Astra scoate un 2-2 pe final și ne provoacă iar să visăm. Dar pentru un nou „episod” West Ham, trebuie să repete doar reușitele, nu și erorile din meciul cu Genk

Ciprian Rus 17 februarie 2017

Versatilitate contra organizare, sclipiri contra sistem, experiență contra elan. Cam așa trebuie să își fi pregătit Marius Șumudică meciul contra celor de la Genk, pe seama informațiilor de culise primite din fotbalul belgian și pe documentarea pregătită de staff-ul său tehnic.

De altfel, un indiciu despre cum avea să arate meciul tur din șaisprezecimile Europa League ni-l dăduse chiar Șumi, la conferința de presă de dinaintea partidei. “Noi avem experiența de partea noastră, ei au un lot tânăr, sunt dispuși să facă mai multe greșeli. Vom fi o echipă arțăgoasă, agresivă”, analiza antrenorul campioanei.

Meciul

După un singur meci oficial în acest an, Astrei i-a lipsit în primul rând agresivitatea, intensitatea pressingului în fața unui adversar căruia i-a cedat mingea 60% din timp. Tinerii jucători belgieni au ieșit cu bine din primul sfert de oră, în care ai noștri au fost mai prezenți în fața porții, și au scăpat de o penalizare la faza în care, în minutul 13, Budescu a fost busculat la marginea terenului.

Protestele vehemente ale lui Șumudică au aprins meciul, însă cei care au profitat au fost belgienii. Căci Astrei i-a lipsit nu doar intensitatea pe care și-o dorea Șumi, ci și – culmea – atenția pe care ți-o dă experiența superioară. Castegne a marcat la capătul unei faze în care cel puțin trei apărători ai trupei din Giurgiu au greșit grav.

Cu un joc matur și coerent, oaspeții au continuat să construiască la fel de tenace și de hotărât de parcă nu ar fi condus pe tabelă. În aceste condiții, golul egalizator a venit, pe finalul primei părți, după o sclipire a lui Teixeira și o execuție de kinogramă a lui Budescu.

Constrâns de rezultat, Șumudică a mutat cu Săpunaru la mijloc, iar Astra a echilibrat jocul, pe care și-l putea întoarce în favoarea sa dacă Teixeira încheia mai inspirat faza superbă de atac din minutul 52. Dintr-o postură deloc mai facilă, Trossard avea să o aducă în avantaj pe Genk în minutul 83, la capătul unei acțiuni la fel de frumoase ca cea reușită de ai noștri cu o jumătate de oră mai devreme.

Astra găsește răspuns și de data asta, în ciuda crizei de timp. Săpunaru trimite mai întâi cu capul, dar mingea e salvată de pe linia porții, pentru ca, la următoarea fază, Takayuki, eroul unei alte greșeli mari, să trimită în plasă.

Scos in extremis, egalul lasă loc de speranță la Genk, cu condiția ca băieții lui Șumi să pună în retur, pe lângă talent, măcar un plus de atenție, dacă nu și un plus de agresivitate. În stilul său rocambolesc, Astra lui Șumi face ce face și ne provoacă să tratăm mai lejer realitatea și să ne dăm voie să visăm.

Omul-cheie

Chiar dacă Teixeira și Budescu au ieșit în evidență prin cele mai spectaculoase faze ale partidei, omul-cheie avea să fie japonezul Takaiuki Seto, străinul cu cele mai multe prezențe în Liga 1. Jucătorul-simbol al Astrei, echipă la care juca încă pe când actuala campioană era în liga a treia, a sintetizat cel mai bine prin jocul său meciul făcut de giurgiuveni contra lui Genk.

A greșit flagrant la golul 2 al oaspeților, când a pierdut o minge la mijlocul terenului, după care tot el a egalat, după o săritură la cap în care a pus toată frustrarea nereușitei de dinainte cu 5 minute.

“Din păcate, pe Seto l-am găsit plângând în cabină. M-a mișcat profund. Se întâmplă. A greșit la al doilea gol marcat de ei, dar iată că Dumnezeu l-a răsplătit pentru efortul depus. Este un băiat extraordinar.”
– Marius Șumudică, antrenor Astra

Declarațiile

“Sperăm ca în retur să câștigăm și să mergem mai departe. Sper să-i întorc assistul în retur lui Teixeira și să ne calificăm. Noi am avut mai multe ocazii decât ei, cred că meritam să câștigăm acest meci. Se simte un pic de frustrare pentru că am ratat ocaziile mai clare. Sunt nemulțumit de rezultat.”
– Constantin Budescu, atacant Astra

“E un rezultat dezamăgitor, dacă ne gândim la ocaziile pe care le-am avut. Mă refer în primul rând la penalty-ul clar la Budescu. Îmi felicit jucătorii pentru că au revenit de două ori într-un meci cu o echipă foarte puternică. Cum am bătut la West Ham, putem să batem și la Genk.”
– Marius Șumudică

D’ale noastre

Finalul de meci de la Giurgiu a scos în evidență un moment destul de rar văzut pe stadioane. Abia introdus în teren în minutul 63, atacantul Sergiu Buș a fost scos din teren de Marius Șumudică în minutul 80. Decizia lui Șumi a fost criticată chiar de un jucător al Astrei.

„Eu, dacă aș fi antrenor, n-aș face asta niciodată. Poate să greșească toate mingile, dar nu voi scoate un după ce l-am băgat în teren. Mi se pare umilitor. Schimbarea lui Buș a fost o greșeală. Dar Șumudică ne zice mereu în vestiar că el ia deciziile și, dacă a greșit, și-o va asuma.”
– Florin Lovin, mijlocaș Astra

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.