David Popovici se clasează al patrulea în finala de la 200m liber, apoi se califică în finala de la 100m liber

Andreea Giuclea 9 decembrie 2023

David Popovici a încheiat al patrulea în finala de la 200 de metri liber, apoi s-a clasat al doilea în semifinala de la 100 de metri liber, calificându-se în finala de mâine. 

Locul 4 la 200m liber

„Da, va fi o cursă competitivă. Vreau să fie concurență mare, e bine să fie o provocare”, a declarat David Popovoci pentru Federația Europeană înainte de finala la 200 metri liber, unde urma să concureze contra unor nume precum britanicii Matthew Richards, campion mondial al probei în bazin olimpic, sau James Guy, multiplu campion și mondial.

„Abia aștept, o să fie o cursă captivantă, la fel ca cea de la 100m liber”, a spus și Richards.

Și a fost, atât în bazin, cât și în tribune, care s-au umplut, pentru prima oară în această săptămână, cu steaguri tricolore, copii cu pancarte, familii, prieteni veniți să-l susțină. David a avut parte de o recepție extraordinară din partea publicului atunci când a intrat să-și ocupe locul de start, pe culoarul al patrulea.

Românul a pornit foarte bine și a întors primul. Apoi, într-o cursă foarte disputată, poziția lui a oscilat între locurile 2-4, încheind în cele din urmă al patrulea, în 1:41:52, după britanicii Richards (1:41:01) și Guy (1:41:12) și lituanianul Danas Rapsys (1:41:15). 

Locul 2 în semi la 100m liber; finala, duminică de la 7PM

Două ore mai târziu, David a revenit în bazin pentru semifinala de la 100 de metri liber. Intrat în arenă parcă o idee mai destins decât la 200 de metri liber, înotătorul român a fost primit din nou extraordinar de călduros, David schițând o zâmbet jumătate de apreciere, jumătate admirativ, către cei din tribune.

De data asta, startul a fost ceva mai lent, dar revenirea și finișul au fost spectaculoase, în stilul lui obișnuit. David a încheiat al doilea, în 46:48, sub același Richards, cei doi calificându-se împreună în finala de duminică seara, când își vor continua rivalitatea în proba vedetă.

Reacțiile lui David: „1:41 e foarte bun. Numai că azi au fost trei băieți și mai buni”

„Cu timpul de la Melbourne (n.a. Mondialul în bazin scurt de acum un an, 1:40, 79) aș fi câștigat aici. Numai că am mers cu o jumătate de secundă, o secundă mai încet. Nu pot să-mi fac cel mai bun timp de fiecare dată. Cât timp sunt conștient de asta, nu prea am de ce să mă întristez”, a observat David la interviurile din zona mixtă, referindu-se la finala de la 200 de metri liber.  

„E timp de strategii și în bazinul scurt, dar eu nu sunt un mare fan al bazinului scurt, sunt prea multe întoarceri pentru mine. Dar trebuie să privești partea bună, adică având mai multe întoarceri de făcut mi le îmbunătățesc pe cele puține din bazinul lung.” 

David spune că a înotat în niște parametri pe care și-i dorea: „Nu aveam un timp în minte, însă către o performanță ca asta ținteam. 1:41 e foarte bun. Ne așteptam la un timp atât de rapid. Numai că astăzi au fost trei băieți și mai rapizi decât mine, dar cu care sunt foarte bun prieten, mai ales cu Danas Rapsys și ne-am și amuzat  împreună la finalul cursei. La urma urmei, trebuie să ne distrăm. Asta este misiunea noastră cea mai importantă pe care o avem în sport. Și să-i inspirăm pe ceilalți, bineînțeles, dar bine, asta spun întotdeauna, nu o să mă mai repet și acum. Și ne-am simțit foarte bine.”.

După o zi cu trei curse, nu e de mirare că David, care a petrecut minute bune împreună cu copiii care l-au așteptat la autografe, se resimțea: „Sunt foarte obosit. Abia aștept să dorm, sper să dorm bine. O să mănânc bine. Îmi pare rău că n-am putut să mă opresc la fiecare copil, dar sunt așteptat încă de după 200metri la controlul anti-doping. Dar a fost o zi foarte grea, care mă pregătește pentru concursurile importante, foarte importante pentru mine, care vor urma.”

Lui David i-a rămas în cap primirea de care a avut parte, un vuiet care a fost impresionant pentru toată lumea din sală.  

„Sigur, cresc și așteptările când știi că a venit atât de multă lume și pentru mine, și sper că, de fapt, pentru toată lumea din echipă. Cred că așa cum v-ați simțit voi, m-am simțit și eu, dar poate multiplicat. Știi că se uită 300.000 de ochi la tine”, a completat el. 

La microfonul Antena Stars, el a mai spsus că „Sunt curios cum o să decurgă și proba de mâine. Mi-ar fi plăcut să fie și Patrick, e și mai tânăr decât mine”, a adăugat el, referindu-se la Patrick Dinu, celălalt român din această semifinală, care a încheiat cu al 15-lea timp.  

„Nimănui nu-i place să piardă, dar timpii contează, și mai contează să ne simțim bine”, a completat David, lăudându-i apoi pe fani. „Avem cei mai buni spectatori, nu se compară cu atmosfera generată de spectatorii români. Am fost peste tot în lume și parcă aici e cea mai bună galerie, te face să te simți foarte bine când intri pe bazin.” 

Reacția lui Matthew Richards: „David e clasă”

Campionul de la 200 de metri liber și, mai apoi, câștigător și al semifinalei de la 100 de metri liber, britanicul Matthew Richards a vorbit și el despre ziua de azi. „A fost o zi foarte grea, dar foarte bună. Victoria de la 200 a fost prioritatea pentru azi, așa că am venit foarte concentrat pe acea cursă, și mai apoi am început să ne gândim la cursa de 100. Sunt fericit că am făcut ce aveam de făcut azi în cele două curse, de asemenea am prins un culoar bun pentru finala de mâine, așa că acum trebuie să mă odihnesc, să vin proaspăt mâine și sper să le dau o replică puternică băieților.”

Despre cum se simte în țara noastră: „E fantastic în România. Nu mai fusesem, dar e minunat, fanii au fost incredibili, iar suportul din partea copiilor, fantastic. Deci e grozav să concurăm aici și cu siguranță sper să revin aici pentru alte concursuri”.

Și cum e să concureze împotriva lui David? „E de asemenea fantastic. David e un înotător de clasă. E unul dintre cei mai buni care au înotat vreodată, în special la 100 de metri liber. E un atlet fenomenal. De fiecare dată când ai șansa să concurezi cu cineva care-i la un astfel de nivel e mereu o plăcere. Abia aștept să ne întrecem și mâine, și cu alte ocazii”.

Reacțiile celorlalți români: „O atmosferă de genul acesta chiar contează”

Pentru înotătorii români cu foarte puțină experiență la un astfel de nivel, competiția de la Otopeni a fost mult mai importantă decât o spun rezultatele, oricum valoroase în sine. Pentru că toți au acumulat experiențe imposibil de obținut în alte condiții. Și toți au apreciat, în felul lor, impactul pe care zilele de la Otopeni, cu publicul minunat în spate, l-au avut asupra lor.

Mihai Gergely (54:66, locul 14 în semifinale la 100 m mixt): “Cu atmosfera pe care au reușit să o facă suporterii noștri, aș putea spune că m-am simțit ca într-un colosseum, ca la o luptă între gladiatori! A fost ceva inedit. Sincer, nu se putea mai bine, e parcă scrisă de un autor povestea asta, pentru că pentru mine e prima participare la un European în bazin scurt și s-a întâmplat fix la noi acasă, iar asta mă face foarte fericit. Mă voi pregăti în 2024 mai mult ca niciodată ca să pot și eu să câștig medalii în fața unui astfel de public.”

Patrick Dinu (47:71, locul 14 în semifinale la 100 m liber): „Îmi place să înot cu David, e un sentiment frumos, după atâtea curse împreună la naționale și la alte campioante importante. Atmosfera a fost minunată, îmi place să văd că e plin, mă împinge de la spate. Din păcate, timpul meu n-a fost cel mai bun, dar nu pot spune că sunt nefericit de performanța pe care am avut-o la acest concurs.

Îmi place mai mult la bazin scurt, recunosc. Motivul, cred, este faptul că mă antrenez în fiecare zi numai în bazin de 25. Mi se pare mult mai rapid, e mult mai mult spectacol. pentru cei din public. Mi-ar plăcea să fie în bazin scurt la Olimpiadă. 

Am învățat că tot timpul e loc de mai bine, că e total altceva cu băieții mari, am învățat să mă pregătesc ca să fac acest pas.

Obiectivul este baremul la o sută ca să merg la Olimpiadă alături de David, cred că e destul de posibil, să vedem cât de repede se va întâmpla.”

Denis Popescu (1:54:95, locul 15 în semifinale la 200 m spate): „Șoc total, piele de găină, mi s-au înmuiat picioarele când i-am auzit pe spectatori când am intrat. O experiență unică. Importantă pentru mine acum era experiența acumulată. Încă sunt în șoc după tot ce s-a întâmplat. Timpul nici nu mai contează. Data viitoare, vom îmbunătăți și acest timp. 

Am învățat că, indiferent de situație poți mai bine, având în vedere că acum două săptămâni am avut campionatele naționale, iar acum, la anumite probe m-am îmbunătățit chiar o secundă, ceea ce este enorm într-o perioadă atât de scurtă.

E important să concurăm acasă, pentru că putem vedea susținerea alor noștri și ne dăm seama că nu suntem singuri. Avem prieteni, avem o lume necunoscută care ne urmărește și ne va urmări, probabil, în continuare. O atmosferă de genul acesta chiar contează.” 

Citește toate articolele Lead despre Europenele de Înot de la Otopeni

View this post on Instagram

A post shared by Lead.ro (@leadpunctro)

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.