Vladimir Petković, antrenorul Elveției: Am fost impresionat de întreaga echipă a României, puteau câștiga cu Franța

Andreea Giuclea 14 iunie 2016

Vladimir Petković, selecționerul croato-bosniac al Elveției, a vorbit în italiană la conferința de presă dinaintea meciului de mâine cu România, meci pe care a spus că vrea să-l câștige, ca echipa sa să-și asigure calificarea înaintea întâlnirii cu Franța, din ultima etapă a grupelor.

„Am spus de la început că scopul nostru după primele două meciuri e să ne calificăm. Am văzut România cu Franța, puteau să câștige, deci trebuie să jucăm mai bine. Trebuie să creștem tempoul pe cele 90 minute, pentru că această echipă a României a arătat că e capabilă să joace la un nivel ridicat timp de 90 de minute și că pot fi amenințători.”

Întrebat dacă simte că echipa lui s-a relaxat după victoria cu Albania, Petković a spus că nu e genul de antrenor care să se mulțumească cu un egal și care să accepte asta de la echipa lui. „Nu trebuie să ne permitem o scădere a nivelului de presiune după primul meci. Dimpotrivă, victoria trebuie să ne dea mai multă siguranță, încredere și motivație, să cerem și mai multe de la noi și să jucăm mult mai bine în al doilea meci.”

Selecționerul Elveției nu crede nici că ziua în plus de odihnă pe care a avut-o România poate influența jocul. „Nu poți să intri în meciul doi și să vorbești despre oboseală, trebuie să intri cu mintea lucidă și asta o să aducă și prospețime fizică.”

Rugat să menționeze jucătorii care l-au impresionat din echipa României, Petković a spus că încearcă mereu să se uită la echipă, în ansamblu. „Am fost impresionat de echipă, au jucat foarte bine, au pus probleme Franâei, au arătat multă putere, și fizică și psihologică, să vedem dacă vor putea să fie la același nivel și mâine. Oricum, noi trebuie să dăm 100%, probabil nu va fi suficient cu România ce-am făcut cu Albania.”

Mijlocașul Valon Behrami, prezent și el la conferință, a spus că toată echipa Elveției a fost impresionată de cum a luptat România în meciul din deschidere. „Au părut o echipă bine organizată, al cărei principal atu e faptul că se ajută și luptă unul pentru celălalt. E o calitate importantă, mai ales într-un turneu ca ăsta. Dacă vezi o echipă care se luptă ca România, e o inspirație și pentru noi. Dacă jucăm la fel ca ei, putem fi mai buni pentru că avem jucători mai talentați în atac.”

În final, Petković a subliniat și o statistică interesantă: Elveția n-a reușit niciodată să câștige două meciuri în grupele unui Campionat European, și ar fi o mare performanță să reușească.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.