Yerry Mina duce Columbia în optimile Cupei Mondiale. Senegal e trimisă acasă în cel mai crud mod cu putință

Danny Coposescu 28 iunie 2018

Foto: Mikhail Serbin / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures

Grupa H ne-a arătat tot ce-i mai bun la Mondialul ăsta: goluri, surprize și suporteri fantastici. Astăzi, am avut parte de toate trei. Dar reușitele au fost puține și surpriza neplăcută. În timp ce Columbia și-a făcut treaba pe teren, Senegalul devine prima echipă eliminată din cauza cartonașelor galbene. Ceea ce-i ironic, când tocmai meciul cinic dintre Polonia și Japonia merita un mare cartonaș roșu.

Columbia 1-0 Senegal

În trei meciuri, Columbia a jucat perfect rolul dublu de Dr. Jekyll/ Mr. Hyde. După ce i-au prăjit pe polonezi cu un 3-0 la zero încântător, ai fi zis că tocmai ai văzut o candidată serioasă la titlu anunțându-și manifestul. Însă, de vreme ce totul a început cu una rece împotriva Japoniei, nu știi niciodată ce vei primi când îi urmărești pe „Los Cafeteros‟.

Nu-i vorba de calitatea jocului și a resurselor pe care le are la dispoziție Pekerman. Problema e că selecționerul argentinian nici nu poate să ducă la capăt un gând fără ca ceva sau cineva să i-l invalideze, ce să mai vorbim de un plan comprehensiv. Trei minute i-au luat lui Carlos Sanchez să dinamiteze toate pregătirile în prima etapă a grupelor. Astăzi, columbienii au jucat practic din nou o bună parte din prima repriză în zece oameni. James Rodriguez, atât de strălucitor săptămâna trecută, a fost o apariție pală, afectat evident de aceeași accidentare care-l bântuie de dinaintea turneului.

Intrarea lui Luis Muriel i-a mai înviorat puțin pe sud-americani, care fuseseră busculați cu ușurință de Senegal până atunci. Disciplina tactică pe care-a instaurat-o Aliou Cisse  în colectivul ăsta i-a bulversat complet pe Cuadrado, Falcao sau Quintero, înconjurați pe toate părțile de tricouri verzi. Asta face și mai dureros faptul că un alt tip de disciplină i-a costat scump pe africani.

Salvată de VAR la o fază în care Sadio Mane primise inițial penalti, Columbia era eliminată când a intrat la vestiare. Poate că Pekerman n-a făcut altceva decât să repete cuvintele astea în continuu timp de 15 minute. Cert e că jucătorii săi au început repriza secundă cu o atitudine diferită, una în care hotărârea, nu nesiguranța timorată, a dominat.

De cealaltă parte, Senegalul a devenit mai confuză cu fiecare minut. Mai degrabă decât oboseala sugerată de comentatori, scenariile de calificare par să fi fost factorul principal. Retragerea spre propriul careu e cu atât mai greu de înțeles cu cât „Atlas Lions‟ își demonstraseră deja că se pot bate de la egal la egal cu adversarii.

Când trei sferturi din stadion a început subit să se îmbrățișeze euforic fără să primească vreun motiv de pe teren, era clar că s-a întâmplat ceva semnificativ în celălalt meci. Dacă ăsta a fost croșeul care i-a lăsat groggy pe senegalezi, a venit imediat și lovitura de knock-out pe arena din Samara. Într-o echipă cu atâta muniție grea în atac, tocmai Yerri Mina a ajuns golgheter, cu încă o lovitură de cap la un corner.

Șocul a mai repornit motoarele Senegalului, care s-a avântat în atac, dar cu prea puțină luciditate. Ce le-o fi trecut prin minte unor oameni aflați în pragul eliminării din cauza a două cartonașe galbene? Cu siguranță măcar ideea că nu e nimic „fair‟ într-un criteriu de departajare intitulat „fair play‟, având în vedere evenimentele de la Volgograd. E păcat că Africa își pierde ultima și cea mai iubită reprezentantă din competiția asta, cu atât mai mult în condițiile astea. Antrenorul Aliou Cisse și-a câștigat o legiune de fani și poate chiar și priviri interesante din ligile mari.

Columbia așteaptă să-și afle adversara din optimi, unde se va simți încrezătoare doar dacă poate se poate baza mai mult de jumătate de oră pe strategia aleasă.

Japonia 0-1 Polonia

Pentru că suntem de treabă, încercăm să vedem mereu și partea pozitivă: vremea de la meciul ăsta a fost splendidă.

Bun, acum că am terminat cu jumătatea plină a paharului, să spunem ceva despre „Rușinea de la Volgograd‟. Hai chiar să-i înțelegem pe japonezi, pentru care miza a fost a doua calificare dincolo de grupe din întreaga lor istorie. În condițiile astea, și mai ales după golul lui Bednarek, să refuzi jocul e o opțiune rațională, chiar dacă nu tocmai onorabilă. Când orice cartonaș, darămite gol, te poate costa totul, parcă nu-ți vine să faci altceva decât să rostogolești absent mingea, cu gândul la alt meci.

Dar Polonia nu scapă așa ușor. Echipa lui Adam Nawalka a reușit cumva să termine cu o infamie mai mare decât dacă n-ar fi obținut niciun punct în grupa asta. Două înfrângeri, cinci goluri primite și unul singur marcat nu le-au scos doar aerele din cap lui Lewandowski și compania, ci și demnitatea. Dacă credeau că își protejează victoria de „onoare‟ ascunzându-se în propria jumătate, în timp ce Japonia numără cusăturile mingii în a lor, reacția lumii le va corecta rapid concepția asta.

Singurii care s-au bucurat după spectacolul ăsta mărunt sunt cei implicați în „Rușinea de la Gijon‟ din 1982, între Germania și Austria. Cineva le-a luat în sfârșit locul pe lista neagra a Cupei Mondiale.

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.