Ambros Martin, înaintea returului cu Rusia: „Nu suntem în cea mai bună formă, dar am încredere în jucătoare”

Lead.ro 23 martie 2018

Încă obosită după lungul drum Togliatti – Cluj (vreo 20 de ore), echipa națională de handbal feminin s-a adunat pentru conferința de presă care deschide trei zile pline de handbal în Cluj Arena: Cristina Neagu și colegele ei încearcă să pună lucrurile la punct după înfrângerea din Rusia – o victorie ar asigura, în bună măsură, primul loc în grupa de calificare la Campionatul European -, în timp ce naționala de tineret a României va căuta să obțină biletele pentru Mondialul din Ungaria.

Meciul contra Rusiei lui Trefilov e duminică, de la ora 18.30. România, Rusia și Austria (care a bătut surprinzător Rusia în a doua etapă) au câte patru puncte într-o grupă din care primele două clasate se vor califica la Campionatul European. Fără puncte și fără șanse, Portugalia stă pe ultimul loc.

*

Timpul scurt de pregătire – asta a fost principala grijă a echipei conduse de Ambros Martin. Învinse destul de limpede în Rusia, jucătoarele au părut să acuze acolo lipsa celor câteva zile necesare pregătirii unui astfel de meci: multe greșeli individuale, scăderi bruște de intensitate și un fel de osteneală colectivă care le-a permis rusoaicelor – reunite cu zece zile înaintea jocului – să câștige mai simplu decât s-ar fi așteptat.

Ce va fi acum, după lungul drum de întoarcere în țară? Ambros Martin e optimist: „Cred că în Rusia am simțit că puteam câștiga. Știm că nu va fi ușor, au jucătoare foarte bune, dar acum jucăm acasă, avem mai mult timp să pregătim meciul. Dacă ne putem recupera după acest drum lung, împreună cu fanii putem face un rezultat mai bun.”

Și Horațiu Pașca simte că meciul din Rusia s-a decis la detalii: „Probabil dacă eram un pic mai atenți, sau dacă am fi reușit în primele 15-20 minute să ne apărăm așa cum ne-am pregătit, lucrurile ar fi stat ușor diferit. Pentru că Rusia s-a desprins și a trebuit mereu să alergăm după ele”, a spus secundul lui Martin, înainte să amintească de problemele de la finalizare, dar mai ales de timpul scurt pentru pregătirea acelui meci: echipa a apucat să facă doar două antrenamente, în vreme ce Rusia se reunise cu 10 zile înainte.

Cristina Neagu spune că nici pentru retur nu stăm cu mult mai bine: „E o săptămână foarte grea pentru noi, jucătoarele. Nu caut circumstanțe atenuante sau scuze, însă ne-am reunit duminică seara, am călătorit 20 de ore, am avut un antrenament în Rusia, câteva fete s-au și îmbolnăvit, cred că au făcut ceva toxinfecție alimentară. Apoi am jucat, am plecat noaptea, am călătorit iar peste 20 de ore, și azi ne aflăm la Cluj, cu două zile înaintea meciului”, a spus Neagu. Și totuși, s-a declarat optimistă. Știe că sala va fi plină, iar publicul le poate împinge de la spate spre un rezultat bun.

„Am simțit că putem obține ceva chiar și în deplasare. Rusia e o echipă cu jucătoare foarte valoroase, dar e o echipă tânără și nu are mare constanță. Și în meciul tur am revenit de la șase-șapte goluri diferență și dacă începeam mai bine repriza a doua, cred că rezultatul putea să fie diferit. Dar nu mai contează ce a fost, avem două zile să ne pregătim, pentru că meciul din tur n-am avut timp să-l pregătim. Încercăm să facem lucrurile mai bine duminică și eu personal îmi doresc mult o victorie, mai ales că de fiecare dată când am jucat la Cluj, atmosfera a fost deosebită. Mi-aș dori în primul rând pentru fani să obținem o victorie”, a spus Cristina.

Valentina Ardean Elisei, încă nerefăcută total, e și ea optimistă: „Dacă noi eliminăm din greșeli, putem face un rezultat mai bun, am simțit că se poate.”

Problemele medicale vor fi șterse de atmosfera de la Cluj

Faţă de echipa cu care a mers la Mondialul din 2017, pentru dubla cu Rusia au apărut câteva jucătoare noi. Bianca Bazaliu, Laura Chiper, Laura Popa, Raluca Băcăoanu și Laura Pristăviţa au prins un lot din care lipsesc Melinda Geiger și Cristina Zamfir, ambele accidentate.

Ambros Martin a vorbit și el despre situația accidentărilor de dinaintea și din timpul meciului din Rusia: „Și ieri, după meci, pe drumul de întoarcere, s-au simțit câteva fete rău, poate a fost un virus sau o bacterie. E greu să te recuperezi în doar câteva zile. Dar am încredere în jucătoare, știu că după excursia asta dificilă vor să joace și vor fi pregătite. Pentru Alice, care are o problemă musculară, va fi mai dificil. Nu suntem în cea mai bună formă, dar vom face tot ce putem să bătem Rusia acasă.”

Și într-adevăr, echipa se simte ca acasă la Cluj, după cum a spus și Cristina Neagu, amintind de victoria memorabilă cu Norvegia: „Aici am obținut poate cea mai frumoasă victorie, acum doi ani, împotriva Norvegiei, cred că tot într-un meci de calificare la campionatul european. E clar că ne simțim foarte bine la Cluj, că aportul publicului contează foarte mult pentru noi. Dar n-aș putea să spun dacă Clujul e cea mai bună gazdă pentru naționala României, pentru că vreau să cred că fiecare oraș în care joacă naționala e o gazdă bună. Cred că oriunde mergem, oamenii ne iubesc și ne susțin.”

Întrebată despre șansele echipei de tineret a României – care-și joacă, în aceeași sală, calificarea la Campionatul Mondial din Ungaria – Neagu a spus că încă n-au apucat să vorbească cu colegele mai tinere. „Am ajuns târziu, n-am avut timp, dar chiar mă gândeam aseară că s-au schimbat foarte mult condițiile față de anii în care eram noi junioare. Condițiile în care-și desfășoară activitatea lotul de tineret sunt foarte bune, fetele au toate premisele pentru rezultate bune. Le ținem pumnii, le dorim să se califice. Sper să fie un weekend foarte bun pentru ambele echipe.”

Naţionala feminină de tineret se bate pentru primele două locuri într-o grupă cu Croația, Georgia și Ucraina. Primul meci este vineri, de la 16.00, contra Croației – cea mai dificilă adversară.

Lotul României pentru dubla cu Rusia

Faţă de echipa cu care a mers la Mondialul din 2017, au apărut acum câteva jucătoare noi. Bianca Bazaliu, Laura Chiper, Laura Popa, Raluca Băcăoanu și Laura Pristăviţa au prins un lot din care au lipsit (și absența lor chiar s-a simțit) Melinda Geiger și Cristina Zamfir, ambele accidentate.

Portari: Denisa Dedu (Siofok) și Yulia Dumanska (SCM Craiova)

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Craiova) și Ana Maria Popa (CSM Roman)

Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) și Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti)

Pivoţi: Crina Pintea (Issy Paris) și Raluca Băcăoanu (HCM Râmnicu Vâlcea)

Coordonatori: Eliza Buceschi (Corona Braşov), Cristina Laslo (Buducnost), Mădălina Zamfirescu (Debrecen) și Laura Pristăviţa (CSM Bistriţa)

Interi dreapta: Ana Maria Dragut (HC Zalău) și Laura Popa (Corona Braşov)

Extreme dreapta: Laura Chiper (Corona Braşov) și Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti)

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.