Leo Messi și Barcelona, flux LIVE | A decis: Messi rămâne la FC Barcelona!

Lead.ro 26 august 2020

Eventuala plecare a legendarului Leo Messi de la FC Barcelona are deja (cum altfel?) un nume: „Mexit”.

De ce s-a hotărât Messi să plece de la Barcelona, ce nou tricou ar putea îmbrăca și cine are mai multe de pierdut: Barcelona sau Leo Messi? Am încercat să răspundem acestor întrebări aici.

Dar cum lucrurile se schimbă rapid, cum fiecare oră aduce noi informații despre ceea ce ar putea să devină cea mai importantă mișcare din fotbalul modern, vom continua să adunăm informațiile esențiale în fluxul LIVE de mai jos.


Interviul prin care Leo Messi își anunță rămânerea în cadrul clubului e plin de fraze tăioase la adresa administrației clubului FC Barcelona. Messi rămâne, dar războiul abia acum începe

„Întotdeauna am pus clubul înaintea a tot altceva. Am avut posibilitatea să plec de la Barcelona de multe ori. Banii? În fiecare puteam să plec și să câștig mai mult decât la Barcelona. Tot timpul am zis că asta e casa mea. Mai bine de aici e greu să fie altundeva.

Tot timpul am spus că îmi doreau un proiect câștigător, să câștig titluri pentru club pentru a continua să creștem legenda Barcelonei. Iar adevărul e că de ceva vreme nu ai nici un proiect, nu ai nimic.

Când le-am spus soției și copiiilor că vreau să plec de la Barcelona a fost o adevărată dramă. Toată familia plângea, copiii nu-și doreau să-și schimbe școala. Dar mai gândit mai departe: îmi doresc să joc la cel mai înalt nivel, să câștig titluri, să contez în Champions. Poți câștiga sau poși pierde, dar trebuie să lupți. Măcar să fii competitiv și să nu pățești ca la Roma, ca la Liverpool, ca la Lisabona”.


4 septembrie

Niciodată nu voi merge în instanță contra clubului vieții mele”. Prin intermediul unui interviu acordat Goal TV, Leo Messi confirmă faptul că va rămâne la FC Barcelona și sezonul viitor.

Messi spune că nu se simte fericit la clubul ale cărui culori le îmbracă de 20 de ani și că a încercat în mai multe rânduri să plece, dar că singurul mod de a o face în această vară ar fi fost prin intermediul unui proces.

Decizia argentinianului scutește ambele părți de un conflict care ar fi riscat să se prelungească considerabil în noul sezon și s-ar fi putut solda cu pierderi masive de imagine pentru ambele părți. Barcelona scapă, pentru moment, de un cataclism, pentru că asta ar fi însemnat pierderea celui mai important jucător din istoria clublui, însă problemele catalanilor rămân în continuare.

Nu e clar la acest moment dacă Messi va încerca să părăsească Barcelona vara viitoare, când îi va expira contractul.

„Le-am spus celor din club, în primul rând președintelui, că vreau să plec. Le-am spus-o tot anul. Am crezut că era momentul să fac un pas în lateral. Mă gândeam că clubul are nevoie de oameni mai tineri, de oameni noi, credeam că etapa mea la Barcelona s-a terminat, un lucru dureros pentru mine, care tot timpul am spus că vreau să îmi termin cariera aici.

A fost un an complicat, am suferit mult și la antrenamente, și la meciuri, și în vestiar. Mi-a devenit totul foarte dificil și a venit un moment în care mi-am propus să caut noi obiective, noi provocări.

Nu a fost din pricina rezultatului cu Bayern, decizia era gândită de mult. I-am spus-i președintelui, iar el tot timpul a spus că la final de sezon voi putea decide dacă vreau să plec, iar în cele din urmă el nu și-a ținut cuvântul”.


În mai puțin de o jumătate de oră, LaLiga a și răspuns familiei Messi, menținându-și poziția inițială. Liga Profesionistă vorbește despre „decontextualizarea” de către avocații familiei Messi a informațiilor din contractul semnat de Leo cu FC Barcelona.

În tot acest timp, informații din presa argentiană susțin că Leo Messi va anunța continuarea pentru încă un an la Barcelona.


Jorge Messi, în calitate de reprezentant al lui Leo Messi, a ieșit, în urmă cu puține minute, cu un comunicat adresat Ligii Profesioniste Spaniole, LaLiga, în care contestă poziția acesteia cum să plecarea starului argentian de la FC Barcelona s-ar supune faimoasei clauze de 700 de milioane de euro.

Familia Messi consideră eronată interpretarea Ligii și trimite la clauza 8.2.3.6 din contract, care ar spună că „indemnizația (de 700 de milioane de euro, n.r.) nu se aplică în cazul în care rezilierea unilaterală a acordului de către jucător are efecte după finalizarea sezonului sportiv 2019-2020”.

Comunicatul nu se referă, totuși, la decizia luată de Leo Messi: va mai rămâne sau nu la Barcelona? De fapt, comunicatul emis de Jorge Messi ar putea pregăti răspunsul așteptat de toată lumea din partea fiului său. Tensiunea continuă.


Mult-așteptata reacție a lui Leo Messi după zilele intense care au urmat „burofaxului” trimis pe adresa clubului FC Barcelona este pe cale să ia sfârșit azi, 4 septembrie. Chiar în aceste momente a luat sfârșit o întrunire la care au luat parte mai mulți membri ai familiei jucătorului, alături de avocați, anunță presa de la Barcelona.

Încă nu e clar dacă Leo Messi va emite un comunicat sau un clip video, dar majoritatea jurnaliștilor spanioli se așteaptă ca decarul Barcelonei să se adreseze Ligii Profesioniste Spaniole, anunțând că va mai rămâne un an la Barcelona și că apoi va pleca liber. Reamintim că LaLiga a luat partea clubului FC Barcelona în conflictul juridic provocat de „burofax”, în care Messi pretindea că poate pleca liber la finalul sezonului prelungit de criza COVID-19.


Mult așteptata întâlnire dintre președintele Josep Maria Bartomeu și Jorge Messi, tatăl lui Leo Messi, a avut loc, până la urmă, în această seară. Deși a decurs într-o atmosferă cordială, într-una din facilitățile clublui FC Barcelona, discuția de o oră și jumătate nu a ajuns la nici o concluzie.

FC Barcelona rămâne fermă în a nu acorda transferul jucătorului fără achitarea clauzei de 700 de milioane de euro. Dimpotrivă, președintele Bartomeu și directorul Javier Bordas, care l-a însoțit, au pus pe masă o ofertă de prelungire cu 2 ani a contractului lui căpitanului echipei.

De cealaltă parte, Jorge Messi a clarificat faptul că fiul său consideră încheiată perioada de 20 de ani la FC Barcelona, acesta fiind motivul pentru care refuză să se mai prezinte la antrenamente.
Vor urma, cu siguranță, noi discuții în zilele care urmează.


Între timp, cei de la Barcelona se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și îl plasează pe Leo în prim-planul imaginii de prezentare a promoției de vânzare a tricourilor pentru noul sezon.


Ziua de miercuri, 2 septembrie, se anunță una extrem de importantă și de tensionată în contextul intenției de plecare a lui Leo Messi de la FC Barcelona. Tatăl jucătorului a aterizat miercuri dimineața la Barcelona pentru a negocia viitorul lui Leo. O întâlnire ar putea avea loc chiar azi.


LaLiga intervine în Operațiunea „Mexit”: printr-un comunicat emis duminică, 30 august, Liga Profesionistă din Spania clarifică faptul că contractul dintre Leo Messi și FC Barcelona este în vigoare, iar plecarea unilaterală a starului argentinian este supusă clauzei de 700 de milioane de euro. Reacția Ligii reprezintă un ajutor important pentru FC Barcelona și pentru președintele Josep Maria Bartomeu în războiul tacit pe care îl duc zilele aceasta cu avocații lui Leo Messi.


Răspunsul lui Leo Messi nu s-a lăsat prea mult așteptat. În cursul serii de 29 august, surse din apropierea sa au transmis presei că Messi se declară „rebel” și nu va participa la testele PCR de duminică, obligatorii înaintea reluării, luni, a antrenamentelor.


Ziua de sâmbătă, 29 august, a fost una deosebit de tensionată la Barcelona. În ziua anterioară, Leo Messi se arătase dispus să negocieze termenii plecării sale. Răspunsul Barcelonei a fost contondent: nu e nimic de discutat, Leo Messi este sub contract și doar plata clauzei de 700 de milioane de euro îl poate rupe de club.

În plus, oficialii Barcelona au reziliat conractul unei mari case de avocatură cu care colabora, bănuită că l-a sfătuit pe Leo Messi în chestuinea „burofax”-ului.


Potrivit Catalunya Radio, președintele Josep Maria Bartomeu va încerca să se întâlnească chiar în cursul serii de azi cu Leo Messi pentru a se convinge de intențiile reale ale căpitanului său și pentru a face o nouă încercare de a-l convinge să rămână în proiectul la care s-a înhămat, de puține zile, Ronald Koeman.

Între timp, președintele este supus unei mari presiuni: fanii se vor reuni și în seara aceasta în jurul stadionului „Camp Nou” pentru a-i cere demisia. Tot azi, la prima oră, Jordi Ferre, unul dintre precandidații la președinția clubului, a depus o moțiune de cenzură, cerând demisia imediată a Juntei Directive conduse de Bartomeu.


Iminenta plecare a lui Leo Messi de pe „Camp Nou” a pus pe jar nu doar lumea fotbalului, ci întregul sport mondial. Mare fan al Barcelonei, multiplul campion de Moto GP Marc Marquez a avut o reacție foarte amuzantă la știrea momentului.


Dacă intenția lui Messi și primele reacții de marți seară au apărut în presă fără răspunsul clubului catalan, ultimele noutăți despre „Mexit” includ replica directorilor Barcelonei. A venit târziu, după orele amiezii la Barcelona, dar a venit.

Prilejuită de acțiunea de prezentare a lui Francisco Trincao, tânăra speranță portugheză achiționată de clubul „blau-grana”, conferința de presă găzduită pe „Camp Nou” l-a pus față în față cu presa pe noul director sportiv al catalanilor, Ramon Planes. Deși a participat, zâmbitor, la semnarea contractului cu Trincao, președintele Josep Maria Bartomeu a „driblat” conferința de presă.

„Nu luăm în considerare plecarea lui Leo Messi”, a fost poziția clubului din Barcelona, prezentată de Ramon Planes, care a insistat că proiectul de reconstrucție al unei echipe care să reintre într-un ciclu de succes se bazează pe asul argentinian și pe mai mulți dintre jucătorii vechi ai echipei. „Muncim la construcția unei echipe câștigătoare, care implică pariu pe tinerețe, dar avem mult respect oentru jucătorii care au câștigat atât de multe trofee aici. Nu putem face din acest context o dispută între Leo Messi și Barcelona, pentru că niciuna din părți nu merită asta”.


Între timp, speculațiile privind trecerea lui Leo Messi la Manchester City duc la tot mai multe conexiuni. Pe de o parte, se speculează că City i-ar oferi lui Messi un contract de lungă durată, cu posibilitatea de transfer către franciza New York City la capătul celor 3 ani în Premier League.

Tot legat de City, presa argentiniană vorbește despre posibile mutări de jucători dinspre echipa lui Pep Guardiola către FC Barcelona: Gabriel Jesus, ca înlocuitor al lui Suarez, respectiv Eric Garcia, fotbalist crescut la La Masia, pe care catalanii și-l doresc înapoi pe „Camp Nou”.


N-aveau cum să lipsească imaginile cu Messi într-un tricou diferit. Am făcut astaPentru că este foarte tentant să-ți imaginezi cum ar fi să-l vezi într-o culoare sau alta, într-o echipă sau alta, alături de jucătorul X sau Y, într-un campionat ca Premier League sau Ligue 1. și noi.


 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.