, căci modelul „Gigi Becali” e cât se poate de actual…

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.