„Putea să facă orice sport”. Prima profesoară de sport a Cristinei Neagu, despre Cristina și diferențele dintre generații
Nicoleta Coșoreanu 28 ianuarie 2019Peste 30 de elevi de clasa a șasea se aliniază pe două rânduri când profesoara de sport le face semn cu mâna în aer și suflă în fluierul pe care îl poartă agățat la gât, peste hanoracul albastru deschis. Zgomotul răsună în toată sala. „Drepți!”, le strigă Gabriela Constantinescu, 63 de ani, în timp ce se plimbă prin fața elevilor mai înalți decât ea și le spune că vor începe ora cu câteva ture de alergare. Acum glumește cu ei, la prima lor oră de sport după vacanța de Crăciun: „Dacă vă aud că tropăiți, îmi închipui că două kilograme de cozonac stau în tălpile voastre.”
De aproape 25 de ani, Constantinescu e profesoară la Școala Gimnazială nr. 59 din București, care se află printre blocurile înalte din cartierul Ghencea, la doar câteva minute de stadionul Steaua. La intrarea principală a școlii sunt trofee și diplome câștigate de elevi la diverse competiții, sportive și nu numai. Înaintea intrării în sala de sport, pe peretele din stânga e un panou mare, colorat în roșu, galben și albastru, cu fotografii, tăieturi din ziare și fragmente de text. Pe el apare repetitiv aceeași față: Cristina Neagu. „La Școala Generală nr. 59 din Ghencea, deci în școala noastră, a învățat și Cristina Neagu”, este scris în primele rânduri ale unuia dintre blocurile de text. Neagu este cea mai valoroasă jucătoare de handbal română și de trei ori în carieră a primit titlul de „Cea mai bună handbalistă a lumii” din partea Federației Internaționale de Handbal. Constantinescu i-a fost profesoară de sport timp de trei ani, din clasa a patra până într-a șasea.
După exercițiile de încălzire, Constantinescu e ajutată de doi elevi să așeze nouă jaloane galbene și roșii de-a lungul liniei din fața porților de handbal, în fiecare capăt de sală. Îi împarte pe elevi în tot atâtea șiruri de câte patru, pe partea cu ușa de la intrare. Când zumzetul vocilor lor devine prea puternic, ea fluieră ca să le atragă atenția și le explică ce exercițiu vor face. Primii elevi din fiecare șir au în mână câte un baston de ștafetă, iar fiecare grup de elevi trebuie să plece doar la fluierul profesoarei. „N-ați fost atenți, am spus că fiecare linie pleacă la comanda mea, nu facem ștafetă”, le spune Constantinescu de pe margine, după ce primul grup a greșit exercițiul. După alte două serii care fac la fel, fluieră și îi oprește din nou. „Erați mai organizați când am plecat în vacanță”, le spune înainte ca elevii să-i urmeze corect instrucțiunile.
Pe o masă din vestiarul profesorilor, Constantinescu are trei fotografii vechi, de pe vremea când o avea elevă pe Cristina Neagu. Două dintre ele au fost făcute la o competiție de handbal din Spania, la care au participat cu școala. Neagu era tunsă scurt, iar într-una dintre poze poartă o șapcă cu cozorocul la spate și este în mijlocul colegelor, pozând cu un thumbs up. Chiar dacă nu-și asumă niciun merit pentru performanțele sportive ale Cristinei Neagu, profesoara vorbește cu mândrie și entuziasm despre eleva tăcută care a pus prima oară mâna pe o minge de handbal în sala de sport a Școlii 59, despre cum își conducea coechipierele și despre momentele din meciuri în care eleva arunca la poartă înconjurată de câte trei adversare. „Putea să facă orice sport”, spune Constantinescu, care la rândul ei a fost în lotul olimpic de canotaj și încă mai merge la schi în vacanțele de iarnă. La 15 ani după ce Neagu a terminat clasa a opta, părinții care își aduc acum copiii la Școala 59 știu că ea a învățat aici, iar mulți dintre elevi practică handbal la ore sau sunt înscriși la cluburi bucureștene, precum CSM București sau Dinamo.
Fotografii de Larisa Baltă
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni