Ajax Amsterdam și Tottenham Hotspur ne-au cucerit, acum se pregătesc să dispară în necunoscut

Andrei Năstase 9 mai 2019

După fotbalul și emoțiile de aseară, când eram gata-gata să spunem tuturor că noi ținem cu Ajax și Tottenham de mici (aiurea), ne-am trezit cu un sentiment de regret. Ideea că aceste două echipe sunt la ultimele lor apariții în actualele formule ne-a pus pe gânduri: ce se va întâmpla cu noii noștri eroi, ce se va alege de aceste echipe frumoase, de antrenorii lor carismatici, de fotbalul lor curajos și inspirat? E un cuvânt bun – inspirat. Îți amintește că-i vorba de a fi în spirit, în cazul nostru aproape de spiritul jocului, de fotbalul pe care-l jucăm și noi pe unde apucăm, când mai apucăm; e același fotbal pe care l-am jucat în copilărie, o copilărie de care Ajax și Tottenham ne-au adus din nou aproape.

Dacă lumea asta ar fi fost în ordine, am fi ieșit azi dimineață la miuță. Dar lumea e cum e. Și până poimâine o să uităm de meciul meciurilor. Și dacă nu, atunci sigur o să plouă…

*

În România, Ajax și Tottenham nu au avut, în ultimii ani, armate de fani loiali. Există câțiva, pe unii îi cunoaștem și noi, mereu ne-am uitat la ei cu anumită curiozitate: de unde până unde? 

Pentru Ajax, explicațiile sunt destul de clare. Avem celebritatea școlii de la Amsterdam, gloria lui Johan Cruyff, succesul european al marii echipe de la începutul anilor ’70, cu antrenorul Ștefan Kovacs pe bancă, superba echipă din 1995, dar și faptul că mai mulți fotbaliști români au jucat aici: Chivu și Lobonț, George Ogăraru sau Nicolae Mitea.

Dincoace, cu Spurs, lucrurile nu-s așa de simple. Chiar dacă Ilie Dumitrescu, Gică Popescu și Vlad Chiricheș au trecut pe la Londra, Tottenham nu are ceea ce englezii numesc, nu fără importanță, winning pedigree, faima care-ți poate atrage suporteri din afara pub-ului. Două titluri de campioană, dar asta acum șase-șapte decenii, alte câteva cupe în Anglia, o Cupă a Cupelor, în 1963, primul trofeu european pentru echipele engleze, o semifinală de Cupă a Campionilor Europeni, așa cum se numea Liga Campionilor la vremea respectivă (1962) și două trofee în Cupa Uefa (actuala Europa League), primul în 1972, al doilea în 1984. E ceva, dar nu cu argintul și-a atras Tottenham suporterii din afara Londrei. Nimeni pare să țină cu Spurs fără un contact direct, fără să fi trecut măcar vreodată prin nordul Londrei. Legendarul baschetbalist Steve Nash, care plângea aseară ca un copil, nu ca un dublu MVP în NBA, cu Phoenix Suns, e probabil cel mai cunoscut fan al lui Spurs, dar și aici există o linie directă: tatăl lui Nash s-a născut în nordul Londrei, a fost mereu fanul lui Spurs.

Ei bine, după acest sezon în care au adus atât de multe la masa Ligii Campionilor, mulți vom simți că avem și noi legături directe cu Ajax și Tottenham. Aceste două echipe ne-au câștigat simpatia și respectul, le vom încuraja de-acum ani buni. Și totuși. Nimeni nu prea știe cum vor arăta echipele astea peste câteva luni.

Va mai fi acestă echipă a lui Ajax, venită din calificări și eliminată cu o secundă înainte de finală, de recunoscut la anul? Cine și unde va pleca, pe cine va mai găsi aici Răzvan Marin, la începutul sezonului următor? Apoi, toți știm că Tottenham, strecurată cumva prin grupe, doar pentru a participa la cele mai spectaculoase două meciuri ale anului – mai întâi cu Man City, într-un 3-4 amețitor și dramatic, acum cu Ajax, într-un 3-2 și mai nebun, și mai emoționant -, va face din nou investiții, dar nimeni nu știe dacă Mauricio Pochettino va rămâne pe bancă, dacă jucătorii emblematici care ne-au cucerit în ultima vreme vor mai locui în nordul Londrei și la vară.

Hai să vedem.

Dezmembrarea lui Ajax Amsterdam

Încă din faza grupelor, după 1-1 și 3-3 cu Bayern, tinerii lui Ajax au atras în oraș zeci de cluburi puternice. Încă din iarnă, Barcelona l-a câștigat pe excelentul Frenkie de Jong, un tânăr care joacă, la cei 21 de ani ai săi, cu o creativitate și o stăpânire de sine remarcabile. Ceilalți jucători grozavi, ca Ziyech, Van de Beek, Neres sau Mazraoui – ca să numim doar câțiva – au contribuit masiv la cele mai mari surprize (dacă ne uităm la nume, nu la joc) ale competiției, eliminările lui Real și Juve. Toți acești fotbaliști sunt și ei curtați de cele mai puternice cluburi europene. Căpitanul Matthijs de Ligt, care va face 20 de ani abia în vară, e dat când la Barcelona, când la Bayern sau PSG, Juve sau Man United. Excelentul Tadic, ajuns la 30 de ani, e unul dintre cei mai în formă atacanți din Europa și va prinde și el un contract mai important. Antrenorul Erik ten Hag, care a mai antrenat doi ani la a doua echipă a lui Bayern, în perioada când Guardiola era la Munchen, e dorit din nou în oraș. 

Altfel spus, tocmai am văzut ultimul meci al acestei frumoase echipe de fotbal. Cum va arăta Ajax la anul?

Dacă ne-ai fi întrebat lucrul ăsta acum câteva luni, te-am fi întrebat ce faci de Revelion. Dar acum ne interesează. Suntem curioși cum se va integra Răzvan Marin la Amsterdam, abia așteptăm să vedem cu va juca echipa asta la anul, iar până acolo suntem cu ochii pe finalul de campionat din Olanda, unde PSV și Ajax sunt la egalitate, cu doar două etape de final. (Și ce meciuri urmează peste câteva zile!). 

Transformarea lui Tottenham Hotspur

Până de curând, Tottenham a fost principala destinație din Anglia pentru tinerii de la Amsterdam. Davinson Sánchez a fost adus în 2017, pentru vreo 40 de milioane de euro, Eriksen în 2013, pentru doar 15-16 milioane de euro, Vertonghen un an mai devreme, pentru o sumă similară. Ultimii doi sunt esențiali în creșterea recentă a lui Spurs, dar și Sánchez s-a integrat bine. 

Acum, cu noul stadion gata (în sfârșit) și înaintea unei ferestre de transferuri în care președintele Levy a promis, cu jumătate de gură, că echipa va fi întărită. E un lucru pe care Pochettino i l-a tot cerut în ultimii ani, dar nimeni nu poate garanta că argentinianul va mai fi pe banca lui Tottenham la anul. Chiar el a spus, în stilul lui direct, că dacă va câștiga Liga Campionilor anul acesta, atunci se va întoarce acasă. Pentru vacanță, pentru un an sabatic? Asta n-a mai spus. Dar sunt destui fani ai lui Spurs care cred că Poch, cum îl alintă ei, va pleca indiferent de rezultatul finalei cu Liverpool, pe 1 iunie.

Dacă Harry Kane, Ali sau Eriksen vor pleca și ei, atunci Spurs va fi obligată să reia construcția. Or, cu atâta interes pentru fotbaliștii lui Ajax, londonezii nu mai sunt singurii clienți din Amsterdam. 

Pe cine vizează Spurs și cum va arăta echipa asta la anul? Greu de spus, dar schimbările de la Tottenham vor fi probabil la fel de abrupte ca cele de la Ajax. 

Până acolo, pe 1 iunie ne așteaptă o finală englezească în Liga Campionilor, o ciocnire cu impresionanta Liverpool, care încă mai speră și la titlul din Premier League. Echipa lui Klopp va porni favorită, chiar dacă la ultima întâlnire cu Spurs, acum câteva săptămâni, a fost nevoie de autogolul din prelungiri al lui Aldeweireld pentru a împărți victoria.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.