Prima medalie pentru România la Campionatul Mondial de Canotaj din SUA: echipajul feminin de dublu vâsle câștigă aurul!

Lead.ro 30 septembrie 2017

Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă au câștigat sâmbătă seara medalia de aur la categoria dublu vâsle categorie ușoară la Campionatul Mondial de Canotaj din SUA, într-o probă în care România n-a mai avut rezultate de peste 15 ani.

Calificate cu al treilea timp în finală, canotoarele românce au fost cele mai tinere finaliste, ambele în vârstă de 22 de ani. Au condus aproape întreaga cursă, dar au trăit cu emoții finalul ei, când echipajele Noii Zeelande și Statelor Unite s-au apropiat. Româncele și-au adjudecat însă aurul (cu timpul de 6:55.88), în timp ce Noua Zeelandă a venit pe doi, iar SUA au luat bronzul.

 

„La final am întrebat pe cineva pe ce loc am terminat, pentru că nu aveam nicio idee. Am fost foarte fericită când am auzit că suntem pe unu!”, a spus după cursă Gianina Beleagă, care a câștigat anul acesta, tot împreună cu Ionela-Livia Lehaci, și titlul mondial la categoria Under 23.

Duminică, România mai are șanse la medalii în finalele de 8+1, unde s-au calificat ambele echipaje (feminin și masculin). Finala băieților are loc la ora 18.12, iar cea a fetelor de la 18.42.

Tot mâine, de la 16:00, echipajul de dublu vâsle masculin participă în Finala B.

Competițiile pot fi urmărite live pe www.worldrowing.com.

Context

”Am încredere că acest an va fi unul bun pentru canotorii noștri”, spunea în primăvară Elisabeta Lipă, Președinta Federației de Canotaj, imediat după terminarea Campionatelor Europene de Juniori (20-21 mai), unde România s-a clasat pe locul doi pe națiuni.

Au urmat Campionatele Europene de seniori, unde un grup de tineri de canotori au cucerit patru medalii – din care trei de aur -, terminând pe locul doi în clasamentul pe țări al medaliilor.

Tinerețea pe care mizează canotajul româncesc în procesul de reconstrucție, cu gândul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a dat roade și la Campionatul Mondial din SUA.

„E o calificare istorică pentru canotajul masculin românesc. A fost o evoluție foarte frumoasă a acestei echipe tinere, în care majoritatea dintre noi suntem la nivel de tineret”, a declarat pentru TVR Ciprian Tudosa, membru al echipajul de 8+1 masculin, calificat în finală, deși cinci dintre canotori sunt debutanți la un mondial de seniori.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.