România rezistă în fața Elveției: egalul ne obligă să batem Albania în meciul următor

Lead.ro 15 iunie 2016

După ce a jucat bine contra Franței fără să obțină vreun punct, România s-a clătinat serios în fața Elveției, dar a terminat meciul în picioare: 1-1, și calificarea este încă posibilă. Pentru asta, însă, victoria din ultimul joc, contra Albaniei (duminică, ora 22.oo) este obligatorie.

După o primă repriză bună, în care tricolorii au cedat posesia (37%) doar pentru a contra cu determinare, România a condus Elveția cu 1-0. Fără să paseze prea mult, fără să șuteze prea des, echipa lui Iordănescu a reușit totuși să rămână scurtă și să facă o bună tranziție din apărare în atac.

În minutul 18, golul lui Bogdan Stancu (care acum este golgeterul competiției, cu două reușite, ambele din penalti) a dat și mai mare avânt echipei, și zece minute mai târziu România a avut șansa desprinderii: Săpunaru a cules o minge rătăcită în careul advers, s-a întors bine și a șutat hotărât în bara din stânga lui Sommer.

Câteva minute mai târziu, elvețienii au fost la un pas să-și trimită mingea în proprie poartă, și România și-a consumat cea mai bună perioadă din joc. De acolo, Elveția a părut mereu mai proaspătă, și nici pauza nu a oprit inerția negativă.

Spațiile dintre liniile noastre au devenit din ce în ce mai mari, iar duelurile au început să fie câștigate – enervant de multe – de adversari. Tocmai așa, după o minge bâlbâită în careu, Mehmedi s-a repezit determinat și a șutat din voleu în colțul porții lui Tătărușanu.

De aici și până în minutul 93, România s-a zbătut să reziste. A făcut-o, deși au fost (multe) momente când Elveția a părut determinată să-și rezolve calificarea încă din meciul al doilea.

Urmează acum ultimul meci din grupă, contra Albaniei, când Iordănescu și ai săi trebuie să fie mai prezenți și mai curajoși în atac, mai răbdători în construcție și la fel de determinați în apărare.

Meciul dinaintea meciului

România și Elveția se confruntă la Paris, în runda a doua a Grupei A, într-un meci care ne poate readuce în lupta pentru calificare. Anghel Iordănescu a făcut câteva modificări în echipa de start, față de meciul pierdut cu Franța:

 

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.