Înainte de toate, echipa. Jucătoarele României scot în evidență puterea colectivului, nu sclipirile individuale
Andreea Giuclea 3 decembrie 2018În meciul în care Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European, s-a întâmplat ce căpitanul României spune că își dorește de ceva timp: echipa a jucat mai bine împreună decât ea separat, și mai multe jucătoare au ieșit în evidență, pe lângă ea. Eliza Buceschi a fost, din nou, cea mai bună marcatoare a României, cu 11 goluri; Denisa Dedu a avut câteva parade impresionante și a fost numită cea mai bună jucătoare a meciului; Crina Pintea și Bebe Perianu au oprit atacurile iuți ale jucătoarelor Germaniei, iar Melinda Geiger a dat încredere și avans încă de la început, prin golurile înscrise rapid în startul meciului.
Iar la finalul victoriei obținute în fața Germaniei, 29-24, toate jucătoarele au vorbit chiar despre acest lucru: despre cum jocul bun al echipei le face mai fericite decât realizările individuale.
„E meritul întregii echipe”, nu numai al meu, a spus MVP-ul meciului, Denisa Dedu. „Premiul e mai puțin important, important e că am câștigat și am ajutat echipa. Fetele au făcut un joc extraordinar în apărare și m-au ajutat enorm în poartă, nu s-a trecut de ele. Sunt foarte mândră de apărare și de repliere, știam că Germania joacă rapid pe contraatac și faza a doua și mă bucur că ne-am luat măsuri și nu le-am lăsat, le-am anihilat.”
Denisa vorbește la fel și despre echipa pe care o formează cu celălalt portar valoros al României, Iulia Dumanska: „Nu contează cine e în poartă, e important ca oricine intră să-și facă treaba și să ne ajutăm, e mai puțin important cine intră prima sau a doua. Împreună cu Iulia ne dorim să ajutăm echipa cât mai mult și e cel mai important să ne completăm pentru a aduce victorii României.”
Despre jocul ei bun, Denisa spune că a avut emoții, pentru că a încercat tot timpul să fie concentrată. „Ați văzut la acest campionat că, dacă lași un pic garda jos, echipele se pot apropia și pot apărea surprize. Mă bucur că am reușit să păstrăm o diferență destul de mare pe parcursul întregului joc și asta ne-a adus victoria. E bine că nu le-am lăsat să se apropie mai mult.”
Player of the Match presented by @salming_hand for #Romania 🇷🇴 is Denisa Dedu, with a 37% save rate and a goal! #GERROU #ehfeuro2018 #handballissime pic.twitter.com/cx4ojTTtvm
— EHF EURO (@EHFEURO) December 3, 2018
Din nou cea mai bună marcatoare a României, Eliza Buceschi spune și ea că victoria și mai ales modul în care echipa a jucat e mult mai important decât titlul de golgheter. „Am jucat 60 de minute la turație maximă, știam că împotriva unui adversar atât de puternic nu putem să lăsăm garda jos pentru că ne vor prinde pe contraatac și faza a doua. Dar ne-am repliat foarte bine, am vorbit mult și asta a fost principala noastră temă, să ne repliem foarte repede, indiferent de cum se termină atacul nostru, cu gol sau fără gol. Și Denisa a avut o zi mare și ne bucurăm că atunci când mingile au trecut de apărarea noastră ea a fost mereu acolo – a meritat cu prisosință premiul de MVP.”
Eliza Buceschi is turning out to be critical to #Romania 🇷🇴’s success, but @CrisNeagu8 and Denisa Dedu were also key to their win tonight#GERROU #ehfeuro2018 #handballissimehttps://t.co/7Vht4R6IKO
— EHF EURO (@EHFEURO) December 3, 2018
Și Melinda Geiger, marcatoare a trei goluri importante în debutul meciului, spune că victoria echipei o face fericită. „Nu contează cine a deschis seria golurilor, important e că am câștigat după un meci dificil, care ne-a pus multe probleme în apărare și în care am alergat 60 de minute. Ne-am așteptat la asta, am văzut meciul cu Norvegia.”
Jucătoarele se gândesc acum la recuperare, importantă după un meci atât de solicitant fizic, și mai ales înaintea unui alt adversar greu de trecut, Norvegia, veșnica adversară, cum o numește Buceschi. „Suntem puțin obosite, dar fericite că mergem în grupa principală și sperăm să batem și Norvegia, eu îmi doresc foarte mult să le batem. Dacă facem o apărare la fel de bună ca azi, eu cred că putem”, spune Geiger.
„O să fie dificil”, spune și Denisa Dedu, „dar ați văzut că Germania le-a bătut, la acest campionat o favorită clară nu cred că mai există, orice se poate întâmpla. Ne vom pregăti pentru a le face față.”
Foto: EHF EURO © Nebojsa Tejic / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni