„Blue Moon Rising“: chiar şi rănită, Manchester City bate campioana chiar pe Stamford Bridge şi rămâne în top

Danny Coposescu 30 septembrie 2017

O balladă de „doo-wop“, stilul de muzică bazat pe armonii dulci şi versuri adolescentine popular pe la începutul secolului trecut, nu e tocmai genul de imn pe care l-ai asocia cu proletariatul mânjit de funingine din tribunele fotbalului englez. Şi totuşi, ca și în cazul lui „You’ll Never Walk Alone“, suporterii au fost mereu artişti care lucrează cu materia brută a culturii populare. Aşa se face că Manchester City cântă versurile unui cântec vechi de aproape un secol, „Blue Moon“, până şi în zilele androidului.

Acest „rising“ se potriveşte cu atât mai mult cu cât echipa lui Guardiola, decimată de accidentări mai mult sau mai puţin convenţionale, tocmai a plecat de pe terenul lui Chelsea cu trei puncte (1-0) şi poate cea mai emfatică declaraţie de inteţie când vine vorba de titlul Premier League. Pe lângă strofe antice, suporterii lui City s-ar putea să preia şi melodia Pharell, care se potriveşte numai bine cu interviul de după meci al lui Pep: „Happy“.

Carnagiu în camera de tratament la City

Când săptămâna începe cu vestea că cel mai scump fundaş din istorie, Benjamin Mendy, şi-a rupt ligamente în genunchiul drept şi va lipsi vreo şapte luni, s-ar putea să ai nevoie de o cafea în plus. Când două zile mai târziu Aguero, atacantul tău nr. 1, care e la două reuşite de recordul „all time“ al clubului, iese cu două-trei coaste fracturate dintr-un accident de maşină, îţi va trebui ceva mai tare de atât.

Şi totuşi, Guardiola şi Man City termină perioada asta agitată cu şase puncte din şase, în două competiţii de top, şi poate să se laude cu o tărie de spirit care le-a lipsit sezonul trecut. Şahtiorul le-a ținut multă vreme piept în Champions League, dar calitatea i-a dus dincolo de obstacole. Cu Chelsea, oaspeţii de pe Stamford Bridge și-au ridicat chiar și mai mult nivelul.

La fel şi Pep, care a tratat din mers surprizele neplăcute venite ca din mitralieră. În loc de Mendy a intrat Fabian Delph, care a atins fiecare firicel de iarbă de pe partea stângă a gazonului, mai ales în prima repriză – Eden Hazard n-a părut niciodată mai hămesit, fără minge şi fără spaţiu.

La fel şi Kyle Walker pe flancul opus. Englezul poate ridica în continuare sprâncene când vine vorba de banii cheltuiţi pe el în vară, dar adevărul inconstetabil e că City s-a apropiat mult mai mult de idealul lui Guardiola de când l-a înlocuit pe Sagna.

În faţa, Sane, Sterling şi Gabriel Jesus au muncit ca pe şantier pentru a recâştiga posesia (rar) pierdută sau a lărgi terenul pe care Chelsea s-a străduit mereu să-l facă mai strâmt. Cu Pep, n-a fost niciodată vorba doar de lux şi scamatorii. Catalanul a vorbit mereu de sudoare şi sacrificiu, abia apoi de principii şi posesie.

Şi aşa ajungem şi la omul care s-a ocupat şi de una, şi de alta. Pentru a doua oară în cinci zile, Kevin De Bruyne a fost scânteia de geniu în laboratorul lui City. Dincolo de golul nonşalant din minutul 67 care a decis meciul, De Bruyne combină tot ce e mai bun la colegii lui într-un pachet ideal: morişca de pase a lui Silva cu forţa lui Fernandinho, viteza lui Sterling cu finalizarea explozivă a lui Sane. La finalul jocului, declaraţia belgianului, odinioară trimis în exil la Wolfsburg de către Chelsea, spune tot ce trebuie să ştii despre personalitatea din spatele performanţei: „Din multe puncte de vedere, asta m-a făcut mai puternic.“

Dincolo de cuvântul „happy“ repetat obsesiv, Guardiola şi-a lăudat echipa pentru planul executat perfect: „N-am vrut să venim aici şi să jucăm pasiv, să aşteptăm contre. Am încercat să monopolizăm mingea, să jucăm şi să tot jucăm şi am reuşit-o. De asta ne acordăm multe merită nouă, ca grup.“

Antonio Conte a lăsat de data asta doar indigii subtile că e nemulţumit de ziua în minus pe care Chelsea a avut-o pentru a pregăti meciul ăsta. După meciul de miercuri de la Madrid, italianul îi făcuse cu ou şi cu oţet pe cei responsabili de programarea etapelor din Premier League.

„Un meci dur, dar ştiam foarte bine că Man City e o echipă foarte mare. Detaliile sunt mai importante ca rezultatul. Totuşi, cred că am dat totul. Sunt foarte fericit de cum s-au luptat jucătorii mei. Am creat şanse şi nu le-am fructificat. Man City a făcut-o, deci multe complimente lor. Dar ai nevoie de timp să te recuperezi când joci cu City, nu e simplu să alergi din careu în careu.“

După accidentarea lui Alvaro Morata, Conte va spera că epidemia de la Manchester nu s-a transmis şi la Londra. Deocamdată, titlul pare că va merge în direcţia opusă: City și United sunt primele, la cinci puncte de Tottenham (care a câștigat cu 4-0 la Huddersfield) și la șase puncte de campioana lui Conte.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.