„Chop wood, carry water”. Drumul lui Cătălin Preda spre finala mondială de high-diving din Fukuoka

Corespondență Lead.ro din Fukuoka, Japonia

Când a început ploaia, Cătălin Preda era următorul concurent care se pregătea să sară de pe platforma de 27 de metri amplasată în zona Seaside Momochi Beach, o plajă artificială de un kilometru din Fukuoka. Era marți, a doua rundă din concursul de high-diving din cadrul Campionatelor Mondiale din Japonia, iar câteva fulgere acompaniaseră deja săriturile concurenților dinaintea sa. Apoi a început să plouă torențial, concursul a fost oprit, iar sportivii s-au adăpostit.

În trecut, un astfel de moment l-ar fi afectat, dar experiența din ultimii ani l-a ajutat pe sportivul de 32 ani, vicecampion european în 2022, la Roma, să-și păstreze concentrarea, amintindu-și de proverbul zen care-l ghidează deseori: „chop wood, carry water”. Când a reînceput concursul, după aproximativ 30 de minute, Cătălin a executat o a doua săritură care l-a dus pe locul al doilea în clasamentul intermediar (după Constantin Popovici), înaintea ultimelor două runde de joi.

Imediat după terminarea rundelor preliminarii, ne-a povestit despre drumul său în sportul de perfomanță, care a început în copilărie, cu sărituri de la 10 metri, urmat de o renunțare, odată cu plecarea la studii în străinătate, apoi de reinventarea adusă de săriturile de la mare înălțime pe care le-a descoperit prin spectacolele de pe vase de croazieră. Un drum care l-a adus acum în Fukuoka, aproape de visul oricărui sportiv: podiumul mondial.

Cum e diferită a doua ta experiență la un Campionat Mondial, față de cea din 2019?

E foarte diferită, pentru că ediția din 2019 din Gwangju era a treia sau a patra competiție de sărituri de la mare înălțime la care participam. Înaintea ediției din 2019 am avut o invitație în seria mondială Red Bull, în septembrie la Mostar 2018, acolo a fost scânteia. După care am avut Cupa Mondială din China, încă o etapă Red Bull, deci a fost a patra competiție per total.

Încă îmi dădeam seama de mersul lucrurilor, încercam să-mi găsesc drumul meu, calea mea, modul meu de a aborda lucrurile. Era nou pentru mine. Înainte de a reveni în cadrul competițional, înălțimea de la care săream în cadrul spectacolului din care făceam parte era de 24 de metri. Sărituri pe care le-am transferat ulterior la 27 de metri le făceam de la 24 de metri; și prima dată când am făcut săritura din runda a doua de astăzi, am executat-o de la 24, iar apoi, în cadrul Cupei Mondiale din China, cei trei metri au reprezentat o diferență pe care n-am știut cum s-o anticipez – am sfârșit prin a mă accidenta. Așa că sezonul 2019, la fel ca prima ediție de Campionat Mondial la care participam, a fost cumva cu o oarecare reținere, încă eram confuz de ritmul lucrurilor.

Și acum pot spune, uitându-mă înapoi, că experiența într-adevăr cântărește mult și evident întregul proces de creștere și dezvoltare din ultimii ani își spune cuvântul. Cum s-a întâmplat și înainte de cea de-a doua rundă, când am avut o pauză care m-ar fi putut scoate din ritm sau impacta diferit. Îmi aduc aminte că au fost alte situații în care, la fel, am avut pauze, dar cumva și concentrarea e ca un mușchi pe care-l antrenezi constant.

Cât de mult contează concentrarea și partea mentala într-un sport ca al vostru?

Dacă ar fi să tragi linie și să faci o comparație între săriturile în apă de la 10 metri, proba olimpică tradițională cu care majoritatea populației e familiară, și high-diving-ul, e o diferență foarte mare. Depindem foarte mult de cum impactează condițiile meteo, de buna sau mai puțin buna desfășurare a competiției. Niciodată nu poți anticipa o reacție din partea publicului, spre exemplu; e ceva nou, e ceva foarte spectaculos, poate într-o anumită măsură chiar șocant pentru cei care vin pentru prima oară, așa că e foarte important să înveți cum să blochezi orice te-ar putea distrage din exterior și să rămâi în zona ta, să-ți menții focusul pe ce ai de făcut în acel moment. Cumva, o mantră pe care o repet constant e: Chop wood, carry water. Este un proverb zen care până la urmă reprezintă concentrarea pe ce ai de făcut în acel moment. Focus on the task at hand. 

Și cum te pregătești mental pentru asta, cum ajungi în starea asta de concentrare?

Întotdeauna e work in progress, e un constant proces de descoperire, întreaga călătorie până la urmă. Practic meditația de ceva ani. Am cochetat cu ea și în anii de liceu, dar n-am înțeles-o la adevărata valoare, lucrurile se întâmplă la momentul potrivit și așa a fost probabil și cu călătoria asta de descoperire de sine, care a fost foarte benefică pentru mine în momentul în care am devenit mai analitic în ceea ce privește abordarea mea, atitudinea mea: de ce, cum pot să fac să, etc.

Când a avut loc schimbarea asta?

În momentul în care am tranziționat din cadrul competițional de sărituri în apă – 10 metri fiind proba mea de bază -, în cadrul artistic, unde că am descoperit o cu totul altă abordare, că e nevoie de o cu totul altă atitudine și atenție distributivă și concentrare pe tot ce se întâmplă în jurul tău, nu doar pe ce ai de făcut. Și atunci am realizat cât de importantă e compartimentalizarea concentrării, și asta m-a ajutat să progresez într-un ritm mult mai accelerat decât am făcut-o până atunci. Evident, probabil și maturizându-mă în timp a contribuit, și asta sper că se reflectă în ce fac în prezent și cum fac lucrurile pe care le fac.

La ediția de aici, din Japonia, ce-ți dorești?

Evident, titlul de campion mondial. Locul 1 e ce ne dorim cu toții când participăm în competiții sportive. Cel puțin prin spectrul filosofiei mele, nu neapărat faptul că mă ridic deasupra tuturor, ci că îmi înving versiunea cea mai bună de până acum, și cam asta mă ghidează.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Catalin Preda (@katwthehat)

Până acum cel mai bun rezultat a fost anul trecut la Roma?

În cadrul unui campionat european, da. Dacă ne uităm la valoarea punctajului, etapa din cadrul seriei mondiale Red Bull de la Paris de anul trecut a fost highlightul rezultatelor mele, unde am avut în momentul acela chiar recordul mondial de punctaj. A stat cu mine două luni și-un pic, după care a fost doborât, ca orice alt record. Recordurile sunt menite să fie doborâte, nu? Cu toții apreciem progresul și respectăm evoluția și, într-o mare măsură, e un lucru important să te și bucuri când vezi progres.

Ai renunțat la săriturile de la 10 metri și pentru că în București nu aveai bazin de sărituri?

Da, mai multe au fost motivele din acel moment. Am încheiat performanța după liceu. După bacalaureat, am ales să plec la facultate în Marea Britanie, am ales să mă axez pe partea academică. Eram foarte încântat uitându-mă înainte la o nouă experiență și la a studia într-un alt cadru, în străinătate, alt sistem, o altă provocare. A fost o experiență extrem de bogată. Dar nu voiam să renunț de tot. Pe atunci fiind în lotul de perspectivă pentru Jocurile Olimpice de la Londra, am plecat cu speranța de a găsi facilități mai bune decât în România. Nu a fost asta realitatea, așa că am rămas să mă axez pe parcursul academic: am studiat jurnalism și media.

Între timp, după doi ani de facultate, în care am lucrat și ca salvamar și ca instructor de sărituri în apă, și ca student ambassador la universitate, am luat hotărârea să plec pe un vas de croazieră. Am făcut un prim contract care mi-a plăcut extrem de mult, mi-a deschis ochii spre o altă industrie despre care nu știam foarte multe. Am cunoscut și primii high-diveri și am aflat mai multe despre seria mondială Red Bull, despre formatul competiției și cumva acolo a fost sădită prima sămânță, pe care ulterior, dându-i apă, a crescut să fie vrejul pe care încă mă urc acum.

În punctul ăla, m-au intrigat foarte tare elementele noi pe care le vedeam la ei, și cu cât am aflat mai multe, cu atât mi-am dorit ca într-o zi să fac și eu chestia asta. Cam ăla e începutul reinventării mele.

Ulterior acelui prim contract, m-am întors la facultate, am absolvit studiile, am luat diploma de licență și apoi am plecat pe încă un contract cu aceeași companie de croazieră cu care fusesem. Am făcut încă un contract, după care am tranziționat spre Macau, unde am făcut parte din spectacolul The House of Dancing Water, care a fost cumva vârful. Din punct de vedere artistic, acrobatic, a fost cel mai puternic, cel mai titrat spectacol în jurul elementului apei. Concurența, ca să-i spun așa, era spectacolul din Las Vegas, Cirque du Soleil, care avea multă tradiție în spate, însă asta era mai new age, o altă provocare, producție mare, 250 de milioane de dolari, în China, foarte exotic.

Și cum ai revenit apoi în sportul de performanță? 

Tot clădind și făcând pași mărunți în direcția asta. În punctul în care am avut un program tehnic cu care eu am fost împăcat și de care eram mulțumit, am trimis o aplicație video celor de la Red Bull și am primit o invitație pentru o competiție spre finalul sezonului din anul respectiv, 2018. Și Mostar 2018 a fost începutul reintegrării în sfera competițională.

Și rezultatul de acolo – podium la prima apariție pe scena săriturilor de la mare înălțime – mi-a dat de gândit, mi-am reevaluat un pic planurile, situația, și am hotărât să înclin spre această experiență pentru câțiva ani, țintind să mă reîntorc în Macau. Între timp, pandemia a schimbat cu totul situația la nivel global, dar și orizonturile mele s-au schimbat și mi-am adaptat și ajustat planurile pe termen lung. În punctul ăsta, am obiective personale și profesionale pe care în continuare vreau să le ating. Și poate în viitor mi-ar plăcea să activez în industria artistică pe latura asta de coordonare acrobatică, artistică.

Ajută prezența high-divingului la Campionatele Mondiale și Europene la creșterea popularității acestui sport? 

Cu siguranță ajută faptul că săriturile de la mare înălțime au ajuns să fie o disciplină integrată pe lista Ligii Europene de Natație, fiind o disciplină încorporată în programul european. Din 2013, deci sunt 10 ani în care au făcut parte din disciplinele Campionatelor Mondiale, sunt și pași mărunți, uneori lenți, dar siguri spre integrarea în programul olimpic. Și cu toții, evident, ne dorim asta. Visul olimpic e ceva care, odată ce intri în sport, e the pinnacle of performance.

Constantin Popovici și Cătălin Preda sunt pe locurile 1 și 2 în concursul de sărituri de la 27 de metri de la Campionatele Mondiale de Natație de la Fukuoka, la capătul primelor două runde. Întrecerea se va încheia joi (6:00 ora României), cu ultimele două sărituri, din semifinale și finală.

Citește și declarațiile lor după runda preliminară.

Săriturile de la 27 de metri au fost introduse în programul Campionatelor Mondiale în 2013. Sportivele sar de la 20 de metri, iar sportivii de la 27.

Foto: JBL