David Popovici, la finalul Campionatelor Europene de înot pentru juniori: „De ce să mă opresc aici?“
Lead.ro 10 iulie 2022Campionatele Europene de înot pentru juniori, organizate într-o atmosferă fantastică la Otopeni, s-au încheiat la fel de bine cum au început: alte două medalii pentru frumoasa delegație a României, prima de aur, adusă de David Popovici la 100 de metri liber, a doua de argint, obținută – după o altă cursă spectaculoasă – de Vlad Stancu.
Cei doi au fost au adus împreună opt din cele nouă medalii ale României la aceste Europene; pentru aurul de la ștafeta masculină de 4×100 de metri au făcut chiar echipă.
Vlad Stancu a fost însărcinat să aducă ultima medalie pentru echipa României, și a reușit asta după o nouă cursă în care a revenit fantastic pe final și a câștigat argintul în proba de 400 de metri liber (la egalitate cu polonezul Krzysztof Chmielewski). Zilele trecute, Vlad câștigase alte două medalii la probele individuale: aur la 1500 de metri liber și argint la 800 de metri liber.
Dincolo, David Popovici, care a ajuns la aceste Europene de juniori după cele două titluri mondiale obținute la seniori, a fost starul competiției: aur la 50 de metri liber, la 100 de metri liber și la 200 de metri liber, dar și cu ștafeta masculină de 4×100 de metri liber, unde a făcut echipă cu Ștefan Cozma, Patrick-Sebastian Dinu și Vlad Stancu (l-a înlocuit în finală pe Alexandru Constantinescu, cel care înotase în seriile de calificare). În cealaltă probă de ștafetă la care a participat, cea mixtă de 4×100 de metri liber, David Popovici, Bianca Costea, Rebecca-Aimme Diaconescu și Patrick-Sebastian Dinu au obținut argintul (la fel ca Anastasia Bako, Irina Preda și Ștefan Cozma, care calificaseră echipa României în finală).
La întâlnirea cu presa din zona mixtă, la scurt timp după succesul lui de la 100 de metri liber, David a fost întrebat cum se simte la finalul Europenelor.
„Mă simt bine, dar mă bucur puțin că s-a terminat – a fost greu. A fost o provocare, dar una care mi-a plăcut. Mie îmi plac provocările, acum abia aștept să văd ce vor mai face coechipierii mei; adică Vlad (Stancu), că doar el mai are finala (de la 400 de metri). Noi ne mai antrenăm împreună câteodată, știam că o să fie atât de bun, pentru că îmi ridică și mie niște semne de întrebare la antrenament – semne bune.“
Care au fost momentele dificile și care au fost momentele frumoase pentru David în cele șase zile de concursuri de la Otopeni?
Cel mai dificil moment i s-a părut tocmai al doilea bazin din proba de azi. „Dar pentru că după asta știam că se va termina. Cel mai frumos cred că a fost când am câștigat aurul la ștafetă (4×100 de metri masculin).“
Întrebat ce simte acum, când și-a atins două dintre obiectivele lui cele mai importante- să devină cel mai bun din lume și să inspire oamenii din România -, David a răspuns că se simte foarte bine: „Simt că o parte din mine e împlinită – o mare parte -, dar dat fiind că sunt atât de tânăr și mai am multe ocazii, de ce să mă opresc aici?“
Iar următoarea competiție pentru David și echipa lui vine peste o lună: Campionatele Europene de natație de la Roma (11-21 august). Care sunt obiectivele acolo?
„La Roma e un pic diferit. Aici am vrut să aduc cât mai multe medalii, dar la Roma e un concurs mai… tipic. Asta însemnând că o să încerc să mă depășesc“, a explicat David, care la Otopeni a înotat în ultimul lui concurs european de juniori.
Foto: FRNPM
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni