„România e una dintre cele mai bune echipe din lume.” Ce au spus antrenorii celor două echipe după victoria României împotriva Ungariei

Andreea Giuclea 11 decembrie 2016

Pe măsură ce echipa României înaintează în competiția europeană, declarațiile de după meci devin tot mai sigure pe ele. „Ungaria a jucat bine, dar noi am fost mai bune azi”, au spus și Paula Ungureanu, și Martin Ambros după meci.

În același timp, pe măsură ce semifinala se vede tot mai clar, antrenorul Martin simte nevoia să sublinieze tot mai des cât de important e să izoleze echipa de zgomotul din exterior, să o păstreze concentrată și să nu se piardă în calcule și vise. Pare că toată bucuria și euforia de pe teren se evaporă rapid, până când antrenorul și jucătoarele ajung în fața microfoanelor din sala de conferințe.

„Nu trebuie să ne gândim la cuvântul medalie, ci să luăm totul pas cu pas”, spune Ungureanu, completată de Martin: „Echipa a jucat tot mai bine de la meci la meci, iar asta e o veste bună. Știm însă și că totul se poate schimba de la un moment la altul, așa că în acest moment încercăm să ne concentrăm doar pe noi; încercăm să izolăm echipa de tot ce nu e pozitiv, ne gândim doar la cât de important e meciul următor cu Cehia.”

Întrebat ce echipă îi mai poate sta în cale României, Ambros a dat din cap: „Vă rog! Nu vrem să ne gândim la nimic altceva în afară de Cehia.” Spaniolul vrea ca echipa sa să nu facă niciun pas greșit și atrage atenția asupra formei bune a Cehiei: „Ați văzut meciul de azi? Au bătut și Ungaria, au pus  probleme Danemarcei. Deci trebuie să fim concentrați 100%, chiar 200%.”

Și Oana Manea atrage atenția asupra jocului Cehiei: „Va fi destul de greu, am văzut toate meciurile, ori au câștigat ori au pierdut la limită, se bat până în ultima secundă. Sunt ca niște furnicuțe, mici, bătăioase, se luptă până în ultimul minut.”

Despre cum îl vor primi fanii maghiari acasă după această înfrângere, Ambros Martin n-a vrut să vorbească prea mult. „O să am aceeași viață. Sunt fericit acolo, îmi iubesc jucătoarele. Oamenii pot să gândească ce vor.”

Dacă înainte de meci antrenorul Ungariei, Kim Rasmussen, vorbea despre planurile pe care le are pentru a o opri pe Neagu, la conferință a părut dezamăgit că echipa sa n-a reușit să facă asta. „Felicit România, e una din cele mai bune echipe din lume. Nu am jucat cum am fi vrut, i-am dat Cristinei Neagu ocazii să înscrie de la 7 metri, iar când faci asta…normal că o să înscrie. Nu am făcut ce ar fi trebuit, dar România ne-a pus sub presiune și a trebuit să o urmărim mereu. Vreau să închid meciul ăsta și să ne gândim la următorul.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.