Alexandru Dedu, președintele FRH: „Nu cred că Neagu se va retrage de la echipa națională”
Lead.ro 26 aprilie 2021Președintele Federației Române de Handbal acceptă cu greu ratarea calificării echipei feminine la Jocurile Olimpice de la Tokyo și e convins că Cristina Neagu va rămâne să ajute Naționala și la Campionatul Mondial din Spania (2-19 decembrie).
Vestea că cea mai bună handbalistă din România, Cristina Neagu, se va retrage temporar de la echipa națională a luat prin surprindere pe toată lumea. După barajul câștigat cu cu Macedonia de Nord și calificarea la Campionatul Mondial din Spania, aceasta a anunțat că ia o pauză de la naționala României.
Prezent la Adunarea Generală a FRH, președintele Alexandru Dedu a vorbit despre lucrul acesta: „Haideți să lăsăm timpul să treacă, să așteptăm primele acțiuni, pentru că eu, personal, nu cred că ea se va retrage de la Națională“.
Și Cristina Vărzaru a discutat despre retragerea lui Neagu: „O jucătoare cum este Cristina se naște o dată la mulți ani. Trebuie să acceptăm faptul că a trecut prin foarte multe operații în foarte mulți ani de carieră. Și cum îmi place mie să zic, pe final de carieră, 8 ani cât mai are de jucat, să avem grijă să scoatem tot ce e mai bun de la ea și să ne ajutăm unii pe alții“, a spus secretarul general al Federației Române de Handbal.
Deși a trecut o lună de când echipa României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice, Alexandru Dedu acceptă cu greu faptul că naționala feminină nu va fi la Tokyo: „Este dureros că nu vom fi în Japonia. În meciul cu Norvegia, au fost 17 greșeli contra noastră și una singură care ne-a favorizat. Nici nu mai vreau să discut despre acest subiect, pentru că este unul dureros“, a spus el.
Naționala României a păstrat tradiția și s-a calificat la turneul final din Spania, România fiind singura țară din lume care a participat la toate cele 21 de ediții ale Campionatelor Mondiale.
„Faptul că vom fi acolo este meritul întregului handbal românesc. Viața nu stă într-un eșec, cum a fost cel al ratării calificării la Jocurile Olimpice. Va trebui să mergem mai departe”, mai spune Dedu.
Cristina Vărzaru și Sorin Dinu au fost aleși în structurile Federației Europene de Handbal (EHF), în cadrul Congresului de la Viena, care s-a desfășurat weekend-ul trecut. Sorin Dinu, vicepreședintele FRH, a devenit și vicepreședinte la Curtea Handbalului, iar Cristina Văraru a fost aleasă în Comitetul Națiunilor la Feminin. Alexandru Dedu a candidat ca membru în Comitetul Executiv, dar a pierdut.
Este pentru prima dată când România are doi oameni în structurile handbalului european.
Foto: Anze Malorvh / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni