„Cel mai plictisitor meci din istoria fotbalului european!”, a răsunat pe social media. Nu și pentru Quaresma, care califică Portugalia în sferturi

Lead.ro 26 iunie 2016

Înaintea meciului zilei – așa cum era lipit pe afiș Croația vs Portugalia – microbiștii și-au adunat toate așteptările nebăgate în seamă de modestul joc precedent, pe care Țara Galilor l-a câștigat greu, printr-un autogol, în fața Irlandei de Nord. „Urmează o ciocnire a greilor”, și-au spus, așteptând cu anticipație un joc care promitea atât de multe.

Numai că socoteala din fotoliu nu s-a potrivit cu rătăcirea din teren: timp de aproape 120 de minute, nici frumoasa (până atunci) echipă a Croației, nici Ronaldo și locotenenții săi din atacul portughez nu au reușit vreun șut pe poarta adversarei.

Superbul mijloc croat, cu Modric, Rakitic și Perisic, nu a mai reușit să încânte pe nimeni (în afara fanilor portughezi, probabil), iar Ronaldo, care încercase poarta de peste 40 de ori în primele trei meciuri, a fost la un pas să termine partida fără șut pe poartă.

Apoi, când toată lumea spera ca jocul să ofere măcar spectacolul crud al penaltiurilor, meciul a luat foc: bară Perisic, pentru Croația, iar pe contraatacul care a rezultat de acolo Quaresma a marcat cel mai simplu, dar cel mai important gol din cariera lui.

Poate că miza unei calificări în sferturile de finală pe o jumătate de tablou subțire, unde doar Belgia mai are un firmament luminos, și-a spus cuvântul; sau poate că așteptările de pe umerii croaților, care au arătat excelent până la meciul de sâmbătă seară, au fost prea grele. Nu mai contează acum, dar ca să fim sinceri, meciul a fost, într-adevăr, groaznic.

Așa că atenția s-a mutat rapid din teren pe rețelele de socializare, unde fanii au reușit să țină ochii deschiși.

În orice caz, fără să-și câștige niciunul dintre cele patru meciuri în timp regulamentar, Portugalia avansează în sferturi, unde va întâlni (probabil spre disperarea fanilor) o Polonie mai degrabă pragmatică, destul de zgârcită cu fazele spectaculoase.

Până atunci, fotbalul de duminică promite să-și ia revanșa în fața fanilor: Franța joacă cu Irlanda, Germania întâlnește Slovacia, iar Ungaria va forța răbdarea Belgiei, în ultimul meci al zilei.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.