Mai bine, dar insuficient în Liga Campionilor: SCM Râmnicu Vâlcea pierde la Buducnost, trebuie să caute punctele în meciurile de acasă

Lead.ro 19 octombrie 2019

După o înfrângere foarte dură la Brest, SCM Râmnicu Vâlcea a primit o nouă sarcină complicată, în deplasarea de la Podgorica cu Buducnost. Deși învinse și ele de Brest – de acum favorită certă a grupei -, muntenegrencele s-au întărit față de sezonul precedent și încearcă să atingă din nou fazele finale ale Ligii Campionilor.

Dincoace, echipa din Vâlcea și suporterii ei nu prea știu la ce să se aștepte zilele astea, la întoarcerea în cea mai importantă competiție europeană. E drept, nimeni n-ar fi împăcat fără calificarea în grupele principale, dar puțini știu care-ar fi obiectivul realist pentru acest sezon.

Acum șase ani, ultima dată când a jucat în cea mai importantă competiție europeană intercluburi, Oltchim – așa cum s-a numit echipa din Râmnicu Vâlcea înaintea desființării din 2013 – a mers până în semifinale, o dublă tur-retur pierdută în fața lui Gyor, care avea să și câștige finala cu Larvik. Era al doilea an consecutiv când Gyor reușea să o oprească pe campioana de atunci a României în semifinale, o fază a competiției atinsă în patru din ultimele cinci sezoane, incluzând aici și finala pierdută cu Viborg în 2010. E o istorie recentă care, trecută prin așteptarea și așteptările unor fani care iubesc cu atâta pasiune handbalul, pare mult mai îndepărtată.

Asta și pentru că Vâlcea nu mai e forța europeană de atunci, dar și pentru că există câteva întrebări la care abia dubla aceasta cu Buducnost (returul vine pe 1 noiembrie) ne va putea răspunde. Măcar într-o măsură.

De pildă, în jocul de la Brest, mai ales în prima repriză, nimic nu a mers. Iar Vâlcea a părut să acuze și lipsa de experiență a jucătoarelor tinere (poate și a antrenorului Pera) în această competiție, dar și lipsa de omogenitate: cu mai multe handbaliste importante aduse în vară, între ele Elghaoui, Norgaard, Gonzalez sau Liscevic, SCM a arătat în Franța, pentru prima dată după multă vreme, ca o echipă în construcție: fără coeziune în apărare, fără ritm și fără idei în atac.

Dar ăsta a fost un singur meci. Pentru a ne lămuri că jocul (și rezultatul) cu Brest a fost un simplu derapaj, Vâlcea avea nevoie de un răspuns bun contra lui Buducnost. L-a și reușit, însă doar în prima repriză.

SCM a pornit bine, a condus adesea, a avut chiar și două goluri avans, însă n-a reușit să se desprindă. Dimpotrivă, când au avut o bună șansă, chiar în superioritate, jucătoarele lui Florentin Pera au părut încurcate, iar ezitarea asta a fost imediat taxată de experimentatele jucătoare de la Buducnost, care au încheiat prima parte cu patru goluri consecutive, de la 9-10 la 13-10, o diferență prea aspră, dacă luăm în considerare primele 25 de minute.

Din păcate, Vâlcea n-a mai reușit un nou start bun de repriză, astfel că Jovanka Radicevic, fosta jucătoare a CSM-ului, a continuat să-și facă de cap: 13 goluri a marcat extrema lui Buducnost, multe dintre ele hotărâtoare pentru desprinderea echipei sale. La fel de important, Râmnicu Vâlcea a pierdut-o pe Alicia Fraga fernandez, eliminată (cartonaș roșu) la scorul de 12-15, iar de aici încolo  Buducnost n-a mai avut necazuri în apărare.

Asta s-a văzut imediat și pe tabelă, când Vâlcea a primit cinci goluri la rând și s-a văzut distanțată la șapte goluri cu patru-cinci minute înainte de final. De aici încolo, meciul era deja pierdut.

S-a încheiat 23-19 pentru Buducnost, iar Vâlcea trebuie acum să caute revanșa în meciul retur, pe 1 noiembrie. Până acolo, campioanele României au alte două meciuri în campionat – mai întâi la Bistrița, apoi cu Zalău.

E o perioadă aglomerată, cu care Pera și jucătoarele lui vor căuta să se obișnuiască cât mai repede.

SCM Râmnicu Vâlcea e acum pe locul 3 în Grupa C, cu două puncte din primele trei meciuri. Grupa e condusă de Brest, cu șase puncte, două mai multe decât Buducnost. Ultima clasată e Bietigheim, cu trei înfrângeri până aici.

Așa cum știi, primele trei clasate se vor califica în grupele principale, unde vor duce punctele câștigate cu celelalte două echipe calificate. Altfel spus, pentru a spera la ceva important de acum înainte, o victorie cu Buducnost ar fi esențială. Iar dacă Râmnicu Vâlcea va juca ca în primele 25 de minute de la Podgorica, ea este și posibilă.

 

Foto: Ionut Buharu/ Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.