Multe schimbări | Bogdan Burcea și Robert Licu au anunțat noua echipă a României pentru pregătirea turneului de calificare la Tokyo

Andrei Năstase 17 ianuarie 2020

Cu două luni înaintea turneului de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo (20-22 martie), Bogdan Burcea și Robert Licu, noii selecționeri ai naționalei feminine de handbal, au convocat – pentru prima lor acțiune cu echipa – 20 de jucătoare, nouă nume noi față de lotul României pentru Mondialul din Japonia (care avea doar 17 handbaliste).

Raluca Kelemen, Nicoleta Dincă, Bianca Tiron, Alexandra Severin, Andreea Rotaru, Ana Maria Țicu, Dana Kader, Alina Ilie și Ana Maria Savu nu au făcut parte din echipa României la Mondialul din decembrie.

O singură jucătoare de la campioana SCM Râmnicu Vâlcea – Iulia Dumanska – a fost chemată în această nouă echipă cu care România se pregătește pentru turneul din Muntenegru, unde trebuie să se claseze pe primele două locuri într-o grupă cu Norvegia, Muntenegru și Kazahstan, care a înlocuit echipa Coreei de Nord.

Pentru cei care s-au simțit rușinați de înfrângerile Naționalei în Japonia, probabil că schimbările propuse de Bogdan Burcea și Robert Licu sunt oportune. Pentru cei care sperau la ceva mai multă stabilitate, în ideea că turneul final din decembrie a însemnat, pe lângă înfrângerile dure cu Spania, Suedia și Japonia, și un pas înainte spre omogenitate, spre legarea relațiilor de joc într-o echipă schimbată în ultimul moment, noile modificări înseamnă un nou start de la zero.

Lotul României se va mai întâlni și în luna februarie, pentru alte trei zile, dar va reuși echipa aceasta să se cunoască suficient de bine într-un timp așa de scurt? E o întrebare care-i va preocupa probabil pe cei doi antrenori.

Ei au convocat trei handbaliste care joacă împreună la HC Zalău și alte trei de la Gloria Buzău – centrul Andreea Rotaru și interul Alina Ilie se alătură Anei Maria Iuganu -, deci există o oarecare omogenitate în echipe mici.

Aflasem deja, din recentul interviu cu Alexandru Dedu, că Aneta Udriștioiu ar avea de gând să renunțe la echipa națională, iar președintele FRH nu știa dacă decizia ei are sau nu legătură cu schimbul de antrenori. Poate tocmai de-asta apare în actualul lot o singură extremă dreapta, Sonia Seraficeanu, una dintre cele cinci handbaliste tinere care au jucat încurajator în Japonia. Două dintre ele, Diana Ciucă și Anca Polocoșer, nu au fost convocate de data asta. Cristina Florica și Raluca Băcăoanu lipsesc și ele.

Iată locul convocat de antrenorii Burcea și Licu pentru prima lor acțiune cu Naționala:

Portari: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Raluca Kelemen (HC Zalău)

Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria Bistrița), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Gabriela Perianu (CSM București), Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Alexandra Severin (HC Zalău)

Centri: Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Elena Dache (Dunărea Brăila), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița)

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Dana Abed Kader (HC Zalău)

Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova), Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

 

Foto: FRH

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.