Messi o fugăreşte pe Juve, PSG îşi etalează atacul, Chelsea și United arată spectaculos la startul Champions League

Danny Coposescu 13 septembrie 2017

Între Barcelona şi Juventus s-a încins o rivalitate serioasă în ultimii ani. După cinci meciuri într-o fereastră de doi ani şi jumătate, nici n-ar avea cum să fie altfel. Tocmai în perioada asta, balanţa de puteri s-a înclinat observabil înspre campioana italiană, finalista Champions League anul trecut (pe drum elimina și Barcelona), în timp ce toată lumea vorbea (și încă vorbește) despre declinul alarmant al catalanilor. Cam atât despre criza Barcelonei, nu?

Pentru că orice s-ar întâmpla la Barça, oricâte transferuri proaste pentru stima de sine, oricâți preşedinţi rămaşi fără capital politic ar exista, cât timp un anumit număr 10 începe meciul în roş-albastru, sunt şanse bune să vedem ce-au văzut și torinezii din terenul lor. Prestaţia solo a lui Leo Messi în victoria cu 3-0 poate că nu a şters încă amintirile eliminării categorice de sezonul trecut, dar cu siguranţă a mai schimbat naraţiunea din jurul clubului.

De fapt, tot startul de mandat al lui Ernesto Valverde a fost marcat de Messi, aflat într-o aparentă misiune de a nu lăsa ora de joc să treacă fără câte o contribuţie. Şapte goluri în ultimele patru meciuri indică genul de formă care transformă bine-cunoscutele probleme ale Barcelonei în griji minore, de rezolvat mai târziu. Cu Juventus, ca şi în primele etape din La Liga, Valverde are meritul de a-l fi împins pe argentinian mult mai înspre centrul terenului faţă de ultimii ani.

De acolo, cam după jumătate de oră în care parcă s-a calibrat, Messi a început să terorizeze grupurile din ce în ce mai mari de tricouri alb-negre, strânse în jurul său într-o încercare disperată de a-l opri. Simplitatea sublimă cu care a deschis scorul, chiar înainte de pauză, a făcut străduinţele astea deşarte. Şapte jucători adverşi au fost scoși din joc printr-un un-doi cu Suarez, iar Gigi Buffon a fost lăsat fără şansă.

A doua repriză a început în acelaşi ton şi lui Rakitic i-a mai luat doar 11 minute să rezolve meciul, după încă o cursă explozivă a lui Messi. Apoi a venit cireaşa de pe tort – o contră în care golul parcă a fost evident din clipa în care mingea s-a lipit de gheata decarului. Trei atingeri scurte şi una ca din tun i-au lăsat pe oamenii lui Allegri cu privirile pierdute în zare. La final, antrenorul italian a rezumat prestaţia lui Messi: „inarrestabile“.

În celălalt meci din Grupa D, Olympiakos s-a trezit că intră la cabine cu un 3-0 în favoarea ospeţilor de la Sporting. Portughezii au profitat cu uşurinţă de bulevardele lăsate în apărare şi singurele emoţii pe care le-au avut au apărut când s-au relaxat puţin prea mult în partea a doua, iar campioana Greciei a marcat şi ea de două ori în ultimele cinci minute.

Dacă Juventus a trăit un coşmar pe Camp Nou, atunci Celtic s-a trezit într-un film de groază, unde a fost victima principală a atacului „monstruos“ de la PSG. Tot 3-0 a fost şi acolo la pauză, după ce Neymar, Mbappe şi Cavani şi-au asumat statutul de noua tripletă în vogă a fotbalului european. Toată atmosfera din lume n-a ajutat echipa de pe Celtic Park, care a mai reuşit să atingă şi ea mingea în a doua repriză, dar fără mare folos. După vreo jumătate de oră de relaxare, PSG s-a hotărât să apese din nou pedala şi să termine cu artificii – un autogol, plus încă o reuşită pentru Cavani au desăvârşit un 0-5 istoric pentru Celtic, care n-a pierdut niciodată atât de clar acasă în Europa.

„Uneori, am jucat ca o echipă sub 12 ani în prima repriză,“ a spus antrenorul Brendan Rodgers după meci. În faţa unui atac de jumătate de miliard de euro, s-ar putea să nu fie singurul manager ai cărui jucători vor arăta ca nişte copii prea mici pentru terenul de joacă din cartier.

Grupa B arată compelt dezechilibrată, după ce şi Bayern a trecut  ușor – dar neconvingător – de Anderlecht: a fost 3-0 pentru nemți, dar Chipciu a avut șansa să egaleze la 1 când a trimis în bară din poziție ideală. De parcă aveau nevoie, bavarezii au mai primit şi o mână ajutătoare încă din primele minute, când oaspeţii au rămas în 10. Kums a primit roşu după încercarea de a-i lua ca suvenir tricoul lui Lewandowski, scăpat singur cu portarul. Polonezul a marcat penalti-ul care n-a prea fost, de vreme ce faultul a părut să se oprească în afara careului. În ciuda superiorităţii numerice, s-a făcut 2-0 abia în minutul 65, prin Thiago. Kimmich a rotunjit scorul pe final şi Ancelotti începe cu dreptul în Champions League.

La fel s-a terminat şi meciul de pe Old Trafford din Grupa A, unde Man Utd a bătut-o lejer pe Basel. Până şi accidentarea lui Pogba s-a dovedit a fi de folos, pentru că francezul a fost înlocuit de Fellaini, care a deschis prompt balul dintr-o centrare ideală. Cam asta a şi fost povestea serii – United a centrat din toate poziţiile, iar elveţienii n-au avut răspuns.

Lukaku şi Rashford au închis tabela, dar Mourinho tot a găsit ceva de care să se plângă: „De la 2-0, n-am mai fost serioşi. Am început să jucăm fotbal de Playstation – nu-mi place asta.“ În fruntea grupei vine şi CSKA Moscova, după o victorie surprinzătoare la Lisabona, 2-1 contra Benficăi.

Aseară a venit şi debutul în Champions League a unei echipe azere. Qarabag nu-şi va fi făcut prea multe iluzii cu privire la Grupa C. Cu atât mai puţin când a venit vorba de jocul de pe Stamford Bridge, în faţa campioanei Angliei – Chelsea. Dar 6-0 e probabil un scor ceva mai drastic decât şi-ar fi dorit. Conte a făcut cinci schimbări faţă de întâlnirea cu Leicester din weekend şi așa a găsit vedeta serii.

Davide Zappacosta a venit aproape neobservat, în ultima zi din perioada de transferuri, de la Torino. Fundaşului dreapta i-a luat jumătate de oră să marcheze un gol absurd, după un galop de-a lungul terenului şi un „şut-centrare“ (ca să fim generoși) care l-a păcălit complet pe portarul Sehic. Batshuayi, Pedro, Bakayoko şi Azpilicueta au profitat şi ei de ocazie. Chelsea conduce deja detaşat, după ce Roma şi Atletico au terminat la egalitate, fără gol.

Nu-i nimic, au fost destule în celelalte şapte – 28 la număr. Un start numai bun de Champions League.

Astăzi își încep campaniile City, în deplasare cu Feyenoord, Liverpool, acasă cu Sevilla, Tottenham și Dortmund, care se întâlnesc pe Wembley. Real Madrid joacă cu APOEL, Leipzig primește pe Monaco.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.