„Există un univers în care prind finala. Să sperăm că suntem în universul ăla”. Andrei Anghel se califică în semifinale la 50 de metri spate
Andreea Giuclea 29 iulie 2023Andrei Anghel a revenit sâmbătă dimineața în bazinul Marine Messe din Fukuoka pentru proba sa favorită, 50 de metri spate, și s-a calificat în semifinale cu al nouălea timp din serii (24.86), un record personal.
După câteva zile de pauză și antrenamente după proba de 100 metri spate, Andrei s-a simțit mult mai bine în seriile de la 50 metri spate. A înotat în seria a șasea, penultima, pe culoarul 2, și a plecat puternic, având al doilea start din serie. N-a menținut ritmul până la final – a atins peretele al patrulea în seria lui – , dar s-a calificat în semfiinale cu al nouălea timp. A așteptat să vadă rezultatele finale, apoi a venit zâmbind în zona mixtă și a spus jurnaliștilor că nu se simte la fel de obosit ca după prima probă și că mai are resurse cât să spere chiar la o calificare în finală.”
„Eu oricum după-masa înot mai tare, mai am și de unde să îmbunătățesc. Nu știu cât de rapid a fost startul, poate a fost cel mai rapid start de-ale mele până acum, dar am sărit puțin aiurea, unghiul la care am intrat n-a fost ideal. M-am speriat puțin în probă, doar că n-ai foarte mult timp să stai speriat, să stai în orice altă stare decât în probă, deci am zis: Aia e, suntem unde suntem, ne descurcăm cu ce avem. Așa că mă bucur mult că e personal best. Și, în continuare, spun și că mai am de unde și am și de unde să corectez. Există un univers real în care prind finala. Să sperăm că suntem în universul ăla.”
Ce a fost diferit față de proba de la 100 metri liber? „Starea a fost total alta. Tot aveam emoții foarte multe, doar că direcționate altfel. La sută eram amețit, efectiv nu înțelegeam pe ce planetă sunt. Acum, nu știu, și eu încerc să-mi dau niște explicații. Emoțiile au fost la fel de intense, doar că la 50, fiind proba mea, reușesc să le canalizez mai bine într-o direcție constructivă. Și înainte de 50 îmi place foarte mult, chiar să-mi fac emoții tocmai pentru că știu că e o sursă bună de energie.”
„Proba de 50 e un instinct”
Despre posibilitatea de a prinde finala, având în vedere că a fost la opt sutimi de locul 8, ocupat de italianul Thomas Ceccon, spune că: „Am așteptat special să văd clasamentul sus, înainte să cobor aici. Nu știu, știți cum e? Vorbesc atât de mult înainte de probă, că fac, că mă uit, că… Dar 50-ul e un instinct. Ești, nu știu, cel mai aproape de, cel puțin eu, varianta ta de om de peșteră, de animal, de cum vrei să o zici.”
Înotătorul legitimat la CSM Bucurști și format la Bucharest Sport Club spune că nu s-a obișnuit încă cu fusul orar, dar că încrederea pe care o are în proba sa compensează oboseala: „Sunt mai ok, tot nu m-am acomodat 100%, doar că nu știu, cumva dintr-o încredere destul de mare în mine în 50, nu am vrut să las nici o secundă asta să mă încurce.”
În cele câteva ore rămase până la semifinală, vrea să se bucure de aceast moment, apoi să se concentreze la următoarea cursă: „În primul rând o să mă bucur vreo două ore, după aia o să mă resetez pe ce am de făcut, dar vreau să-mi dau bomboana asta. O să încep, evident, cu mâncat, somn, clasic. Apoi, multă cafea, ca și acum, de altfel. Nu știu dacă tremuram de emoții sau de la câtă cafea am băut, sau de la amândouă.”
Întrebat dacă are un mesaj pentru cei de acasă, a spus că: „Mesajul ăsta e pentru toți oamenii care mă iubesc și pe care îi iubesc. Vă mulțumesc că-mi sunteți aproape și în fiecare probă sunteți alături de mine.”
Context
Andrei Anghel (25 de ani) participă pentru prima oară la Campionatele Mondiale de Seniori în Bazin Lung, după ce în decembrie s-a calificat în semifinale și la Mondialele în Bazin Scurt din Melbourne.
„Eu sunt generația care s-a lăsat. Dar eu nu m-am lăsat”, ne spunea despre drumul lui atipic către performanță, înainte de plecarea spre Japonia. A avut și el perioade grele, de stagnare, în care alții poate s-ar fi oprit. Dar a mai avut ceva: o încredere greu de clintit. A știut mereu că o să vină și momentul lui. Povestea lui vorbește despre răbdare, încredere și acceptarea faptului că în sport – ca în orice domeniu – nu poți progresa mereu; vor fi și perioade de platou, prin care trebuie să treci fără să grăbești procesul, oricât durează, pentru că drumul fiecăruia e diferit.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni