Shakespeare rescrie scenariul pentru Leicester: încă trei puncte pentru campioană, care se distanţează de retrogradare. Alexis Sanchez e intriga problemelor lui Arsenal

Craig Shakespeare, „Shakes“ pentru prietenii şi jucătorii săi, e într-o situaţie aparte. La 53 de ani, englezul a ajuns în poziţia de antrenor principal la Leicester City, chit că e doar pe bază temporară (deocamdată). Nu multă lume ştie că Shakes are un procentaj de 100% ca manager – unul început acum 11 ani, când West Brom apela la el pentru un singur meci, după ce Bryan Robson şi asistentul său, Nigel Pearson (da, tocmai el, cel care pleca de la Leicester acum aproape doi ani) erau demişi.

Sâmbătă, Shakespeare şi-a păstrat statistica imaculată, după o victorie vitală contra lui Hull City (3-1), contra-candidată la retrogradare. Deci: trei victorii ca antrenor principal, opt goluri marcate, două primite. Sunt numere promiţătoare, dar în spatele celei de-a doua victorii consecutive de pe King Power Stadium stau mai mult decât numere.

REACTION: Shakespeare hails #lcfc's resilience after back-to-back 3-1 victories over Liverpool and Hull – https://t.co/aVdyCisJiQ #LeiHul pic.twitter.com/5hSnw643sd

— Leicester City (@LCFC) March 4, 2017

Trebuie doar să revezi rezumatul primei etape din sezonul ăsta de Premier League pentru a te convinge. Proaspăta campioană înfrunta atunci o nou-promovată în dezordine totală, care îşi începea anul în „tărâmul promis“ fără antrenorul care o adusese acolo, Steve Bruce, şi cu doar jumătate de lot apt de joc. Şi totuşi, Leicester pierdea întâlnirea (1-2), după o prestaţie care avea să devină familiară pe parcursul lunilor, până la punctul culminant atins acum două săptămâni, prin demiterea lui Claudio Ranieri.

Shakes a rămas să preia frâiele jerpelite. Felul în care jucătorii au vorbit despre el după răbufnirea de orgoliu din succesul cu Liverpool, acum o săptămână, indică mai degrabă relaţii de camaraderie decât de vreo ierarhie clară. Şi, cel puţin deocamdată, asta pare să funcţioneze. Pentru că în jocul cu Hull nu s-a mai văzut nimic din apatia şi confuzia care a adus-o pe Leicester în punctul de a se bate pentru evitarea retrogradării.

Christian Fuchs şi Jamie Vardy au combinat ca pe vremuri și austriacul a reuşit chiar să marcheze. Wes Morgan şi Robert Huth au părut din nou stânci în apărare, chiar dacă Hull a deschis scorul după o contră pornită de la greşeala lui Ndidi, care, orice-ai spune, tot nu se apropie de Kante. Şi, poate mai important ca orice, Mahrez a arătat din nou ceva din talentul care i-a adus titlul de jucătorul anului în Premier League sezonul trecut. Golul algerianului a fost primul marcat din „open play“ (adică nu dintr-o fază fixă) din aprilie 2016 încoace.

Leicester lead 2-1. Unbelievable dribbling skill! #Mahrez #PremierLeague pic.twitter.com/PaPzkE1x5U

— World Highlights (@worldhighlight) March 4, 2017

Dar izul ăsta de renaştere nu schimbă faptul că Shakes e într-o situaţie aparte. În primul rând şi în ciuda rezultatelor, viitorul său la echipă e în aer. Conducerea lui Leicester nu s-a hotărât ce va face încă, iar senzaţia e că tailandezii se vor uita la un nume mai prestigios decât cel al unui tip de 53 de ani care a condus doar trei meciuri în aproape două decenii.

Shakespeare ştie asta şi se declară nederanjat de incertitudine, însă nu îşi ascunde nici dorinţa fermă de a câştiga postul permanent pentru sine. Ceea ce ne aduce la cea de-a doua particularitate a cazului său.

Martin Keown, fostul fundaş al lui Arsenal care face parte din mobilierul Match of the Day, găseşte ceva respingător în ambiţia lui Shakes de a-l înlocui pe Ranieri. Şi nu e singurul care crede că şi asistentul, nu doar căpitanul, ar fi trebuit să se scufunde cu vasul. Oricât de nerezonabile ar părea aşteptările astea de loialitate, adevărul e că Shakespeare (şi jucătorii lui Leicester) nu mai luptă doar pe teren, contra adversarelor din Premier League, ci şi contra percepţiei că au jucat rolul lui Brutus în asasinarea lui Cezar.

#Shakespeare out of order for #wanting Leicester job – #Keown https://t.co/qJiLXG7vlD pic.twitter.com/IvuBnJ2Qm7

— newsAnglr Sports (@sportsanglr) March 5, 2017

Ceva e putred şi la Arsenal, unde lucrurile par să devină tot mai complicate pentru Wenger. Întâi, o lume întreagă a rămas cu gura căscată când echipa s-a prezentat pe Anfield fără Alexis Sanchez, lăsat pe bancă. Celălalt motor creativ, Özil, lipsea deja din cauza unui virus. Nu e nimic exagerat în a spune că meciul a fost câştigat de Liverpool încă dinainte să răsune primul fluier.

Firmino şi Mane făcuseră deja 2-0 până la pauză, ambii cu goluri de o simplitate aproape jenantă (primul a venit direct dintr-o repunere a portarului Mignolet). Aşa că intrarea lui Sanchez în a doua repriză, în locul unui Coquelin copleşit, a scos în evidenţă două lucruri de o importanţă mai degrabă academică decât practică. În primul rând, că chileanul e absolut vital pentru Arsenal: doar zece minute i-a trebuit să se repeadă ameninţător spre apărarea lui Liverpool, nederanjată în prima repriză, şi să-i pună pe tavă o minge ideală lui Wellbeck, care a făcut 2-1.

În al doilea rând, însă, totul era deja prea târziu. Stricăciunile fuseseră făcute în prima repriză, când Arsenal a lipsit și în apărare, și la mijlon, și-n atac. Până la urmă, Wijnaldum a curmat suferința londonezilor în ultimul minut şi autopsia a început imediat.

Wenger's awful decision to drop Sanchez proves his time is up as #Arsenal manager, writes @tomEurosport https://t.co/yHFdIJVqQZ pic.twitter.com/m0TjHemN2j

— Eurosport UK (@Eurosport_UK) March 4, 2017

„Inexplicabil“ a fost cuvântul răspândit în toată presa de fotbal, cu privire la decizia lui Wenger de a începe un meci vital (pentru clasarea pe locurile de Champions League) fără cel mai bun jucător din lot. La auzul explicaţiei francezului, acel cuvânt a fost înlocuit de „rizibil“. Pesemne Wenger şi-a dorit să joace lung, înspre vârfuri înalte, pentru a trece peste pressing-ul agresiv al lui Liverpool. Motivul e atât de transparent – Arsenal nu a jucat mingi lungi în prima repriză, mai degrabă a primit gol dintr-una – încât jurnaliştii au început să adulmece în jurul clubului şi au găsit repede sursa mirosului.

Se pare că Sanchez, un jucător „cu pasiune“, cum spune eufemismul, şi-a luat jucăriile şi a plecat din mijlocul sesiunii de antrenament de dinaintea meciului. Asta nu le-a picat bine colegilor, care l-au confruntat la vestiare într-o ceartă înfocată. E clar că chileanul nu a încălzit bancă timp de 45 de minute din raţiuni tactice absurde. Ceea ce nu va consola pe nimeni de la Arsenal, cu atât mai mult cu cât speculaţiile din jurul lui Sanchez (care mai are un an din contract) se tot înmulţesc de luni bune. Având în vedere că londonezii au căzut acum pe cinci şi sunt în pericol să piardă pentru prima dată în era Wenger calificarea în grupele Champions League, Alexis Sanchez s-ar putea să nu fie singurul care îşi va face bagajele la vară.

#AlexisSanchez To Leave #Arsenal After Series Of Blazing Rows With #ArseneWenger – https://t.co/S4QgVoXDDN pic.twitter.com/QGF5LFq8hj

— ⚽FootTheBall⚽ (@FootTheBall) March 6, 2017

Toate astea sunt motive de mare bucurie pentru Tottenham, rivala din nordul Londrei. Probabil e prea târziu pentru a mai vorbi de titlu sezonul ăsta, deşi victoria cu 3-2 contra lui Everton i-a adus pe Spurs la şapte puncte de Chelsea (care joacă luni seară la West Ham). În rest, Pochettino are multe motive pentru optimism. Harry Kane e de neoprit – dubla de ieri l-a adus la 14 goluri în 12 meciuri anul ăsta, Dele Alli a marcat şi el, echipa arată foarte bine şi poate-poate ăsta va fi în sfârşit sezonul când nu se va mai sărbători „St. Totteringham’s Day“: peste că Tottenham are toate şansele să termine peste Arsenal pentru prima dată din 1995 încoace. E şi asta ceva.

A ? point gap at the top of the #PL table *could* be @ChelseaFC's later… pic.twitter.com/nHlAgBSNIi

— Premier League (@premierleague) March 6, 2017