Dacă domnul Klopp n-are nimic de spus, în semifinalele Ligii Campionilor pot ajunge principalele patru favorite

Danny Coposescu 16 martie 2018

„Bun venit în Casa Fotbalului,‟ ne-a urat pentru a câta oară Giorgio Marchetti, birocratul UEFA care locuiește în sala pompoasă unde are loc la fiecare cinci minute câte o tragere la sorți. Spre recunoștința eternă a delegaților care au abonament de zbor dus-întors până la Nyon, el și simpaticul maestru al ceremoniilor, Pedro Pinto, nu i-au plictisit cu prea multe compilații video sau cu șiruri interminabile de invitați. Toată agitația a durat puțin peste zece minute și ne-a lăsat cu patru sferturi de finală apetisante în Champions League.

Barcelona – AS Roma

Expresia de pe fețele oficialilor italieni spune că n-au uitat ce s-a întâmplat ultima oară când s-au confruntat echipele astea. Barça a vaporizat-o pe Roma cu 6-1 în noiembrie 2015. Pe de altă parte, Edin Dzeko își va aduce aminte că măcar el a reușit să marcheze; și Alessandro Florenzi a rămas cu unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria competiției după egalul din tur.

Totti, care-a schimbat tricoul de joc pentru un costum de director după retragere, a fost circumspect: „Am știut că va trebui să înfruntăm o echipă de top, indiferent care ar fi fost ea. Dar suntem convinși că vom reprezenta cu onoare culorile noastre.‟ În afară de Juventus (ocazional), nicio echipă italiană nu le-a pus probleme catalanilor în ultimii ani, deci Valverde are toate șansele să-și ducă echipa în semifinale din prima încercare.

Sevilla – Bayern München

Asta chiar nu vezi prea des, mai ales în fazele avansate ale competiției – o dublă fără istorie. Sevilla și Bayern nu s-au întâlnit niciodată într-un meci oficial. Andaluzii își vor fi dorit probabil ca lucrurile să fi rămas așa și în continuare. Nu-i vorba că se duc ca mieii la tăiere, dar campioana Germaniei pare aproape de neoprit de când s-a întors Heynckes, care o cunoaște „foarte pe bine pe Sevilla.‟

E drept și că nu mulți îi dădeau Sevillei vreo șansă cu Man Utd și băieții lui Vincenzo Montella se simt cel mai bine în rolul de „underdog‟. Poate tocmai de asta, delegatul lor la Nyon s-a întors către omologul bavarez și i-a rânjit senin.

Portarul lui Bayern, Sven Ulreich, a reacționat cu diplomație: „N-a sărbătorit nimeni [vestea], dar credem că putem câștiga. Sevilla e percepută ca un oponent mai accesibil decât alți posibili adversari.‟

Juventus – Real Madrid

Juve chiar a deschis un război pe două fronturi cu giganții spanioli. Pe lângă duelurile regulate cu Barça, firul narativ dintre cluburile astea e lung și încărcat. Nu în ultimul rând pentru că Realul și-a făcut un obicei din a le frânge inimile torinezilor în finale europene. Totuși, Allegri ar prefera să se concentreze pe altă statistică: Juventus e ultima echipă care a eliminat Madridul din Champions League, acum trei sezoane. Asta a evocat și Pavel Nedved: „Nu cred că va fi ca finala de anul trecut. Lucrurile arată diferit când e vorba de 180 de minute.‟

Nici nu știi pe care „revenire‟ să te concentrezi – a lui Zidane în Italia, a lui Higuain și Khedira în Spania? Cert e că un jucător în particular are motive să-și frece palmele. Ronaldo are șapte goluri în cinci jocuri contra lui Juventus. E unul dintre motivele pentru care Allegri o numește pe Real „favorită la titlu.‟

Liverpool – Man City

Și uite așa, după ce a început ediția cu cinci cluburi, Premier League va avea o singură reprezentantă în semifinale. Nu doar analiștilor englezi și fanilor campionatului le pare rău de împerecherea asta. Ambii antrenori probabil preferau alt adversar.

De vreme ce Man City e una dintre pretendentele clare la trofeu, se putea mai bine pentru Klopp, care a simțit-o pe propria piele într-un 0-5 la Manchester. Însă nici Guardiola nu poate răsufla ușurat, după ce s-a întâmplat pe Anfield în ianuarie. Doar trei echipe i-au învins echipa sezonul ăsta și niciuna n-a demontat-o ca Liverpool în acel meci nebun. „Nu cred că gândeau că asta-i cea mai bună tragere la sorți pe care-o puteau primi și ăsta e un semn al forței noastre,‟ a zis neamțul.

Directorul sportiv al lui City, Txiki Begiristain, nu sună tocmai mulțumit: „Va fi foarte greu. Ne place să călătorim în alte locuri în Champions League, dar asta e. Trebuie să fim aproape perfecți în ambele meciuri.‟

Partidele tur din sferturile de finală se vor disputa pe 3 și 4 aprilie.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.