Dilema rebelului Aubameyang: Dortmund ajunge la capătul răbdării, dar atacantul deţine puterea în disputa asta
Danny Coposescu 19 ianuarie 2018Trei hat-trick-uri a marcat Pierre-Emerick Aubameyang anul trecut, în trei competiţii diferite. Ultimul dintre ele, în demontarea lui Gladback cu 6-1 din septembrie, l-a făcut cel mai bun marcator străin din istoria Borussiei Dortmund. Încă 28 de goluri şi gabonezul l-ar depăşi pe Alfred Preissler în topul „all-time‟.
Dar un alt hat-trick cam scoate din discuţie posibilitatea asta. În mai puţin de 12 luni, sub trei antrenori diferiţi, Aubameyang a fost suspendat de trei ori pentru probleme disciplinare. „Three strikes and you’re out‟ se zice în baseball şi se pare că e valabil şi în cazul ăsta. După ce a chiulit săptămâna trecută de la o şedinţă cu tot lotul, orice urmă de răbdare s-a risipit în cel mai public mod cu putinţă. Dortmund a jucat cu juniorii în atac contra lui Wolfsburg şi directorul sportiv Michael Zorc a spus-o pe şleau: „Am ajuns în punctul în care nu se mai poate tolera. Nu ştiu ce e în capul lui şi nu-l mai recunosc deloc.‟
Ultimele şapte zile n-au făcut decât să agraveze situaţia. Aşa se face că Dortmund se pregăteşte vineri pentru meciul de la Berlin fără golgheterul ei. Faptul că experimentul din etapa trecută s-a terminat fără goluri şi cu ratări enorme nu umple pe nimeni (în afară de Hertha) cu optimism.
Pierre-Emerick Aubameyang is desperate to leave Dortmund & wants to move to Arsenal, having already agreed personal terms with the club. Although, Dortmund are reluctant to let him go, Arsenal are optimistic a deal will happen. #AFC pic.twitter.com/JC0nqTVhFA
— now.arsenal (@nowarsenaI) January 18, 2018
Dortmund şi abandonarea navei
Nimeni nu poate acuza clubul de vreo nedreptate în telenovela asta. Dimpotrivă, mulţi spun că Dortmund a înghiţit mult prea multe şi că asta l-a încurajat în direcţia complet greşită pe Aubameyang. Precedentele două suspendări n-au fost decât o urecheală blândă, iar amenzile – o picătură în ocean pentru un fotbalist de elită în ziua de azi.
Pe de altă parte, ce putea face diferit conducerea? Până şi într-un sezon slab, gabonezul e de departe cel mai eficient om al echipei, cu 21 de goluri în 23 de partide. Toată lumea din jurul clubului a păstrat mereu speranţa că cea mai recentă scăpare va fi şi ultima, că Aubameyang poate fi îmbunat cu mustrări părinteşti – mai ales că roiul de curtezani din Anglia sau Spania va păli în faţa „familiei de la Dortmund‟, în cuvintele lui Zorc.
Dortmund Sporting director Michael Zorc on decision to leave Aubameyang out: "He’s practicing in Dortmund, we felt, that he is not a 100 Percent with his mind focused. We’ll see, if this will help him. It’s a difficult situation.” #afc
— Simon Johnson (@sjstandardsport) January 18, 2018
Poate doar aici i se poate imputa ceva Borussiei: o naivitate evitabilă, date fiind experienţele din ultimii ani, când loialitatea a fost mereu în rezerve limitate pe Westfalenstadion. Pe rând, Götze, Kagawa, Mkhitaryan, Lewandowski şi Hummels au abandonat vasul la prima (sau poate a doua) oportunitate. Doar vara trecută, Dortmund a primit un preview aproape perfect al dilemei actuale: Ousmane Dembele a aplicat exact aceleaşi tactici ca Aumabeyang înainte să fie cedat la Barcelona. Şi totuşi, iată-ne din nou în acelaşi scenariu, cu rezultate şi mai deranjante pentru „galben-negrii‟.
Pierre Emerick Aubameyang has not travelled to Berlin with the rest of the Borussia Dortmund squad for their game against Hertha. Christian Pulisic and new signing Manuel Akanji are both part of the squad. #BVB
— BVB Buzz (@BVBBuzz) January 18, 2018
Totul s-a transformat într-un scandal cât se poate de stânjenitor. Familia atacantului s-a implicat şi ea, cu acuzaţii de rasism faţă de presa germană (publicaţia Kicker a folosit expresia „circ de maimuţe‟) şi Peter Stöger continuă să cânte din alt registru faţă de şefii săi. Până în ultima secundă, antrenorul a insistat că prezenţa în lot pentru meciul cu Hertha „depinde în totalitate de Aubameyang‟, care e „un băiat de treabă‟. Nu tocmai un front unit, deci.
În fundal, prezenţa tot mai impunătoare a lui Arsenal nu face decât să adauge la intrigă. Arsene Wenger a început să răspundă la întrebări despre „caracterul‟ lui Aubameyang, ceea ce l-a scos din sărite pe Zorc: „Ni se pare o lipsă de respect să vorbească despre jucătorii altor echipe. Cred că Wenger are destule cap cu prestaţiile jucătorilor săi.‟
Dortmund chief Michael Zorc blasts 'disrespectful' Arsenal –
insists no contact over Aubameyang https://t.co/TmiHMNmFYy pic.twitter.com/ckm4FfEOrQ— Mirror Football (@MirrorFootball) January 18, 2018
Până şi răţoirea asta inspiră mai degrabă neputinţă. Pentru că e deja cât se poate de clar cine deţine puterea în duelul ăsta. Dortmund nu vrea să vândă, cu siguranţă nu sub 60 de milioane de euro, dar nu-şi permite nici prezenţa toxică a unui rebel în sânul unei echipe care are şi-aşa destule probleme pe teren. Aşa că în anul nou continuă atmosfera de disfuncţionalitate la un club care pare prins într-un cerc vicios. Prezenţa în elita europeană, obiectivul Borussiei, e exact factorul care o face rampa favorită a celor care doresc să-şi maximizeze prestigiul (un transfer la Bayern sau Barcelona) sau averea (o mutare în Premier League).
În condiţiila astea, nu-i de mirare că transferul fundaşului central elveţian Manuel Akanji, adus de la Basel pentru 20 de milioane de euro, a trecut aproape neobservat.
DONE DEAL: Manuel Akanji has joined Borussia Dortmund from FC Basel, signing a contract until June 2022.
He has been given the No. 16 shirt. pic.twitter.com/Y7p2c5ARhc
— Squawka News (@SquawkaNews) January 15, 2018
Bayern continuă să viseze la Heynckes
Când eşti la 13 puncte distanţă de urmăritoare, îţi permiţi să te concentrezi pe detalii şi planuri de viitor. Exact asta a făcut Bayern săptămâna asta, prin aducerea lui Laurent Busser de la Bayer Leverkusen. Nu e vorba de un jucător, ci de un scouter de renume în Germania. Busser e cel care l-a descoperit pe Leon Bailey, probabil jucătorul sezonului pentru Leverkusen până acum. Mişcarea asta e punerea în acţiune a strategiei sugerate de Rummenige anul trecut, una care se concentrează pe identificarea celor mai buni tineri înainte ca piaţa să le aplice etichete de sute de milioane.
Laurent Busser was the man responsible for signing Leon Bailey. It’s also been suggested that Busser made heavy pushes for Leverkusen to sign both Kingsley Coman and Ousmane Dembélé before they both burst onto the scene with Bayern Munich and Borussia Dortmund, respectively.
— Bayern mania (@Bayern_mania) January 17, 2018
Toate bune şi frumoase, dar strategiile astea depind în mare măsură de identitatea omului care va profita de ele. La capitolul ăsta, suporterii lui Bayern s-ar putea să găsească ceva îngrijorător în atitudinea conducerii. Aproape săptămânal, Hoeneβ şi Rummenige bat apropouri cu privire la contractul lui Jupp Heynckes. Oricât ar toci placa antrenorul, care găseşte variaţiuni tot mai complexe ale aceleiaşi fraze – „stau până în iunie, nu mai mult‟ – cei doi şefi bavarezi nu vor s-o audă. Ceea ce devine evident iritant pentru Heynckes, care l-a taxat deja o dată în public pe Hoeneβ.
Mai serios e, însă, dacă obsesia asta o distrage pe Bayern de la căutarea şi semnarea înlocuitorului potrivit. Fie că e vorba de Nagelsmann, Tuchel sau altcineva, declaraţiile constante de dragoste faţă de Heynckes pot atârna greu în interviuri dacă îl fac pe candidat să se simtă ca opţiunea de rezervă. Şi, de vreme ce n-avem niciun motiv să ne îndoim de cuvântul lui Jupp, aceste interviuri chiar vor avea loc. Cu cine? E o întrebare care depinde şi de tergiversarea lui Bayern, care n-are ochi decât pentru salvatorul ei, deocamdată.
SPORTBILD: Rafinha and Sven Ulreich want to persaude Jupp Heynckes to stay at #FCBayern
Ulreich: "We notice that the coach is having a lot of fun. He knows how much we appreciate him and how happy we are that he is here." #FCBayern pic.twitter.com/Pjp4zgBUQf
— Home Bayern (@HomeBayern___) January 17, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni