„E minunat să fiu în România, unde sunt atâtea legende.” Sanne Wevers, campioana olimpică la bârnă, ne-a vorbit despre idolul ei, Cătălina Ponor

Andreea Giuclea 21 aprilie 2017

Calificările feminine de joi au adus-o în fața publicului pe Sanne Wevers, campioana olimpică de la Rio. Olandeza a fost întâmpinată cu aplauze lungi, chiar înainte să urce pe bârnă și să-și prezinte piruetele care au consacrat-o și care i-au adus un aur olimpic, primul din istoria Olandei.

S-a vorbit mult de Wevers în Brazilia, unde a urcat pe prima treaptă a podiumului înaintea americancelor Simone Biles și Laurie Hernandez. Deși n-a avut elemente acrobatice la fel de dificile, a impresionat cu partea artistică a exercițiului, cu multe piruete (una dintre ele îi poartă numele) și răsuciri spectaculoase. S-a scris că dansează pe bârnă, că e grațioasă și ieșită din comun, că a transformat bârna în balet.

 

La finalul competiției de la Rio, Wevers – care mai are un argint mondial la bârnă și un bronz european la paralele – a fost felicitată de Cătălina Ponor, care s-a clasat pe șapte în aceeași finală. Când s-au îmbrățișat, Wevers i-a șoptit triplei campioane olimpice că a crescut având-o ca idol.

După exercițiul din calificări de la Cluj, am întrebat-o și noi cum e să concureze în țara Cătălinei.

„E minunat să fiu aici, unde sunt atâtea legende. Chiar am făcut o poză cu Octavian Bellu, am fost foarte fericită. Aveam 12 ani când am văzut-o pe Cătălina câștigând aurul la Jocurile Olimpice de la Atena. Tocmai participasem la prima mea competiție, Europenele de junioare. Stăteam în fața televizorului, mă uitam la ea și mă gândeam: OMG, cum poți să faci asta într-o finală așa importantă? Acum știu cum a făcut”, spune olandeza râzând.

Legend Octavian Bellu ??

A post shared by Sanne Wevers (@sannewevers.official) on

 

Europenele de la Cluj sunt prima competiție importantă la care participă din postura de campioană olimpică, și recunoaște că presiunea e mai mare. A simțit-o mai ales când crainicul a prezentat-o cu entuziasm, iar oamenii au aplaudat-o. După ce-a coborât, a făcut ce face de fiecare dată: și-a îmbrățișat tatăl, care o și antrenează, apoi și-a luat notițe într-o agendă, un fel de jurnal de antrenament, despre ce i-a ieșit și ce nu. A primit cea mai mare notă de până atunci, 14.300 și a rămas pe prima poziție a clasamentului până aproape de final, când a fost devansată de Larisa Iordache.

„Obiectivul a fost să mă calific în finală, iar acolo o să-mi măresc nota de plecare a exercițiului, cum am făcut și în finala de la Rio.”

Când se gândește la ce-a însemnat aurul olimpic, oftează și-și scutură genele pline de sclipici. „A fost un vis devenit realitate, a însemnat mult. Mi-am dorit și am sperat, normal, dar într-o competiție niciodată nu știi ce se poate întâmpla.”

După Jocuri – unde a purtat drapelul Olandei la ceremonia de închidere – și-a luat o pauză de câteva luni, în care s-a odihnit, a participat la spectacole demonstrative și „la multe activități media”. Performanța ei a însemnat mult pentru Olanda, unde Wevers spune că gimnastica devine tot mai populară. Aurul ei a fost prima medalie individuală pentru gimnastica feminină olandeză. Olanda mai are un aur masculin la bară fixă, obținută de Epke Zonderland în 2012, și un aur cu echipa la Jocurile din 1928. În ultimii 40 de ani, însă, nu se mai calificase cu echipa la olimpiadă, până vara trecută.

Cu o echipă care le mai cuprinde pe tânăra speranță Eythora Thorsdottir (calificată la Cluj în finala la individual compus de vineri), și cu Lieke Wevers, sora sa geamănă, Olanda s-a calificat în finala olimpică pe echipe, unde a terminat pe șapte.

Antrenate amândouă de tatăl lor, surorile Wevers n-au reușit să concureze împreună până la Europenele din 2014, pentru că au alternat perioadele în care au fost accidentate – Lieke fiind mai ghinionistă. Amândouă excelează însă la răsuciri – li se mai spune și Whirling Wevers –, semn că olandezele au găsit o nișă – eleganța – și un mod de a fi competitive într-o gimnastică mondială dominată tot mai mult de americance și de acrobațiile lor bazate pe forță.

Wevers are acum 25 ani, dar nu se gândește la retragere, ci la Olimpiada din Asia. „Acum îmi propun s-o iau puțin de la capăt, pentru că s-a schimbat mult codul. Îmi testez aici noile rutine și mă pregătesc pentru următorii ani în care o să încerc să fiu la acest nivel. Mă gândesc și la Tokyo, da, foarte mult.”

Până la Tokyo, o vom vedea în finala de la bârnă de duminică, alături de Larisa Iordache și Cătălina Ponor.

 

Corespondențele de la Cluj și celelalte articole dedicate Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Petrom sunt oferite, pe Lead.ro, de OMV Petrom.

Urmărește secțiunea dedicată pe Lead.ro ca să nu ratezi niciunul dintre articole.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.