Fără vână și fără plămâni. România a jucat fricos contra Elveției și a terminat gâfâind ca un fumător

Kilometri întregi de galben au inundat Parisul cu câteva ore înainte de meci. Meciul bun împotriva Franței i-a înflăcărat pe mulți dintre suporterii noștri la gândul că putem juca mai curajos în fața Elveției. Dar energia tribunei nu a ajutat deloc, iar România a terminat în corzi un meci în care, dacă s-ar fi jucat box, ar fi fost numărată de arbitru de mai multe ori. La cât de sufocați au fost în a doua repriză, ai noștri ai lăsat senzația că, dacă ar fi bătut tot drumul suporterilor de la Arc de Triomphe la “Parc de Princes”, ar fi ajuns desfigurați în tribune.

Adevărul e că prima repriză a fost într-adevăr asfixiantă. Ca și contra Franței, am avut noi prima șarjă ofensivă, prin Torje, dar Elveția și-a arătat imediat clasa. A ieșit un meci extrem de deschis, cu două echipe adesea rupte la mijloc și cu finalizări la cele două porți după aproape fiecare urcare în atac.

În prima parte, fotbalul oferit de cele două echipe, ca și rezultatul de pe tabelă, a stat în mici detalii. Un pic de interior i-a lipsit lui Seferovici să facă 1-0 pentru Elveția încă din minutul 6. O clipă de atenție i-a lipsit tușierului rus la primele lansări în adâncime ale elvețienilor, mereu dincolo de limita ofsaidului. Câte un centimetru le-a lipsit, de fiecare dată, lui Prepeliță și lui Pintilii, în primul sfert de oră, pentru a rupe de la construcție jocul adversarilor, astfel că fundașii centrali și excelentul Tătărușanu, foarte sigur pe el după gafa cu Franța, au avut de lucru de două ori mai mult decât în meciul de debut. La fel, un pic i-a mai lipsit lui Lichtsteiner, în minutul 17, ca să-i rupă tricoul lui Chipciu, inspirat inserat în atac. Greșeala de începător a experimentatului căpitan elvețian i-a dat lui Bogdan Stancu șansa de a deveni golgheter provizoriu al Campionatului European, cu două reușite în două partide. După numai 2 minute, un vârf de deget i-a ajuns portarului nostru, în minutul 15, pentru a scoate de sub bară torpila cu exteriorul a lui Shar. Dar cel mai subtil detaliu apare în minutul 27, când, la capătul unei lovituri libere executate de Torje, Cristi Săpunaru trage în bară, singur cu portarul.

Slăbiciunile din apărarea elvețienilor deschid și mai mult meciul după minutul 30, dar nici una din echipe nu profită. Până la pauză, ne umplem de cartonașe galbene (Prepeliță, Chipciu, Keseru) și dăm primele semne de oboseală. Accidentat din primul meci, Pintilii termină primele 45 de minute într-un picior și e prima schimbare a lui nea Puiu, la reluare. În loc să-l scoată pe Prepeliță, aerian și cu un galben încă din primul sfert al meciului, Iordănescu e obligat să-l arunce pe Hoban în locul lui Pintilii.

Începem din nou mai bine, cu o dublă ocazie a lui Hoban (46) și cu una dintre rarele noastre faze cursive de atac, dusă de Raț, Torje și Keseru (52). Dar oboseala e deja tot mai evidentă, iar Grigore acordă aiurea un corner, la o fază la care putea bubui mingea în față, așa cum fundașii noștri au făcut-o tot meciul. Pe o respingere aproximativă, Mehmedi vine nemarcat și aruncă o torpilă în vinclul din stânga lui Tătărușanu.

Raț cade și el în minutul 60, iar Iordănescu își epuizează deja schimbările tactice pe schimbări de conjunctură. 30 de minute, plus prelungirile, se joacă doar în jumătatea noastră, cu apărare pe două linii și cu un pressing anemic. La un moment dat, prin minutul 70, căderea fizică a alor noștri e atât de evidentă încât cinci schimbări, ca la meciurile amicale, nu i-ar fi ajuns lui Iordănescu! Trăim periculos, iar elvețienii de simt și ne storc ultimele picături de energie prin raidurile lui Embolo și Mehmedi.

Până la urmă, scoatem un egal care ne ține în viață, dar “tricolorii” au nevoie de recuperare la terapie intensivă înaintea meciului decisiv cu Albania. Acolo vom avea nevoie de victorie. Dar vom avea, oare, inimă și plămâni ca să o obținem?