Fără selecționerul Adrian Vasile, naționala României trebuie să pregătească turneul preolimpic din Muntenegru

Lead.ro 17 februarie 2021

În lipsa antrenorului Adrian Vasile, al cărui test pentru Coronavirus a ieșit pozitiv zilele trecute – alături de alte șapte jucătoare ale lui CSM București -, Cristina Neagu și celelalte componente ale echipei naționale femine de handbal vor efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătire de patru zile, la București, sub comanda antrenorului norvegian Bent Dahl – secundul Naționalei.

Chiar dacă nu va fi prezent alături de echipă, Adi Vasile a stabilit împreună cu staff-ul său cum se va desfășura acțiunea de la București.

„Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza și adversarele din turneul preolimpic și ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acțiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit și acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective”, a explicat selecționerul naționalei feminine a României.

Vasile va fi în contact permanent atât cu staff-ul, cât și cu jucătoarele, pentru a eficientiza la maximum aceste zile de antrenament.

„Nu este cea mai normală situație, pentru că antrenorul nu poate fi prezent la această acțiune, dar deja am înțeles cu toții că perioada în care suntem trebuie să ne facă să ne adaptăm, așa că am mare încredere în fete și în staff că vor face ca lucrurile să meargă bine. În momente dificile, oamenii au resurse nebănuite de putere, energie, spirit, și în toate lucrurile acestea stă esența unei echipe. După această perioadă, va urma o analiză a ultimei luni, apoi vom vedea ce mai avem de corectat și de remediat în perspectiva turneului preolimpic”, a adăugat Adi Vasile.

Între 19 și 21 martie, România va încerca să-și câștige biletele de participare la Jocurile Olimpice. Turneul va avea loc în Muntenegru, Naționala urmând să întâlnească echipa țării-gazdă, campioana europeană Norvegia și Thailanda. Primele două clasate merg la JO de la Tokyo, programate pentru perioada 23 iulie – 8 august.

Acum două săptămâni, la prima acțiune comună cu el pe bancă, Adi Vasile le-a transmis jucătoarelor că trebuie să se vizualizeze deja la Tokyo:

„Trebuie să avem foame de acest turneu olimpic și să ne vizualizăm la Tokyo. Trebuie să muncim pentru visul nostru numit Tokyo. Fiecare meci din turneul preolimpic este aparte, trebuie să înțelegem că la fiecare meci trebuie să fim la potențial maxim și să câștigăm fiecare joc în parte. Eu mă vizualizez la Tokyo, este un vis să ajungi la JO, am muncit mult pentru acest proiect în trecutul meu cu naționala Muntenegrului, iar pandemia ne-a dat planurile peste cap. Viața m-a recompensat și m-a adus în situația să pot face asta cu cea mai frumoasă echipă posibilă, alături de țara mea, și voi face tot ce pot pentru ca vara să ne prindă la turneul olimpic. Visul meu cel mai mare este ca tot ceea ce fac zi de zi să conteze și să ajut. Eu văd medalia de aur, înțeleg că pentru a fi cel mai bun trebuie să țintești sus și să muncești mai mult și mai eficient decât cel de lângă tine. Echipa trebuie să creadă în staff, în colegii mei și în mine, apoi este important să creadă în ele, în colega din dreapta și cea din stânga. Trebuie să înțelegem că putem schimba doar prezentul și viitorul. Energia de a comunica între noi, de a crede, de a ne îmbărbăta și de a ne ajuta va conta foarte mult la final, pentru că linia între excelent și foarte prost este atât de fină, încât este nevoie doar de o pasă bună, de o bună poziționare pe teren, astfel ca la final lucrurile acestea să facă diferența”.

Lotul lărgit al României

Adrian Vasile le-a rechemat la echipa națională pe Diana Ciucă, Cristina Florica, Raluca Băcăoanu, Laura Pristăviță, Bianca Bazaliu și pe Gabi Perianu – pe care a convins-o să accepte din nou convocarea. Andra Moroianu (20 de ani), tânăra extremă a Gloriei Bistrița, a fost chemată și ea la lot. Denisa Dedu și Iulia Dumanska nu sunt disponibile momentan, dar vor face parte din echipa României pentru turneul preolimpic.

Portărițe: Daciana Hosu, Diana Ciucă și Elena Șerban

Extreme stânga: Nicoleta Dincă, Cristina Florica și Ana Maria Iuganu

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabi Perianu, Bianca Bazaliu și Anca Polocoșer

Coordonatoare: Cristina Laslo, Eliza Buceschi, Andreea Popa și Laura Pristăviță

Pivoți: Crina Pintea, Lorena Ostase, Raluca Băcăoanu și Alexandra Subțirică

Interi dreapta: Laura Popa și Alina Ilie

Extreme dreapta: Laura Moisă și Andra Moroianu

Din echipa României de la Campionatul European din Danemarca, în decembrie trecut, lipsesc acum Sonia Seraficeanu, Ana Maria Țicu, Alexandra Dindiligan și Ana Maria Savu.

 

Foto: Sorin Pană

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.