Ţara Galilor face istorie cu prima victorie la un European, împotriva Slovaciei

Danny Coposescu 11 iunie 2016

Pe Lead tratăm fiecare meci de la Euro 2016 într-un format simplu și dinamic: trei idei principale, prima despre meci, a doua despre protagoniști, ultima despre clasament și perspective.

Din 1958 aşteaptă galezii momentul ăsta, de la Cupa Mondială câștigată de Pele în Suedia. După nenumărate dezamăgiri, inclusiv una pricinuită de România, în 1993, Ţara Galilor are în sfârşit momentul ei. La Bordeaux, echipa lui Chris Coleman şi-a câştigat primul meci din istorie la un campionat european.

Meciul

Încă din primele momente, galezii au arătat că orice adversar greşeşte dacă îi subestimează. Chiar și fără un jucător cheie în primul unsprezece, Joe Ledley, „Dragonii‟ au început ca o echipă de Premier League: furibund, presând neîncetat şi jucând totul în viteză. Când le era lumea mai dragă, însă, a ieşit la iveală vedeta Slovaciei: Marek Hamsik. Trei jucători a lăsat în urmă jucătorul lui Napoli, înainte de a rămâne singur cu portarul Danny Ward. Mingea a trecut de Ward, dar în spatele lui a apărut de nicăieri Ben Davies, care a respins miraculos şutul.

De acolo şi până în a doua repriză, Ţara Galilor şi-a dominat aproape complet adversarul. Ceea ce s-a materializat pe tabelă datorită omului de la care toată lumea aşteaptă multe, Gareth Bale. Cu aceeaşi tehnică ca Ronaldo, coechipierul său de la Real, dar mai prolific la fazele fixe, Bale l-a păcălit pe portarul slovac de la 30 de metri. În zgomotul asurzitor provocat de 25.000 de galezi înnebuniţi, Bale a fost asaltat de restul echipei extaziate.

De un singur moment a avut nevoie Slovacia să revină. În minutul 61 şi sub bocancul adversarei, aripa Mak a explodat brusc în acţiune şi i-a centrat lui Ondrej Duda, intrat de câteva secunde, care a marcat din careu. Restul meciului a fost dominat de echilibrul la care ne aşteptam la început. Dar povestea galezilor era prea bună ca să nu primească un final fericit: o altă rezervă, Hal Robson-Kanu, a descătuşat o ţară întregă în minutul 81, după acţiuea lui Ramsey.

Oamenii cheie

Toată echipa galeză poate fi enumerată aici. De la excelenţa defensivă a lui Ashley Williams, la controlul aproape total exercitat de Joe Allen la mijloc. Dar omul meciului nu poate fi altcineva decât Gareth Bale, care îşi inspiră colegii şi se ridică la aşteptările enorme care-i apasă pe umerii laţi.

Pe de altă parte, Hamsik a dezamăgit pentru Slovacia. În afara momentului decisiv de la începutul jocului, înaintaşul a pierdut majoritatea duelurilor şi nu a putut pune stăpânire pe joc.

Cum arată grupa acum

Ţara Galilor are de-acum calificarea în mână. Trupa lui Coleman nu are motive să se teamă de Rusia, nici chiar de Anglia, după ce a arătat la Bordeaux. Selecţionerul spunea înainte de joc că nu credea că o să prindă ziua când naţionala sa o să fie la un turneu final. Acum, e la un pas de optimi.

Slovacia şi-a făcut viaţa grea printr-o prestaţie anostă şi va trebui să se prezinte cu totul altfel în faţa Rusiei dacă îşi doreşte să aibă vreo şansă la calificare.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.