Cum a ajuns Islanda, o țară cu 330.000 de locuitori unde puteai juca fotbal doar trei luni pe an, să facă un rezultat istoric la EURO

„Un miracol fotbalistic”, „surpriza turneului”, „magia elfilor”. Sunt câteva din expresiile folosite de jurnaliștii prezenți în Franța în încercarea de găsi cuvintele potrivite să descrie povestea Islandei la Euro.

O poveste care a cucerit Europa încă dinaintea primului meci. Cu doar 330.000 de locuitori, Islanda scrisese istorie prin simpla calificare, fiind cea mai mică țară care a participat vreodată la un campionat european, una cu doar 21,508 de jucători legitimați. 27.000 de islandezi, adică 8% din populație, au călătorit astfel din insula vulcanilor și ghețarilor în Franța să-și vadă echipa națională jucând la primul turneu final din istorie. Dar Islanda nu s-a calificat printr-o minune, ci după ce-a învins echipe ca Cehia și Turcia în preliminarii, lăsând acasă Olanda.

Cu toate astea, lumea fotbalului european nu le dădea mari șanse într-o grupă cu Portugalia, Austria și Ungaria, dar fiecare pas pozitiv – două egaluri și o victorie – le-a adus noi fani. Cu toții iubim poveștile echipelor mici care răstoarnă tradiții fotbalistice și ne fac să credem în miracole, iar până acum, Islanda e, alături de Țara Galilor, una dintre ele.

Cum a ajuns însă o țară fără tradiție fotbalistică, unde acum 15 ani fotbalul nu era un sport profesionist și unde se putea juca doar trei luni pe an, să lupte pentru un loc în sferturile campionatului european? Dincolo de miracolul fotbalistic, performanța islandeză e și rezultatul unui plan pe termen lung, a unor investiții bine gândite și a pasiunii pentru fotbal.

Infrastructura

La începutul anilor 2000, când Islanda trăia un boom economic, a investit masiv în construcția de terenuri acoperite. Nu într-un stadion național monument (doar 10.000 de locuri are Laugardalsvöllur, arena lor națională), ci în mai multe terenuri mici, artificiale, încălzite, eco-friendly, care au costat între 5 și 25 de milioane de dolari (conform Washington Post), realizate prin parteneriate între cluburi și autorități. 11 astfel de construcții au fost ridicate și patru sunt încă în dezvoltare; alături de ele, au fost construite 22 de terenuri încălzite neacoperite și peste 100 de mini-terenuri artificiale, unele dintre ele lângă școli, unde elevii se pot juca în pauze sau după ore. Asta le-a oferit noilor generații șansa de a juca tot anul, nu doar trei luni, un sport pe care au ajuns să-l îndrăgească tot mai mult.

Construcția de terenuri nu e însă singura explicație, crede Arnar Bill Gunnarson, directorul tehnic al Asociației de Fotbal Islandeze. “E dificil să explici succesul acestei generații de aur, spune Gunnarson pentru BBC. “Ce s-a întâmplat e că au jucat împreună mult timp, au fost la Campionatul European Under17 și Under 21 împreună.”

Apoi, dincolo de faptul că aveau terenuri pe care să joace, a fost important și ce au învățat acolo, sub acoperișuri.

Antrenorii

Dacă acum 15 ani, fotbalul nu era o ocupație full-time în Islanda (portarul Hannes Thor Halldorsson, regizor, a realizat clipul Islandei pentru Eurovision acum patru ani), licențele de antrenori au devenit între timp mai răspândite ca în Anglia. Între 2002 și 2009, numărul celor care au urmat cursuri de calificare s-a triplat, iar acum există un antrenor cu licență UEFA la fiecare 500 de locuitori (în Anglia e unul la 5.000). Asta înseamnă că micii fotbaliști cresc, de la patru-cinci ani, antrenați de oameni bine pregătiți, iar ăsta e unul din factorii sucesului de acum, crede selecționerul suedez Lars Lagerback.

“Sistemul e foarte bun, se investește în dezvoltarea de jucători talentați de la nivel inferior. Dacă te uiți și la lotul de la Euro, și la cei tineri care vin din urmă, îți dai seama că sunt bine educați”, spune Lagerback pentru The Guardian. Antrenorii sunt plătiți, nu amatori, iar copiii care vor să facă fotbal la un club profesionist plătesc o taxă anuală.

Când ajung la națională, sunt preluați de un cuplu inedit de antrenori: experimentatul suedez Lars Lagerback și localnicul Heimir Hallgrímsson, dentist în timpul liber.

Lagerback are 67 de ani, din care vreo 50 i-a dedicat fotbalului, și a condus Suedia la cinci turnee finale, în timp ce Hallgrímsson a pornit de jos, de la o echipă de juniori și a lucrat până de curând ca medic dentist în satul său natal. (Va renunța la jobul part-time după Euro, când Lagerback se va retrage și islandezul va deveni singurul antrenor al naționalei.) În timp ce suedezul aduce experiență și know-how tactic, Hallgrímsson păstrează legătura cu comunitatea fotbalistică islandeză.

Cei doi colaborează din 2011, perioadă în care Hallgrímsson spune că a învățat tot ce-a putut de la experimentatul suedez și că au analizat fiecare decizie până au ajuns la consens, “în stilul suedez”. Împreună, cei doi au urcat naționala Islandei 100 de locuri în clasamentul FIFA, de pe 131 pe 23 în câțiva ani.

Duglegur și unitatea grupului

“Nu ne gândim că suntem o țară mică în astfel de momente”, spunea Hallgrímsson înaintea unuia dintre meciurile din preliminariile Campionatului European. “Știm că nu avem jucători individuali de valoare asemănătoare cu cei din Olanda sau Turcia, dar noi câștigăm prin unitate, muncă, organizare, și la aceste capitole trebuie să fim mai buni ca restul. Nu contează cu cine jucăm sau cât e scorul, trebuie să nu ne schimbăm prioritățile.”

Prioritățile și valorile jocului islandez par a fi disciplina defensivă, câștigarea duelurilor unu-la-unu și fluiditatea pe contratac. Și duglegur, o expresie islandeză care înseamnă hard work, fără de care experții islandezi spun că realizările de acum nu se puteau întâmpla. Seamănă cu motto-ul lui Claudio Ranieri, antrenorul care a adus la Leicester primul titlu din istorie: “We do not dream, we simply work hard.”

Dar mai e ceva în povestea Islandei. “Avem o generație foarte bună, probabil cea mai bună din istoria țării”, declara Hallgrímsson în The Guardian. “Un fotbalist a plecat să joace în străinătate. Următorul a plecat și el și a încercat să joace mai bine. S-au împins unul pe altul să devină mai buni și au jucat multe meciuri împreună. Așa că au ajuns la echipa națională cunoscându-se foarte bine; știu cum aleargă, cum reacționează, și ăsta e un lucru bun.”

Bineînțeles că terenurile încălzite și educația fotbalistă au jucat un rol esențial. Dar și alte țări au astfel de condiții. Însă în Islanda, pe noile terenuri și alături de noii antrenori a crescut o generație extrem de talentată. Pentru că întotdeauna e nevoie și de puțină magie.

Update: Islanda și-a continuat seria surprizelor de proporții, eliminând și Anglia. Citește aici textul dedicat acestui meci.