După ce Portugalia și-a câștigat (cu greu) locul în semifinalele competiției, refuzând Poloniei întâlnirea cu istoria, Belgia încearcă acum să elimine din competiție ultima reprezentantă a Regatului Unit. Și dacă jocul de joi seară a fost descris ca o ciocnire între Ronaldo și Lewandowski, meciul dintre Belgia și Țara Galilor ne este prezentat ca o luptă deschisă între Hazard și De Bruyne, de o parte, respectiv Bale, Allen și Ramsey, de cealaltă parte. Pentru ambele echipe este ocazia perfectă: pentru belgieni să răspundă așteptărilor așezate pe umerii lor, pentru galezi să-și depășească definitiv condiția.
Belgia
Văzută de mulți printre favoritele competiției, Belgia a prins viteză și are șanse bune să prindă finala. Echipa și-a dovedit maturitatea când a reușit să treacă peste anxietatea și peste criticile aduse de înfrângerea din meciul inaugural cu Italia. Elevii lui Marc Wilmots au mers din bine în mai bine: au învins convingător, cu 3-0, o echipă serioasă a Irlandei, după care l-au pensionat pe Zlatan Ibrahimovic de la echipa națională, prin victoria în fața Suediei. Meciul din optimi cu echipa curajoasă a Ungariei a fost cel mai bun făcut de Eden Hazard în particular și de colegii săi în general. De altfel, creșterea de formă a căpitanului de echipă, ca și traseul mai lejer spre semifinale, o reconfirmă pe Belgia printre pretendentele justificate la medaliile EURO 2016. Bine condusă de Hazard și de tot mai lucidul De Bruyne, Belgia construiește frumos și joacă pe contraatac mai năpraznic decât Italia. Îi lipsește mai multă luciditate la finalizare, acolo unde Lukaku s-a dovedit fluctuant pe durata primelor faze ale competiției. Dar și aici Belgia are câțiva ași în mânecă, iar ei s-au văzut chiar împotriva Ungariei, unde banca de rezervă a adus golul desprinderii, prin Batshuayi și a închis tabela prin versatilul Carrasco.
Marile bătăi de cap ale lui Wilmots sunt în apărare, acolo unde Belgia și-a arătat constant fragilitatea. Unde mai pui că Vermaelen va absenta din partida cu Țara Galilor, iar Vertonghen și Meunier au câte un cartonaș galben.
*
Țara Galilor
De partea cealaltă, galezii, ale căror ambiții se sprijină pe excelenții Bale, Aleen și Ramsey, formează și ei o echipă greu de bătut. Solidă în defensivă și explozivă în atac, trupa antrenată de Chris Coleman a pierdut un singur meci în grupe, și acela chiar pe final, cu Anglia, înainte să spulbere Rusia și să se califice în optimi de pe primul loc. Asta a oferit Țării Galilor șansa unui derbi britanic cu Irlanda de Nord și, chiar dacă nu a strălucit, Bale și compania sunt ultimii reprezentanți ai Regatului rămași în Europa…fotbalistică.
Galezii nu sunt deloc generoși și înțelegători cu adversarii lor, și am fi surprinși (neplăcut) să vedem Belgia zburdând din nou pe teren, așa cum a făcut-o cu frumoasa, dar naiva echipă a Ungariei. Bale va profita de orice spațiu liber să alerge ca nebunul spre adversarii direcți, Allen va deschide jocul pe flancuri, iar Ramsey…nimeni nu știe ce va face tânărul jucător al lui Arsenal. Or, ăsta e un lucru îngrijorător pentru orice adversar.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni