În detaliu | La Barcelona, nici banii, nici marile victorii de marketing n-au adus fericirea. Dar lucrurile se schimbă
Ciprian Rus 22 aprilie 2020FC Barcelona a anunțat marți vânzarea, în premieră, a drepturilor de nume ale stadionului „Camp Nou” (cunoscute drept „title rights” în registrele de audit ale marilor cluburi) pentru viitorul sezon, 2020-2021, și cedarea lor automată pentru lupta împotriva noului coronavirus. Decizia, aplaudată de rețelele de socializare și preluată de toată presa internațională, este considerată o mișcare de geniu în zona marketingului sportiv, și nu numai.
„E o investiție în viitor, o briliantă gestiune a construcției sociale a mărcii Barcelonei, care te poziționează într-o zonă care trece dincolo de fotbal, într-o zonă socială foarte ofertantă. E un mesaj către lumea întreagă, care îți va deschide porți pentru cucerirea de noi piețe și de noi suporteri. Iar asta se va traduce, în timp, prin vânzări de tricouri, vânzări de bilete etc. De aceea zic că este și o investiție în viitor”, declară Enric Jove, CEO-ul McCann Worldgroup, în Diario „Sport” din Barcelona.
Enric Jove compară forța de impact a deciziei luate de „Junta” directivă condusă de președintele Josep Maria Bartomeu cu un alt precedent celebru, cedarea în premieră a brandingului tricoului de joc al Barcelonei – fără sponsor până în 2006 – către UNICEF, în schimbul sumei modice de 1 euro. Ca și atunci, noua găselniță de marketing i-ar putea deschide drumul Barcelonei pentru un „deal” serios de numire a stadionului atunci când ambițiosul proiect Espai Barca – remodelarea spațiului din jurul stadionului – va fi gata, nu mai devreme de 2021.
Lovitura de marketing dată marți de Barcelona vine la numai câteva luni după un nou succes sonor în termen de business: obținerea, tot în premieră, a primului loc în raportul „Football Money League” al celor de la Deloitte, cu alte cuvinte clubul cu cele mai mari încasări din lume la finele sezonului 2018-2019. Sub conducerea lui Bartomeu, Barcelona devenea primul club din istorie care depășea venituri de 800 de milioane de euro pe sezon și primul care se lansa serios spre pragul psihologic de un miliard. Creșterea „season to season” a Barcelonei este spectaculoasă: 150 de milioane de euro în plus față de finele lui 2018, cu recorduri absolute la încasările comeriale și la cele din ziua meciului, și cu o dependență de doar 35% de drepturile TV.
Plângere împotriva președintelui
Toate aceste recorduri ar fi trebuit să îi asigure lui Bartomeu un final de mandat liniștit și o pasare a gestiunii clubului către un om de încredere la capătul acestui sezon. În schimb, președintele a fost fluierat copios la ultimele meciuri cu spectatori ale clubului, când i s-au fluturat și faimoasele batiste albe, semn al nemulțumirii în cultura fotbalistică iberică. Șase membri din Junta Directiva – printre care și favoritul său la succesiune – au demisionat zilele trecute, și numai contextul pandemiei îi dă răgaz lui Bartomeu să nu încheie umilitor, cu o demitere, șefia sa la cârma clubului-emblemă al Cataloniei.
Nu mai departe de marți, ziua în care anunța cedarea drepturilor de nume ale stadionului, un număr de opt „socios” au depus o plângere penală împotriva conducerii, pe care o acuză de gestiune neloială față de fani și de corupție. Denunțul vine la puține zile după ce fostul vicepreședinte al clubului, Emili Roussaud, a acuzat el însuși, după ce a fost demis, ilegalități în relația contractuală dintre club și o firmă controversată, 13 Ventures, plătită de club pentru consultanță online.
Afacerea „Barcagate”
Activitatea 13 Ventures în serviciul direcțiunii lui Bartomeu a explodat la mijlocul lunii februarie, când mai multe investigații au dovedit că firma fusese angajată ca să curețe imaginea șefilor Barcelonei pe rețelele de socializare și să atace anumite personaje deranjante din jurul clubului. Messi, soția sa, Antonela, Gerard Piqué, Guardiola, Xavi, Puyol, Laporta și Víctor Font, rivalul principal al actualului președinte, s-au numărat printre victimele grupurilor și paginilor de Facebook controlate de 13 Ventures. Bartomeu a încercat să arunce vina pe oficiali de rang mic din club, dar noile dovezi, cum că afacerea cu 13 Ventures a fost „spartă” în mici bucăți, ca să scape de controlul intern, și că banii plătiți erau mult peste prețul pieței sunt capete de acuzare care cu greu vor fi combătute.
Câteva „înfrângeri” dureroase
În fine, „Barcagate” este doar cireașa de pe tort pentru administrația Bartomeu. Ai putea spune că rezultatele financiare sunt și mai spectaculoase în contextul în care clubul nu a mai câștigat Liga Campionilor din 2015, dar tocmai slaba administrare sportivă e păcatul capital de care e acuzat Bartomeu. Avându-l în lot pe Messi – considerat cel mai bun jucător din lume -, Barcelona lui Bartomeu nu a reușit să profite suficient pentru a-și apropia de mai multe ori faimoasa „cupă cu urechi”. Punctual, și jucătorii – ale căror salarii înghit cam 70% din venituri – și fostul antrenor, Ernesto Valverde, au partea lor de vină la înfrângerile din ultimele sezoane, la Roma și la Liverpool. Dar senzația generală e că managerii sportivi ai clubului – și aici toate privirile sunt îndreptate spre Eric Abidal – nu au reușit să construiască în jurul lui Leo o echipă suficient de puternică pentru a excela sezon după sezon.
Pierderea lui Neymar și, mai recent, eșecul lamentabil în readucerea lui în Catalonia, investițiile total neinspirate – și foarte costisitoare, 250 de milioane de euro împreună – în Coutinho și Dembele, afacerea Griezmann, care întâi a refuzat echipa, iar acum nu își găsește locul lângă Messi, lipsa de viziune din actualul sezon, când, după operația lui Luis Suarez, Barca a rămas fără un vârf de top în echipă înaintea celor mai complicate meciuri ale sezonului, toate astea sunt bile negre pe o listă tot mai lungă cu lună ce trece, căreia nici perioada de „lockdown” nu i-a pus capăt.
Refuzul lui Xavi, la începutul acestui an, de a se alătura proiectului după demiterea lui Valverde a fost alt eșec public al lui Bartomeu, Abidal și compania. Alegerea lui Xavi are legătură directă cu atmosfera din club, unde toată lumea așteaptă cu sufletul la gură finalul actualului mandat prezidențial și începutul unei noi ere. Nici jucătorii nu mai au răbdare, dovadă ieșirile tot mai acide în presă ale lui Messi, Pique sau Rakitic, cu mesaj direct către „lojele înalte” de pe „Camp Nou”.
*
Antreprenor de succes, un tip stilat și educat, Josep Maria Bartomeu i-a urmat la președinția Barcelonei lui Sandro Rosell în 2014, după demisia acestuia în plin „Caz Neymar”. Dacă acuzele care i se aduc în aceste zile se confirmă, Bartomeu i-ar putea călca pe urme predecesorului său și prin sălile de judecată. Ieșit din închisoare, absolvit de acuzele de spălare de bani după ce a petrecut mai bine de 600 de zile în spatele gratiilor, Sandro Rosell e considerat, zilele acestea, sfătuitorul din umbră al lui Bartomeu. Încă un detaliu despre cât de încurcate sunt ițele puterii la un club cu prestigiul și cu modelul de business al Barcelonei.
Strălucit în a face rost de bani, Bartomeu a eșuat inclusiv în tentativa de a-și pune omul său la succesiunea clubului, sfârșind prin a fi trădat de vicepreședintele Roussaud.
Acum, totul duce spre o victorie a lui Victor Font la alegerile de la sfârșitul anului. Iar asta ar însemna o echipă de conducere cu Puyol, cu Xavi sau Valdes. Ar fi un nou început pentru Barcelona, după ceea ce se profilează a fi unul dintre cele mai dezastruoase mandate din lunga istorie a clubului. Bartomeu a adus banii, dar banii n-au putut cumpăra fericirea pentru Messi și fanii Barcelonei din lumea întreagă.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni